Andreea Ibacka confirmă divorțul de Cabral, după 18 ani de relație: „Am decis să mergem pe drumuri separate. Este un moment greu pentru amândoi!”
După mai multe zile de speculații apărute în spațiul public, Andreea Ibacka a confirmat oficial despărțirea de Cabral. Vedeta a transmis un mesaj amplu în mediul online, în care a făcut precizări despre situația personală, punând capăt zvonurilor apărute în ultima perioadă.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI
Cei doi au format unul dintre cele mai cunoscute și apreciate cupluri din showbizul românesc. Relația lor a părut, pentru mult timp, una stabilă și discretă, construită departe de scandaluri. Au împreună doi copii și au reușit să își păstreze viața de familie relativ ferită de expunerea excesivă. Tocmai de aceea, vestea separării a venit ca o surpriză pentru public, mai ales în contextul în care cei doi nu au lăsat niciodată să se întrevadă un astfel de scenariu.










Citește și: Ce spunea Cabral, înainte de speculațiile privind divorțul de Andreea Ibacka: „Poate că exact asta trebuie să învățăm: că nu trebuie să ducem totul singuri. Uneori, cel mai mare curaj nu e să reziști”
Cabral și Andreea Ibacka au divorțat după 18 ani de relație
În cele din urmă, după zile întregi de speculații, Cabral și Andreea Ibacka au confirmat faptul că nu mai formează un cuplu.
„Uimitor. Uneori e spectaculos cât de departe poate merge imaginația unor oameni care nu cunosc adevărul, dar aleg totuși să-l inventeze.
Am citit în ultimele zile multe lucruri despre noi. Unele exagerate, altele complet false. Și pentru că ani la rând am ales să fim sinceri cu oamenii care ne-au fost aproape, simțim că le datorăm și acum adevărul”, este prima parte din mesajul semnat de amândoi.
Citește și: Cum arată și cu ce se ocupă Luana Mitran, prima soție a lui Cabral, la 59 de ani. Activează în industria beauty: „Sunt o femeie care arată bine pentru vârsta ei!”
Citește și: Cine este Ramona Micu de la Survivor. Are 27 de ani și lucrează în mediul corporatist: „Cea mai mare aventură a vieții mele”
Cum gestionează cei doi despărțirea
Discreți din fire, cei doi au ales să nu dezvăluie motivele care au produs ruptura dintre ei. În aceste momente grele, Andreea și Cabral Ibacka prioritizează bunăstarea copiilor, fiind conștienți că schimbarea îi va afecta pe ei cel mai mult.
„După peste 18 ani de viață împreună, cu recunoștință pentru tot ce am construit împreună, dar și cu tristețe, am decis să mergem mai departe. Este un moment greu pentru amândoi. Dar privim înapoi cu respect pentru anii în care ne-am oferit totul, am crescut împreună și am învățat unul de la celălalt.
Nu există un scandal ascuns. Nu există trădări spectaculoase, violență, vinovați sau povești murdare, așa cum a vehiculat presa de scandal în ultimele zile.
Există doar doi oameni care, după aproape două decenii împreună, au ajuns să se piardă unul pe celălalt. Și poate că asta e partea mai tristă.
Ani mulți am fost bine. Cu bune, cu rele, cu muncă multă, cu oboseală, cu lipsuri și cu multe bucurii. Ne-am construit viața și familia așa cum am știut noi mai bine. Ne-am încurajat, ne-am protejat și ne-am ținut aproape.
Cea mai mare responsabilitate și prioritate a noastră rămân copiii noștri. Vom continua să le oferim amândoi stabilitate, iubire și siguranță, protejându-i de expunere și având grijă ca această tranziție să fie, pe cât posibil, cât mai blândă pentru ei.
Citește și: Conchita Wurst, transformare radicală la 11 ani de când a câștigat trofeul Eurovision! Cum arată acum „femeia cu barbă”
Dincolo de orice schimbare, vom rămâne întotdeauna o echipă pentru copii. Mai ales pentru ei, pentru liniștea lor și pentru echilibrul unei perioade deja foarte sensibile, vă rugăm să ne respectați intimitatea.
Sunt doi copii care au nevoie de timp, blândețe și protecție, iar acesta este singurul lucru care contează cu adevărat pentru noi acum.
Vă rugăm să nu mai căutați vinovați. Nu va exista un scandal pe care noi să îl hrănim public. Toate supozițiile apărute sunt false și nu vom intra într-un joc al explicațiilor și dezmințirilor fără sfârșit.
Ne e greu? Da, ne e foarte greu. Și, sincer, asta e doar la noi și nu cerem nici înțelegere și nici compasiune — oamenii au probleme mult mai mari decât ce se întâmplă sub acoperișul nostru.
Alegem să păstrăm respectul, discreția și să ținem pentru noi lucrurile care aparțin intimității familiei noastre”, s-a încheiat mesajul de despărțire al cuplului.
Sursa foto: Facebook

QWER

