Călin Georgescu, ridicat de DIICOT din trafic. Procurorii percheziționează casa lui din Mogoșoaia într-un dosar cu prejudiciu de peste 1,1 milioane de euro
Călin Georgescu a fost ridicat de DIICOT din trafic. Procurorii percheziționează casa lui din Mogoșoaia într-un dosar cu prejudiciu de peste 1,1 milioane de euro. Ancheta vizează o presupusă înșelăciune legată de un credit de șase milioane de euro și formarea unui grup infracțional organizat.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI
VEZI ȘI ACEST VIDEO VIVA!:
Călin Georgescu a fost ridicat de DIICOT din trafic. Procurorii percheziționează casa lui din Mogoșoaia într-un dosar cu prejudiciu de peste 1,1 milioane de euro, după ce anchetatorii au deschis o investigație privind presupusa implicare într-un grup infracțional și într-o înșelăciune legată de obținerea unui credit de șase milioane de euro.










Citește și: Anca Alexandrescu, despre Călin Georgescu, după scandalul de la Realitatea Plus: "Nu vreau să ajungem cu al 3-lea dictator, care consideră că e Dumnezeu"
Călin Georgescu, ridicat de DIICOT din trafic
Călin Georgescu a fost oprit luni dimineață de procurorii DIICOT în zona Otopeni, în timp ce se îndrepta către o sală de sport, conform digi24.ro. Ulterior, acesta a fost dus la locuința lui din Mogoșoaia, unde anchetatorii desfășoară percheziții într-un dosar în care este cercetată o presupusă înșelăciune cu un prejudiciu de peste 1,1 milioane de euro.
Potrivit informațiilor din dosar, verificările sunt legate de acuzații de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. În total, oamenii legii fac verificări la cinci adrese din București și din localitățile Mogoșoaia, Ciolpani și Buftea.
După ce percheziția de la locuința sa va fi încheiată, Călin Georgescu urmează să fie dus la sediul central al DIICOT pentru audieri.
„Astăzi, 21 septembrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu polițiștii Direcției de Investigații Criminale din Inspectoratul General al Poliției Române, au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară, pe raza municipiului București și a localităților Mogoșoaia, Ciolpani și Buftea, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.
Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în cursul lunii septembrie 2021, 3 făptuitori, doi cetățeni români (cu vârstele de 64 și 47 de ani) și un cetățean italian (în vârstă de 56 de ani) au constituit un grup infracțional organizat care a acționat în mod coordonat sub autoritatea liderului (cetățean român, în vârstă de 64 de ani), în special pe teritoriul României, dar și al Marii Britanii, în scopul obținerii de foloase patrimoniale injuste.
Liderul le-a atribuit celorlalți doi membri rolurile clare în cadrul mecanismului infracţional pus la cale, prezentându-i drept prosperi oameni de afaceri, administratori ai unor societăți străine care ar fi dispus de sume mari de bani pe care să le împrumute persoanelor vătămate ce intenționau să își dezvolte afacerile din România, sub condiția depunerii unor garanții bănești.
Astfel, potrivit rolurilor asumate, făptuitorii au acționat prin inducerea și menținerea în eroare a unor oameni de afaceri români cu privire la posibilitatea accesării unor finanțări de la instituții financiare bancare din străinătate, membrii grupării de criminalitate organizată având ca obiectiv obținerea garanțiilor bănești depuse de persoanele vătămate pentru accesarea creditelor respective.
Probatoriul administrat până la acest moment a arătat că, începând cu luna septembrie 2021, în cadrul unor întâlniri organizate pe raza municipiului București și județului Argeș, iar ulterior pe teritoriul Marii Britanii, membrii grupului infracțional organizat au indus în eroare o persoană vătămată că ar putea obține o finanțare de 6.000.000 euro prin încheierea unui contract de creditare cu o instituție bancară, sub condiția depunerii unei garanții. În aceste condiții, făptuitorii au determinat victima să transfere peste 1.000.000 euro.
Ulterior, sub pretextul că se poate majora creditarea la suma de 15.000.000 euro, cu condiția depunerii unei garanții suplimentare, aceștia au determinat victima să transfere o nouă sumă, de 100.000 euro. Persoana vătămată a înregistrat un prejudiciu total de peste 1,1 milioane euro”, au transmis procurorii DIICOT.
