Dana Budeanu, mesaj copleșitor pentru Andra, după concertul de la Sala Palatului: „Dumnezeu îi trimite pe cei foarte puțini pe pământ, aleși, să ne salveze sufletele”
Cunoscută pentru criticile sale acide și verdictele care nu iartă nicio greșeală vestimentară sau de atitudine, Dana Budeanu a lăsat deoparte ironiile pentru a face o reverență publică în fața uneia dintre cele mai iubite artiste din țară, Andra. După ce a asistat la concertul fenomen de la Sala Palatului, creatoarea de modă a postat un mesaj încărcat de o admirație rar întâlnită în discursul ei public.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI
Dana Budeanu, mesaj copleșitor pentru Andra, după concertul de la Sala Palatului. Pentru Dana Budeanu, spectacolul nu a fost doar despre muzică, ci despre o experiență aparte. Aceasta a descris-o pe Andra nu doar ca pe o cântăreață extrem de talentată, ci ca pe un emisar divin, trimis să aline sufletul românilor prin vocea sa.











Dana Budeanu, mesaj copleșitor pentru Andra, după concertul de la Sala Palatului
Andra se numără printre artiștii pe care Dana Budeanu îi apreciază pentru munca și talentul lor. Stilista este tot timpul prezentă la spectacole și nu a lipsit nici de data aceasta, de la Sala Palatului, unde a avut loc evenimentul "Tradițional 3 Moștenirea".
„Dumnezeu îi trimite pe cei foarte puțini pe pământ, aleși, să ne salveze sufletele… ca pe ea… vocea României! Pe cei atât de puțini îi înzestrează cu harul vindecării de spirit… ca pe ea… vocea României! Moștenirea României ești și tu, prea iubită Andra! Te iubesc ca mereu… a fost peste ceea ce credeam că nu are cum a fi!”, a scris Dana Budeanu pe rețelele de socializare.
Citește și: Dana Budeanu, după ce a văzut-o pe Andra în concert: "Mulțumesc că ai unit românii de pretutindeni. Asta e România mea și..." / Cum a reacționat artista
Și în urmă cu doi ani, după un concert din seria "Tradițional", Dana Budeanu a vorbit la superlativ despre Andra.
„A fost odată o fetiță, pe care eu am avut șansă să o cunosc, când încă visa la ceea ce astăzi a devenit iubirea României, Andra! A fost odată România, cea plină doar de frumos, de folclor, de doina, de viață, de credință, de fericire, de dor! A fost odată muzică, cea care ne unește sufletele și nu ne lasă mințile să ne mintă! A fost odată iubirea pură, cea de azi de la Sala Palatului! ASTA E ROMÂNIA MEA ȘI NICIO ALTĂ! Mulțumesc @andra că ai unit românii de pretutindeni”, a scris Dana Budeanu pe Instagram, în 2024.
Atunci, Andra i-a spus „Te iubesc!", iar Dana Budeanu a reacționat la rândul ei: "Și eu".
Citește și: Dana Budeanu, verdict dur pentru femeile care merg la piscină ca să facă poze: ‘Acum e filtrul ăsta de îți pui corpul direct. Mâini, picioare, sâni, tot…’
Andra, întâlnire de suflet cu Părintele Pimen
Ulterior, Dana Budeanu a distribuit o postare a Andrei, însoțită de o inimioară neagră, care surprindea întâlnirea cântăreței cu Părintele Pimen, în culilele spectacolului de la Sala Palatului.
"Înainte de a doua seară de “Tradițional 3 Moștenirea”, la Sala Palatului, am trăit unul dintre cele mai emoționante momente pentru sufletul meu.
Așa cum facem înainte de fiecare concert, ne-am rugat împreună și am spus „Tatăl nostru”. Dar de data aceasta, parcă totul a avut o încărcătură și mai puternică, pentru că alături de noi a fost Părintele Pimen. M-am simțit cu adevărat copleșită să îl știu acolo, lângă noi, în acel moment atât de profund. Simt pentru dânsul multă iubire, recunoștință și respect, la fel cum simțim cu toții, noi, ca familie, pentru tot ceea ce este și pentru tot binele pe care îl dăruiește în jur.
Este un om minunat, un om cu totul aparte, iar prezența lui ne-a atins inimile într-un fel greu de pus în cuvinte. Poate că și energia mea de pe scenă, în această a doua seară, a venit și din această emoție atât de adevărată, trăită cu puțin timp înainte.
Vă mulțumim, Părinte Pimen. Pentru lumină, pentru blândețe, pentru rugăciune și pentru iubirea pe care o simțim de fiecare dată. Și așa a început, pentru noi, a doua seară din Tradițional 3. Pe 21 mai vă așteptăm cu drag la Cluj, să trăim împreună aceeași emoție", a scris Andra în postarea respectivă.
Ce spune Andra despre relația cu Dana Budeanu
La finalul anului 2024, cunoscuta cântăreață a susținut un turneu atât în România, cât și în străinătate. La concertul din București, vedeta a avut o mulțime de invitați de top, iar printre cei surprinși în sală s-a aflat și Dana Budeanu.
Ulterior, creatoarea de modă i-a transmis în mediul online și un mesaj prin care și-a declarat dragostea față de artistă. Legătura dintre cele două nu este una recentă, Dana ocupându-se de vestimentația Andrei de ani buni.
Întrebată ce tip de relație are cu creatoarea de modă și ce le leagă, vedeta a spus că „Dana a crezut în mine de când ne-am cunoscut. Sfaturile ei stilistice m-au ajutat să cresc nu doar ca artist, ci și ca femeie. O apreciez pentru talentul ei și mă bucur că îi plac spectacolele mele”, a mărturisit cântăreața.
Andra, sfătuită de Dana Budeanu să-și cumpere genți CHANEL
Invitată în podcastul lui Horia Brenciu, soția lui Cătălin Măruță a împărtășit momentul în care, la recomandarea stilistului, și-a creat garderoba de care are nevoie un artist. Sfătuită de Dana Budeanu, artista și-a achiziționat primele genți de brand.
„Deci, ca să vezi ce înseamnă stilistul: mi-a scris Dana Budeanu listă cu ce ar trebui să am în garderobă, ca și artist, după 10 ani de carieră, că așa era, trecuseră 10 ani. Eu ascult. M-am dus și am intrat la CHANEL.
Și eu nu știam cât e o geantă CHANEL. S-a dus fata din Câmpia Turzii la Barcelona să-și cumpere genți. Și aveam listă, ca la Carrefour, două: una pe nude și una pe negru.
Când m-am dus la casă mi s-au înmuiat picioarele, și atunci gențile erau ieftine, acum s-au scumpit. Deci am plătit pe două cât e una acum, ceva de genul ăsta. Oricum, când a spus vânzătoarea prețul, am zis: lăsați că vin mai târziu eu. Și Cătălin, de acolo din spate: "Nu, nu, nu, mamă, nu, chiar ai nevoie de astea, chiar trebuie să ți le cumperi. De atâția ani tu nu ți-au cumpărat".
Și era o chestie între noi, și zic: măi, Cătă, dar e prea scump! Tu îți dai seama cât cânt pentru banii ăștia, cât muncim noi? Nu știu, cumva conștientă de cum facem banii, că nu vin așa, din cer. Și când le-am luat, când le-am scos din cutie... Nu știu, era un sentiment tare plăcut, dar mi-a fost așa... Ieșeam cu ele numai de sărbători, la un eveniment: mu mai faceți poze cu mine, uitați ce geantă am!”, a povestit Andra, râzând.

QWER

