Consiliul Județean Ialomița și Primăria Slobozia, prin CSM UNIREA Slobozia, se asociază la terenul sintetic de fotbal
Consiliul Județean Ialomița va susține financiar alimentarea cu energie electrică iar Primăria Slobozia tribunele, vestiarele și parcarea.
Consiliul Județean Ialomița și Primăria Slobozia, prin Clubul Sportiv Municipal UNIREA Slobozia, se asociază timp de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii de comun acord, pentru administrarea terenului sintetic de fotbal realizat la intrarea în Cartierul Slobozia Nouă.
Solicitat de ani de zile pentru a fi evitate costurile din timpul pregătirii de iarnă a echipei de fotbal Unirea Slobozia, obligată să caute locații similare în alte zone ale țării, terenul sintetic a fost, în sfârșit, terminat.
Dincolo de suprafața de joc este însă nevoie de realizarea unor vestiare în containere, tribune pentru spectatori și o parcare, toate acestea urmând a fi făcute cu fonduri de la bugetul local al Municipiului Slobozia.
Consilierii județeni au aprobat în ședința ordinară a lunii iulie, proiectul de asociere intrat pe lista suplimentară, prin care, cu fonduri de la bugetul județean, se va realiza instalația de iluminat perimetral racordată la rețeaua electrică și un sistem de supraveghere video a bazei sportive.
„Părțile convin ca administrarea, exploatarea și funcționarea curentă a bazei sportive să fie realizate de Primăria Slobozia prin CSM UNIREA Slobozia. Utilizarea bazei sportive se face pe intervale orare, prin achitarea tarifului orar de închiriere, pe bază de programare prealabilă.”, se arată în Protocolul de Asociere.
Programarea utilizării Bazei Sportive se realizează de CSM UNIREA Slobozia în baza Regulamentului privind condițiile de utilizare a terenului de fotbal, acordându-se prioritate ordinea nivelului competițional al structurilor sportive solicitante.
Veniturile obținute din exploatarea bazei sportive sunt destinate, cu prioritate, acoperirii cheltuielilor de funcționare, întreținere și administrare. Dacă va rezulta un excedent anual după acoperirea cheltuielilor acesta va fi repartizat, în cote egale, Consiliului Județean Ialomița și Primăriei Slobozia.
Articolul Consiliul Județean Ialomița și Primăria Slobozia, prin CSM UNIREA Slobozia, se asociază la terenul sintetic de fotbal apare prima dată în InfoIalomita.ro - Știri actuale din județul Ialomița.
Care este reactia ta cu privire la acest articol?
Like
0
Dislike
0
Love
0
Funny
0
Wow
0
Sad
0
Angry
0
Comentarii (0)