Biu Marquetti, fosta solistă de la Mandinga, s-a mutat în Delta Dunării și locuiește la hotel: „Nu plătesc chirie sau întreținere, am asigurate și mâncarea, și cazarea”
Biu Marquetti, fosta solistă a trupei Mandinga, a ales să lase Bucureștiul în urmă și să se mute în Delta Dunării, unde locuiește de aproximativ un an și jumătate. Artista cubaneză, stabilită în România de două decenii, lucrează într-un complex hotelier din Crișan, unde cântă și coordonează spectacolele pentru turiști.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI
Biu Marquetti este una dintre artistele care și-au construit o parte importantă din carieră în România, după ce a venit din Cuba în urmă cu două decenii. Cunoscută publicului și ca fostă solistă a trupei Mandinga, artista a rămas activă în zona muzicală și a continuat să susțină spectacole în diferite colțuri ale țării.
















De-a lungul celor 20 de ani petrecuți aici, Biu Marquetti s-a adaptat vieții din România, a învățat limba, a obținut cetățenia și și-a construit propriul drum profesional. Acum, la 56 de ani, a ales să schimbe agitația Capitalei pentru un cu totul alt stil de viață și s-a mutat în Delta Dunării, unde nu doar că lucrează, ci și locuiește. Artista a povestit recent cum arată viața ei departe de București și ce avantaje are noul său stil de viață.
Biu Marquetti, fosta solistă de la Mandinga, s-a mutat în Delta Dunării și locuiește la hotel
Biu Marquetti este stabilită în România de 20 de ani, perioadă în care a trecut prin mai multe etape profesionale și s-a obișnuit cu viața de aici. Dacă o bună perioadă a locuit în București, în urmă cu aproximativ un an și jumătate artista a făcut o schimbare importantă și s-a mutat în Delta Dunării.
În prezent, aceasta locuiește într-un complex hotelier din Crișan, județul Tulcea, unde are și activitate profesională. Artista susține spectacole pentru turiști și se ocupă, în același timp, de coordonarea echipei de artiști care asigură programul de divertisment al resortului.
Recent, Biu Marquetti a povestit cum este viața sa în Deltă și ce a determinat-o să facă această schimbare.
„Este tare frumos aici, e un loc de vis, pentru a te relaxa, pentru a te simți bine. Sunt aici de un an și jumătate, aici locuiesc, aici stau. Sunt în România de 20 de ani și m-am plimbat cu concertele prin toată țara, acum trăiesc această experiență.
În București, vin numai în vacanță, am lăsat totul în Capitală, m-am mutat în Delta Dunării. Nu plătesc chirie sau întreținere, am asigurate, la fel ca ceilalți 33 de artiști, care cântă aici, și mâncarea, și cazarea”, ne-a declarat artista cubaneză, exclusiv pentru Click!.
Biu Marquetti este și manager pentru 33 de artiști internaționali
Viața din Delta Dunării nu înseamnă pentru Biu Marquetti doar concerte. Artista are și responsabilitatea de a coordona echipa care pregătește spectacolele pentru turiștii cazați în complex.
Programul este unul divers, iar serile tematice sunt gândite pentru publicul internațional care ajunge în această zonă. Din echipă fac parte artiști și dansatori din mai multe țări, iar repertoriul include momente latino, românești și spectacole adaptate diferitelor gusturi.
„Aici vine lume multă, chiar și iarna, avem turiști din întreaga lume, vin din America, din Germania, din Bulgaria, chiar și din Brazilia au fost acum câteva zile. Vin și români din diaspora.
În acest complex eu cânt, dar sunt și manager, am în echipă 33 de artiști internaționali, dansatori din Columbia, artiști din Franța, din Argentina, din România, din Bulgaria. Organizăm seri tematice, avem seară latino, românească, pentru toate gusturile”, mai spune Biu Marquetti pentru Click!
În cât timp a învățat Biu Marquetti limba română
Adaptarea în România a venit treptat pentru artista originară din Cuba. Biu Marquetti povestește că, în primele luni, a început cu expresii și formule uzuale, însă a ajuns să vorbească fluent într-un timp relativ scurt.
Citește și: Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au probleme cu vecinii, după ce s-au mutat din Ilfov într-un sat din Argeș: „Sunt câțiva localnici care nu ne iubesc. Am intervenit de câteva ori. Devine greu de suportat'
Un ajutor neașteptat în procesul de învățare au fost chiar telenovelele difuzate la televizor. După 12 ani petrecuți în România, artista a făcut și pasul obținerii cetățeniei române.
„La început, am învățat câteva cuvinte, formule de salut. Înțelegeam foarte bine ce spune lumea, dar cam după 6 luni puteam să vorbesc mai fluent. Iar după un an deja eram singură pe la emisiunile TV.
Am învățat să pronunț cuvintele în limba română din telenovele de pe la televizor. Apoi, după 12 ani de ședere în România, am obținut și cetățenia. Nu a fost atât de greu, trebuie să înveți Imnul, Istorie, Constituție, Geografie, am avut emoții. Am luat din prima examenul, am știu tot, învățasem bine”, a mai spus artista pentru sursa citată.

Cine este Biu Marquetti, artista cubaneză care și-a construit cariera în România
Biu Marquetti, pe numele complet Biunaiqui Marquetti Isasi, s-a născut în Havana, Cuba, și a ajuns în România în 2006. Artista s-a făcut remarcată în țara noastră după ce a devenit componentă a trupei Mandinga, proiect muzical care a reunit artiști români, spanioli și cubanezi și care a avut un puternic profil latino.
După perioada petrecută alături de Mandinga, Biu Marquetti a ales să își continue drumul pe cont propriu. În 2010, artista își începuse cariera solo în România și avea propria trupă, formată din opt instrumentiști, cu care pregătea un prim album.
Artista a rămas apropiată de muzica din țara natală și a continuat să promoveze ritmurile cubaneze și caraibiene în România. Într-un interviu acordat Radio România Internațional în 2016, Biu povestea că locuia în București și cânta cu propriul grup, după perioada Mandinga.
De-a lungul anilor, a apărut în mai multe emisiuni de televiziune și a participat inclusiv la „Te cunosc de undeva!”. În paralel cu muzica, artista s-a implicat și în proiecte antreprenoriale și de management artistic. În prezent, după două decenii petrecute în România, Biu Marquetti și-a mutat activitatea în Delta Dunării, unde combină rolul de artist cu cel de manager al unei echipe internaționale de spectacole.
Care este reactia ta cu privire la acest articol?
Like
0
Dislike
0
Love
0
Funny
0
Wow
0
Sad
0
Angry
0
Comentarii (0)