Corneliu Ștefan, președintele CJD, alături de comunitatea din I. L. Caragiale la Ziua Comunei

Corneliu Ștefan, președintele CJD, alături de comunitatea din I. L. Caragiale la Ziua Comunei

Zi de sărbătoare la I. L. Caragiale. Corneliu Ștefan, președintele CJD, alături de comunitate

Comuna I. L. Caragiale și-a sărbătorit astăzi ziua, iar evenimentul a adunat laolaltă localnici, invitați și oficialități, într-o atmosferă de bucurie și recunoștință. Printre participanți s-a aflat și Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, care a transmis un mesaj de felicitare și apreciere pentru întreaga comunitate.

Un moment emoționant a fost acordarea titlului de „Cetățean de Onoare” generalului de brigadă în rezervă Gheorghe Popa, considerat unul dintre cei mai importanți criminaliști ai României. „Este o mândrie pentru noi, dâmbovițenii, ca numele județului să fie purtat cu cinste în întreaga lume prin profesionalismul și realizările generalului Popa”, a spus Corneliu Ștefan.

Ziua Comunei a fost și prilej de bucurie pentru tinerii premiați pentru rezultatele lor școlare și sportive, dar și pentru cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie – adevărate modele de viață, stabilitate și respect.

Pe lângă aceste momente speciale, sărbătoarea a fost animată de programe artistice și întâlniri pline de voie bună, transformând evenimentul într-unul memorabil pentru întreaga comunitate.

„Astfel de zile ne arată cât de puternice și unite sunt comunitățile din județul nostru. Felicitări tuturor și La mulți ani, I. L. Caragiale!”, a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.

Articolul Corneliu Ștefan, președintele CJD, alături de comunitatea din I. L. Caragiale la Ziua Comunei apare prima dată în DambovitaNews.