VIVA! Influencers Party 2026, prima petrecere a toamnei. Vedete, influenceri, glamour, muzică și distracție pe cinste la aniversarea de 10 ani a ParkLake

04 Sep 2026 - 23:50
0 0
VIVA! Influencers Party 2026, prima petrecere a toamnei. Vedete, influenceri, glamour, muzică și distracție pe cinste la aniversarea de 10 ani a ParkLake

Prima seară de toamnă a venit cu o doză serioasă de glamour, muzică și bună dispoziție la VIVA! Influencers Party 2026. Vedete, influenceri și personalități din lumea mondenă s-au reunit la ParkLake pentru o petrecere în care dress code-ul Urban BLOOM a fost respectat cu stil, iar muzica, preparatele delicioase și cocktailurile au completat o atmosferă în care invitații au socializat, au dansat și s-au bucurat împreună de începutul unui nou sezon.


CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI


Pe 1 septembrie, de la ora 19:00, terasa ParkLake s-a transformat într-un loc de întâlnire pentru vedetele și influencerii care au răspuns invitației VIVA!. Rochiile spectaculoase, accentele florale, culorile puternice și interpretările personale ale temei Urban BLOOM au dat tonul unei seri în care eleganța s-a întâlnit cu energia unui adevărat party.






































Dar VIVA! Influencers Party 2026 nu a fost doar despre apariții spectaculoase. Încă de la sosire, invitații au intrat în atmosfera evenimentului, au schimbat impresii, s-au revăzut, au făcut fotografii și s-au bucurat de toate surprizele pregătite pentru această ediție.


10 ani de ParkLake, sărbătoriți alături de VIVA!


Ediția din acest an a VIVA! Influencers Party a avut și o semnificație specială pentru gazda evenimentului, ParkLake, care marchează 10 ani de când este prezent în România.


ParkLake este mai mult decât un centru comercial. Este un concept unic în România, construit în jurul unei idei care îl definește încă de la început: apropierea de natură. De la arhitectură și design, până la experiențele, evenimentele și proiectele pe care le creează, natura este parte din identitatea ParkLake și din felul în care acest loc se conectează cu oamenii. De 10 ani, ParkLake aduce împreună shoppingul, entertainmentul, comunitatea și natura într-un spațiu care a devenit parte din viața Bucureștiului. Iar în această seară aniversară, am sărbatorit nu doar 10 ani de ParkLake în România, ci 10 ani de experiențe, povești și energie împărtășite cu oamenii care i-au fost alături. La mulți ani, ParkLake!


Iar terasa ParkLake s-a dovedit locul potrivit pentru o astfel de celebrare. Invitații au avut parte de muzică, băuturi și preparate atent pregătite, într-un decor care a încurajat socializarea și buna dispoziție.


Pentru partea gastronomică, City Grill a pregătit un meniu spectaculos și variat, astfel încât invitații să poată savura preparate pentru toate gusturile. De la începutul serii și până la orele târzii, mâncarea a completat experiența unei petreceri în care nimic nu a fost lăsat la întâmplare.


La capitolul băuturi, Sarti Spritz a adus nota fresh a serii, în timp ce Peroni a fost alegerea potrivită pentru iubitorii de bere. Pentru cei care au vrut un plus de energie, Oshee și Tiger Power au fost printre opțiuni, iar apa Bilbor a completat selecția pentru momentele în care invitații au preferat o variantă simplă și răcoritoare. Iubitorii de cafea s-au putut bucura din plin de Julius Meinl, prezent pe parcursul serii cu aroma sa inconfundabilă.


Nu în ultimul rând, SANADOR ne-a fost alături și la această ediție VIVA! Influencers Party, susținând, ca de fiecare dată, evenimentele care aduc împreună comunitatea VIVA!.


VIVA! Influencers Party 2026, petrecerea care a dat tonul distracției


Tema aleasă pentru această ediție, Urban BLOOM, a fost respectată cu entuziasm de invitați. Contrastul dintre dinamismul orașului și elementele inspirate de natură le-a oferit vedetelor libertatea de a interpreta dress code-ul în propriul stil, iar rezultatul a fost o succesiune de apariții care au dat culoare întregii seri.


Adelina Pestrițu, Oana Roman, Pepe, Lora, Gabriela Cristea, Adriana Bahmuțeanu, Ramona Bădescu, Nicola, Alexandru Ciucu, Andreea Popescu, Elena Merișoreanu, Bella Santiago și Nicu Grigore, dar și Marcel și Armina, cunoscuți din Insula Iubirii, s-au numărat printre zecile de invitați care au contribuit la spectacolul vizual al serii.