Citește și: Călin Georgescu, confruntare neașteptată cu Anca Alexandrescu, în direct la Realitatea Plus: "Ați greșit complet! Ascultați de popor, dacă vreți să vă fie bine" / Postul TV așteaptă scuze
Ancheta este în desfășurare, iar procurorii urmează să stabilească, pe baza probelor strânse, ce s-a întâmplat în acest caz și responsabilitatea persoanelor vizate.
Cum a început acest caz
Dosarul are la bază o plângere depusă în anul 2024 de omul de afaceri Răzvan Leu, din județul Buzău. Acesta ar fi încercat să obțină un împrumut în valoare de șase milioane de euro de la o bancă din Elveția.
În acest context, la sfârșitul anului 2021, omul de afaceri ar fi virat aproximativ un milion de euro, bani prezentați drept garanție pentru obținerea finanțării. În documentul care a stat la baza plângerii sunt menționate și datele tranzacției.
Ulterior, după mai multe întâlniri cu persoane cărora ar fi ajuns să le facă cunoștință Călin Georgescu, precum și după schimburi de e-mailuri cu banca elvețiană, Răzvan Leu ar fi început să ceară returnarea sumei.
Conform celor reclamate, în 2022, Călin Georgescu și persoane apropiate lui i-ar fi spus că banii urmau să fie restituiți prin intermediul unei alte firme din Elveția. Acest lucru nu s-ar fi întâmplat.
În anul următor, omul de afaceri ar fi primit o nouă promisiune privind recuperarea banilor. Călin Georgescu i-ar fi transmis că suma îi va fi returnată după ce ar fi intrat fondurile strânse pentru campania electorală aferentă alegerilor prezidențiale din 2024.
Citește și: Fuego, interviu emoționant despre mama lui: "A fost mereu stâlpul, echilibru, un motiv pentru a lupta, determinare. Parte din ce sunt azi îi datorez ei și luptei ei din copilăria mea". Ce spune despre bunica lui / EXCLUSIV
Ce verifică procurorii
Anchetatorii susțin că, în septembrie 2021, trei persoane, dintre care doi români și un cetățean italian, ar fi pus bazele grupului cercetat acum. Potrivit procurorilor, acesta ar fi funcționat atât în România, cât și în Marea Britanie, iar scopul urmărit ar fi fost obținerea unor sume de bani de la oameni de afaceri interesați să își dezvolte activitățile.
Conform anchetei, Călin Georgescu le-ar fi stabilit celorlalți doi membri anumite atribuții și i-ar fi prezentat drept oameni de afaceri cu resurse financiare importante. Aceștia ar fi fost descriși ca administratori ai unor firme din străinătate, despre care se susținea că puteau pune la dispoziție bani pentru finanțarea unor afaceri din România.
Mecanismul cercetat de DIICOT ar fi presupus promisiunea unor finanțări externe, în schimbul depunerii unor garanții înainte de acordarea creditelor. Procurorii spun că persoanele vizate ar fi fost astfel determinate să ofere sume importante de bani, convinse că vor putea obține împrumuturile respective.
În cazul afaceristului Răzvan Leu, anchetatorii susțin că acesta ar fi fost convins că poate obține finanțarea de șase milioane de euro, cu condiția depunerii unei garanții.

Mesajele dintre Răzvan Leu și Călin Georgescu
În plângerea depusă la DIICOT sunt prezentate și aspecte legate de încercările lui Răzvan Leu de a-și recupera banii. Mai multe mesaje schimbate între afacerist și Călin Georgescu în 2023 au fost făcute publice anterior. Într-o conversație din 19 iulie, Călin Georgescu i-ar fi transmis omului de afaceri că problema urma să fie rezolvată. Ulterior, acesta i-ar fi trimis un document și i-ar fi cerut să mai aibă răbdare până în ziua următoare.
Pe 20 iulie, Călin Georgescu i-ar fi transmis că recuperarea banilor urma să mai dureze câteva zile.
Sursa foto: Facebook
Care este reactia ta cu privire la acest articol?
Like
0
Dislike
0
Love
0
Funny
0
Wow
0
Sad
0
Angry
0
Comentarii (0)