Antonia și Alex Velea se pregătesc de nuntă, după 13 ani de relație: „Se discută acum, facem lista”
Antonia și Alex Velea se pregătesc de nuntă, după 13 ani de relație. Artista a confirmat într-o discuție cu Horia Brenciu că subiectul nunții este pe agenda lor, primul pas fiind stabilirea listei de invitați, decizie care va dicta dacă petrecerea va fi una restrânsă sau una mare. Iată ce detalii a oferit cântăreața despre eveniment!
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI
VEZI ȘI ACEST VIDEO VIVA!:
După 13 ani de relație, Antonia și Alex Velea se pregătesc, în sfârșit, de nuntă. Într-o discuție cu Horia Brenciu, artista a confirmat că subiectul este pe masa lor și că, momentan, lucrează la lista de invitați.








Citește și: Antonia, mărturisiri dureroase despre tatăl său biologic: "A părăsit-o pe mama în timp ce era gravidă"/ Cine a crescut-o pe cântăreață, de când avea 10 luni
Antonia și Alex Velea se pregătesc de nuntă, după 13 ani de relație
Antonia și Alex Velea formează unul dintre cele mai cunoscute cupluri din showbiz-ul românesc, iar după 13 ani petrecuți împreună, ideea unei nunți a revenit în discuție. Într-o conversație recentă cu Horia Brenciu din podcastul lui, artista a confirmat că subiectul căsătoriei este actual. Ea a mărturisit că întrebarea „când faceți nunta?” este una pe care o aude frecvent din partea celor din jur și că, în acest moment, ea și partenerul său de viață au început să discute serios despre acest pas.
Când a fost întrebată dacă plănuiesc un eveniment restrâns, de familie, sau o petrecere mare, cântăreața a fost rezervată. Ea a explicat că nu a luat încă o decizie clară, deoarece prioritatea imediată este organizarea listei de invitați.
Antonia: Da, încă n-am făcut nunta și toată lumea mă întreabă. Se discută acum, mai pe scurt.
Horia Brenciu: Nuntă intimă sau mare?
Antonia: Nu știu. Trebuie să facem lista, în primul rând.
Citește și: Antonia a reacționat după valul de critici privind piesa „Mamacita” a băieților săi: „Crede ce vrei. Viața merge mai departe”
Antonia: „Mi-ar plăcea să organizăm o nuntă pe plajă”
În urmă cu ceva timp, Antonia a oferit mai multe detalii despre nuntă. Artista a mărturisit că și-ar dori un eveniment pe plajă, iar alături de ei să fie cei mai importanți oameni.
„Mi-ar plăcea să organizăm o nuntă pe plajă, alături de oamenii importanți din viețile noastre, o zi în care să ne celebrăm iubirea. Dar încă nu avem totul setat pentru nuntă. Programele noastre extrem de încărcate nu ne-au dat suficient de mult timp să ne putem organiza”, a precizat ea pentru fanatik.ro.
Citește și: CTP consideră moțiunea PSD – AUR o tentativă de scoatere a României din UE. Ce a spus despre atitudinea lui Nicușor Dan față de Sorin Grindeanu: „Crapă obrazul!”
Cine sunt nașii lor de cununie și cum va arăta evenimentul
În urmă cu doi ani, Antonia a mai oferit câteva detalii despre nuntă. Pe atunci, artista a spus cine sunt nașii lor de cununie, dar și cum va arăta evenimentul.
„Vrem să o facem (n.r.: nunta) la un moment dat. Nașii vor fi Lucian și soția lui, Bianca. Lucian de la Global. Nu știm încă unde o facem. Nu e că nu vreau să spun, nu știm. Dar oricum nu ți-aș fi spus aici. Dar nu am gândit absolut nimic. Suntem în stadiu în care trebuie să mă întâlnesc cu ‘the wedding planner’ (n.r.: organizatorul nunții) și să începem să organizăm. Încă nu știu absolut nimic. Am niște idei.
Nunta va fi una modernă. Am o grămadă de rochii în telefon, 6000 de stiluri diferite. Dar nu îmi doresc să știe lumea”, a dezvăluit Antonia atunci, în podcastul lui Mihai Bobonete.
Sursa foto: Instagram/ Facebook

QWER

