Unicul nepot al Ancăi Pandrea, declarații emoționante. Ce regret are și ce au vorbit înainte ca actrița să moară: „În ultimii ani s-a distanțat. S-a închis în ea”

03 Sep 2026 - 16:25
0 0
Unicul nepot al Ancăi Pandrea, declarații emoționante. Ce regret are și ce au vorbit înainte ca actrița să moară: „În ultimii ani s-a distanțat. S-a închis în ea”

Unicul nepot al Ancăi Pandrea a făcut declarații despre ultimele momente din viața actriței și a vorbit despre suferința pe care aceasta a purtat-o după moartea lui Iurie Darie. Acesta a povestit și care au fost ultimele cuvinte pe care i le-a adresat, mărturisind că singurul său regret este că nu a reușit să petreacă mai mult timp alături de ea.


CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI


Anca Pandrea s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani, lăsând în urmă o carieră importantă în teatru și film, dar și amintirea unei povești de iubire puternice alături de Iurie Darie. Astăzi, actrița a fost condusă pe ultimul drum, iar cei care au cunoscut-o și au îndrăgit-o și-au luat rămas-bun de la ea.















Citește și: Anca Pandrea, înmormântată lângă Iurie Darie. Imagini dureroase de la ceremonia funerară: pe masă se află un tablou cu fotografia lor, iar sora actriței a venit la biserică cu ambulanța, în scaun cu rotile/ EXCLUSIV


Unicul nepot al Ancăi Pandrea, declarații emoționante


Nepotul actriței a vorbit despre perioada dificilă prin care aceasta a trecut după pierderea lui Iurie Darie, dar și despre ultima întâlnire pe care au avut-o. Acesta a mărturisit că despărțirea dintre Anca Pandrea și sora ei, în ultimii ani, a fost și ea un moment important în relația lor.


În declarațiile sale, nepotul actriței a rememorat cu emoție discuția purtată cu aceasta în spital și a dezvăluit ce i-a spus înainte de despărțirea lor.


„Am avut ocazia să vorbesc cu ea când era la spital. Am putut să-i spun doar că o iubesc, că o apreciez și că sper ca toată lumea să-și amintească de ea așa cum a fost, atât pe scenă, cât și în afara ei. Avea inima sfâșiată din cauza morții lui Darie. A fost suferința ei. Ultimele cuvinte au fost „te iubesc, o să încerc să vin să te văd în câteva zile”. Singurul regret este că mi-aș fi dorit să petrec mai mult timp cu ea. În ultimii ani, cele două s-au distanțat (n.r. Anca Pandrea și sora ei). Ea s-a închis în ea. A stat cu grupul ei de prieteni și atât”, a declarat nepotul Ancăi Pandrea, pentru Știrile Antena Stars.


Ce a scris actrița în necrolog


Actrița și-a scris propriul necrolog, în care a vorbit despre cariera sa, despre dragostea pentru teatru și cinematografie, dar și despre povestea pe care a trăit-o alături de Iurie Darie.


„Cu profundă durere în suflet, anunțăm trecerea în neființă a celei care a fost Anca Pandrea, actriță emblematică a teatrului și cinematografiei românești. Născută pe 16 februarie 1946 la Făgăraș, Anca Pandrea a luminat scena culturală românească prin talent, rafinament și sensibilitate artistică. De-a lungul unei cariere impresionante, a dat viață unor personaje memorabile, rămânând în amintirea publicului prin devotamentul și pasiunea sa pentru artă.


Citește și: Legătura dintre Fuego și Anca Pandrea. Cum a sprijinit-o pe actriță după ce l-a pierdut pe Iurie Darie: „E fericită pentru că e lângă marea ei iubire!”



Citește și: Cine este și cu ce se ocupă soțul lui Clotilde Armand. Doctor în matematică la MIT și profesor universitar, Sergiu Moroianu are o carieră impresionantă


În afara scenei, Anca Pandrea a fost un exemplu de loialitate și iubire necondiționată, trăind o poveste de dragoste unică alături de regretatul actor Iurie Darie, alături de care a împărtășit peste două decenii de viață și emoție. Ne luăm rămas-bun de la o mare artistă și un suflet delicat. Amintirea ei va rămâne vie în inimile celor care au cunoscut-o, au admirat-o și au iubit-o. Dumnezeu s-o odihnească în pace”, a scris Anca Pandrea în necrolog, citit în exclusivitate pentru Spynews TV Live de prietena ei.


Sursa foto: Facebook



Care este reactia ta cu privire la acest articol?

Like Like 0
Dislike Dislike 0
Love Love 0
Funny Funny 0
Wow Wow 0
Sad Sad 0
Angry Angry 0

Comentarii (0)

User