A murit Timotei Stuparu, fost senator PSD și președinte al Consiliului Județean Teleorman. Politicianul de 75 de ani a fost lovit de o mașină pe trecerea de pietoni

14 Oct 2026 - 13:00
0 3
A murit Timotei Stuparu, fost senator PSD și președinte al Consiliului Județean Teleorman. Politicianul de 75 de ani a fost lovit de o mașină pe trecerea de pietoni

Timotei Stuparu, fost deputat, senator PSD și președinte al Consiliului Județean Teleorman, a murit la vârsta de 75 de ani, după ce a fost lovit de o mașină pe trecerea de pietoni. Împrejurările decesului au fost dezvăluite miercuri, 14 octombrie 2026, în plenul Senatului, de social-democratul Robert Cazanciuc.


CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI


De-a lungul carierei sale publice, Timotei Stuparu a ocupat funcții importante în administrația județeană și în Parlamentul României, fiind președinte al Consiliului Județean Teleorman, senator și deputat.











Timotei Stuparu a murit la 75 de ani


Fostul parlamentar PSD Timotei Stuparu (75 de ani) a fost „ucis pe trecerea de pietoni de către un șofer care nu a respectat regulile”, a anunțat miercuri, în ședința de plen a Senatului, senatorul social-democrat Robert Cazanciuc.


Senatorii au ținut miercuri un moment de reculegere în memoria fostului lor coleg.


Timotei Stuparu a avut o carieră politică de peste două decenii, fiind unul dintre reprezentanții cunoscuți ai PSD din județul Teleorman. A intrat pentru prima dată în Parlament în 1990, când a fost ales deputat de Teleorman din partea Frontului Salvării Naționale. A ocupat această funcție până în 1992.


Timotei Stuparu a avut o carieră politică de peste două decenii, fiind unul dintre reprezentanții cunoscuți ai PSD din județul Teleorman. A intrat pentru prima dată în Parlament în 1990, când a fost ales deputat de Teleorman din partea Frontului Salvării Naționale. A ocupat această funcție până în 1992.


Citește și: Claudiu Manda, despre condiția intrării PSD la guvernare alături de Luca Niculescu: "Trebuie să fim pregătiţi inclusiv pentru această eventualitate. Nu pentru că ar fi soluţia bună pentru România"


Ulterior, între 1992 și 1996, a fost președintele Consiliului Județean Teleorman. În aceeași perioadă, a condus organizația județeană FSN/PDSR. A revenit în Camera Deputaților în legislatura 2000-2004, fiind ales pe listele PDSR, formațiune care a devenit ulterior PSD. Ultimul său mandat parlamentar a fost cel de senator PSD de Teleorman, între 2012 și 2016.


Potrivit fișei sale oficiale de pe site-ul Senatului, Timotei Stuparu a fost și vicepreședinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională. De-a lungul carierei, a activat și în domeniul educației, fiind profesor de istorie.


"Timotei Stuparu, un om care și-a dedicat o mare parte din viață slujirii comunității și activității politice"


Unul dintre cei mai cunoscuți oameni politici ai județului Teleorman, Timotei Stuparu, a murit. Anunțul a fost făcut de către colegii săi din Organizația PSD de Teleorman, care au postat pe pagina oficială de Facebook a partidului mesajul de condoleanțe:


“Cu profundă tristețe vă transmitem vestea trecerii în neființă a colegului nostru, Timotei Stuparu, un om care și-a dedicat o mare parte din viață slujirii comunității și activității politice.


Fost Președinte al Consiliului Județean Teleorman, deputat, senator și Secretar General al Organizației PSD Teleorman, a fost un om care a marcat prin activitatea sa viața politică a județului nostru și a lăsat în urmă amintiri, experiențe și momente care nu vor fi uitate.


Citește și: Ilie Bolojan exclude o nouă guvernare cu PSD și îi reproșează lui Sorin Grindeanu că nu-și asumă responsabilitatea: „Cine s-ar mai asocia cu cei care fug de răspundere și provoacă crize?”


Astăzi, dincolo de funcțiile pe care le-a ocupat, rămâne amintirea unui coleg și a unui om care a făcut parte din istoria organizației noastre".


Când va fi înmormântat Timotei Stuparu


Potrivit anunțului PSD Teleorman, cei care doresc să își ia rămas-bun de la fostul parlamentar o pot face la capela Bisericii Spirea Nouă din București, pe strada Puișor nr. 59, începând de marți, 13 octombrie:


"Cei care doresc să îsi ia rămas bun, o pot face la capela bisericii Spirea Noua, de pe strada Puișor, nr. 59, zona Marriot, începând de marți 13 octombrie ora 17:00, iar de joi, 15 octombrie ora 17:00, o vor putea face la Biserica Sfânta Treime din sat Ostratu – com. Corbeanca, str. Hipodromului nr. 19.


Slujba de înmormântarea va avea loc vineri, 16 octombrie, la Biserica Sfânta Treime, de la ora 12.00. Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumina!”.


Ansamblul Burnasul: "Cu profundă tristețe am aflat vestea trecerii la cele veșnice a domnului Timotei Stuparu, fost director al instituției noastre"


"Cu profundă tristețe am aflat vestea trecerii la cele veșnice a domnului Timotei Stuparu, fost director al instituției noastre, un om al cărui parcurs profesional rămâne legat de viața culturală și de activitatea instituției pe care a condus-o.


Plecarea sa dintre noi reprezintă un moment de tristețe pentru toți cei care l-au cunoscut, au colaborat cu dumnealui și au împărtășit, de-a lungul timpului, experiențe și momente în cadrul activității culturale.


În aceste clipe grele, gândurile noastre se îndreaptă către familia îndoliată, căreia îi transmitem sincere condoleanțe, compasiune și puterea de a trece peste această grea pierdere.



Amintirea sa va rămâne în memoria celor care l-au cunoscut și alături de care a împărtășit o parte din drumul său profesional și uman.


Drum lin spre o nouă lume...lume fără sfârșit! Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină! Veșnică să-i fie amintirea! Colectivul C.J.C.P.C.T. Teleorman", a transmis Ansamblul Burnasul pe pagina de Facebook.



Care este reactia ta cu privire la acest articol?

Like Like 0
Dislike Dislike 0
Love Love 0
Funny Funny 0
Wow Wow 0
Sad Sad 0
Angry Angry 0

Comentarii (0)

User