Cine este Mihail Soare, salvatorul lui Alexandru, băiețelul din Sibiu găsit în pădure. Este plutonier major și are doi copii: „Emoția a fost maximă!”
Cine este Mihail Soare. România a stat cu sufletul la gură până în momentul în care Alexandru, băiețelul de 5 ani dispărut în Sibiu, a fost găsit. În spatele finalului fericit se află și un adevărat erou: Mihail Soare, plutonier major, cel care l-a descoperit primul pe micuț și a rămas lângă el până la sosirea medicilor.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI
Cine este Mihail Soare. Totul a început luni seară, când Alexandru, un băiețel de doar 5 ani, a dispărut de lângă tatăl său în localitatea Sebeșu de Jos, județul Sibiu. Zeci de oameni s-au mobilizat imediat pentru a-l găsi, iar căutările au continuat fără oprire timp de aproape două zile. După 42 de ore de căutări tensionate, copilul a fost găsit în viață. Micuțul a fost observat într-un luminiș de pilotul elicopterului care survola zona în timpul operațiunilor. Revederea cu părinții a fost extrem de emoționantă, iar primul lucru pe care băiețelul l-a spus când a ajuns în brațele lor a fost că îi iubește.








Citește și: Copilul de 5 ani din Sibiu, găsit în pădure, avea mușcături pe corp. Ce spun medicii: "E pe tratament deja de mai bine de 12 ore". Cum se simte Alexandru acum
Cine este Mihail Soare, salvatorul lui Alexandru, băiețelul dispărut în Sibiu
După ce copilul a fost observat din elicopter, plutonierul Mihail Soare a coborât cu troliul pentru a ajunge cât mai repede la el. Militarul a rămas alături de Alexandru până în momentul în care echipajele medicale au ajuns la fața locului, încercând să îl liniștească și să îl protejeze. Ulterior, acesta a vorbit cu emoție despre intervenția care a ținut o țară întreagă cu sufletul la gură.
„Este un moment emoționant. Nu am crezut că o să trăiesc vreodată așa ceva. Am și eu doi copii. Emoția a fost maximă”, a spus plutonierul major Mihail Soare.
Salvatorul a descris cu emoție clipa în care copilul a fost observat din elicopter și modul în care echipa a reușit să ajungă rapid la el pentru a-l aduce în siguranță la ambulanță.
„Am primit o informație să cercetăm o anumită zonă. Am trecut pe acolo, l-am văzut într-un luminiș stând jos. I-am zis să rămână pe loc, i-am făcut semn să rămână pe loc. El ne-a făcut cu mâna și am aterizat în apropierea lui. Ne-am dus pe jos, l-am luat. L-am scos într-o lizieră și l-am luat cu elicopterul, l-am adus la ambulanță”, a relatat salvatorul.
Citește și: Ce a spus băiețelul dispărut din Sibiu în clipa în care salvatorii l-au găsit: „Era speriat. A văzut că suntem prietenoși și nu-i vrem răul”/ Cum se simte Alexandru și ce au declarat părinții lui
Citește și: Concertul Metallica a stârnit dezbateri politice! Schimb de replici între Oana Gheorghiu și un politician PSD: „A stat în lojă, protejată de SPP. Adoră privilegiile!”
Băiețelul a supraviețuit două nopți în pădure
Cine este Mihail Soare. Întâmplarea a fost un adevărat miracol, după ce băiețelul a reușit să reziste singur două nopți în pădure, în frig și ploaie torențială. În momentul în care a fost găsit, copilul era slăbit, iar medicii au constatat că era deshidratat și înfometat. Micuțul a fost internat pentru îngrijiri medicale, însă se află acum în afara oricărui pericol.
„Această misiune complexă – rodul muncii a sute de pompieri, salvamontiști, polițiști, jandarmi, scafandri, echipaje canine și cadre ale Academiei Forțelor Terestre din Sibiu – reprezintă garanția unui sistem de urgență integrat și puternic. Un rol esențial l-au avut voluntarii și localnicii, care nu au abandonat nicio secundă speranța și au sprijinit eforturile autorităților. Recunoștință tuturor celor implicați și apreciere profundă pentru profesionalismul de care ați dat dovadă! Vă mulțumim!”.
Sursa foto: Facebook

QWER