Fie că au ales imprimeuri florale, culori vibrante, croieli spectaculoase sau detalii inspirate de natură, invitații s-au întrecut în interpretări ale temei Urban BLOOM. Ținutele au rămas însă doar una dintre componentele unei seri în care accentul a fost pus, înainte de toate, pe oameni și pe distracție.


Și hostessele NISSA au impresionat prin aparițiile lor, acestea purtând creații ale brandului care au adăugat un plus de eleganță imaginii evenimentului.


Iar pentru fotografiile care au devenit, inevitabil, parte din povestea fiecărui invitat, Floria a pregătit un superb panou floral. Rând pe rând, vedetele s-au oprit în fața decorului pentru fotografii, iar zona a devenit unul dintre punctele în care invitații au surprins amintiri de la VIVA! Influencers Party 2026.


Elena Gheorghe și Amadeea Violin au ridicat energia la VIVA! Influencers Party


Pe măsură ce seara a avansat, muzica a devenit unul dintre ingredientele principale ale petrecerii. Elena Gheorghe a urcat pe scenă și a adus exact energia de care era nevoie pentru ca invitații să lase deoparte conversațiile și să se bucure de dans.


Citește și: Oana Roman și fiica ei au atras toate privirile la VIVA! Influencers Party 2026. La 12 ani, Isabela are deja un stil femin și rafinat: rochie lungă, accesorii statement și machiaj discret


Prezența artistei a schimbat ritmul serii, iar muzica a adunat invitații în jurul scenei. Elena Gheorghe a transformat terasa într-un veritabil ring de dans, iar atmosfera a devenit tot mai animată.


Distracția a fost completată de DJ SET acompaniat de Amadeea Violin, combinația dintre muzica mixată și sonoritățile viorii adăugând un plus de spectacol serii. Invitații au dansat, au socializat și s-au bucurat de o atmosferă în care energia a rămas permanent la cote ridicate.


Ana Maria și Daniel Pavel au fost gazdele serii


Întregul eveniment a fost prezentat de Ana Maria și Daniel Pavel, care au avut misiunea de a ține ritmul unei seri în care momentele speciale s-au succedat fără pauză.


Cei doi au format un duo foarte bine sudat și pe scenă. Cu naturalețe, umor și multă energie, Ana Maria și Daniel Pavel au interacționat cu invitații și au dat un ritm aparte evenimentului. Schimburile lor de replici, intervențiile spontane și felul în care au gestionat momentele serii au contribuit la atmosfera relaxată și efervescentă de la VIVA! Influencers Party.


Citește și: Lora, apariție ravisantă la VIVA! Influencers Party 2026. Artista a purtat o rochie diafană, cu flori aplicate, și sandale roz


Au știut să treacă firesc de la momentele oficiale la cele de divertisment, păstrând atenția invitaților și lăsând loc și pentru distracție. Iar într-o seară în care oamenii au venit în primul rând să se întâlnească, să se bucure și să petreacă timp împreună, această energie a fost esențială.



Cinci personalități, premiate la VIVA! Influencers Party 2026


Un alt moment important al serii a fost dedicat celor cinci personalități care s-au remarcat prin activitatea lor și care au primit trofeele VIVA! Influencers Party 2026.


Dan Negru, Daniela Nane, Alexandra Căpitănescu, Radu Vâlcan și Adelina Pestrițu au fost vedetele celebrate în cadrul ediției din acest an.


Citește și: Premiile VIVA! Influencers Party 2026. Radu Vâlcan, Daniela Nane, Dan Negru, Adelina Pestrițu și Alexandra Căpitănescu au fost laureații serii


Premierea a adus și o schimbare de ritm în atmosfera petrecerii, oferind invitaților ocazia de a-i aplauda pe cei care au fost în centrul atenției în cadrul acestei ediții.


Dincolo de trofee, însă, VIVA! Influencers Party a rămas o întâlnire a oamenilor care fac parte din universul VIVA!. S-au format grupuri, s-au schimbat povești, s-au făcut fotografii, s-a dansat și, pentru câteva ore, terasa ParkLake a devenit locul în care începutul toamnei a fost sărbătorit cu multă energie.


A fost o seară în care stilul Urban BLOOM s-a întâlnit cu muzica, buna dispoziție și gusturile bune, iar invitații au avut toate ingredientele pentru o petrecere memorabilă.


Mulțumim ParkLake, gazda noastră de excepție, și partenerilor Sarti Spritz, Sanador, City Grill, Julius Meinl, Bilbor, Tiger Power, Peroni, Oshee.


Care este reactia ta cu privire la acest articol?

Like Like 0
Dislike Dislike 0
Love Love 0
Funny Funny 0
Wow Wow 0
Sad Sad 0
Angry Angry 0

Comentarii (0)

User