Ștefan Țintă, deputat PSD, vot pentru proiecte de lege necesare

03 Aug 2026 - 19:00
0 2

Ștefan Țintă trece în revistă proiectele de lege pentru care a votat favorabil în ședința extraordinară a Camerei Deputaților.

Ștefan Țintă, deputat PSD de Ialomița, a participat la sesiunea extraordinară parlamentară din ultimele zile ale lunii iulie și a votat pentru proiecte de lege necesare, în contextul dificil pe care România îl traversează în prezent.

Parlamentarul este unul dintre aleșii care au votat pentru declararea stării de criză pe piața țițeiului și reducerea temporară a accizei la motorină. Mecanismul reduce acciza între 5% și 25%, în funcție de evoluția prețului la pompă. Reducerea imediată este de minimum 34 de bani pe litru, cu posibilitate de scădere până la 85 de bani pe litru pe măsură ce prețurile evoluează. Măsura este valabilă până la 31 octombrie 2026, cu posibilitate de prelungire prin hotărâre de guvern.

„În ceea ce privește TVA 9% la locuințe, termenul în care persoanele fizice pot finaliza achiziția unei locuințe cu TVA de 9% a fost prelungit până la 30 septembrie 2026 inclusiv, pentru a proteja tranzacțiile afectate de atacul cibernetic asupra ANCPI., precizează deputatul PSD într-o postare pe Facebook.

Am votat pentru fiecare din aceste măsuri pentru că răspund unor probleme reale cu care se confruntă toți cetățenii României, într-o perioadă dificilă pentru bugetul fiecărei familii din țară. (ȘTEFAN ȚINTĂ, deputat PSD)

Ștefan Țintă a fost de acord ca prima de carieră didactică să poată fi folosită și anul școlar/universitar 2026-2027 de personalul didactic care își continuă activitatea.

Alte proiecte adoptate în Camera Deputaților au fost mecanismul de recompensare a performanței pentru personalul ANAF și Vamă implicat în colectarea veniturilor bugetare; codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor; pachetul legislativ pentru consolidarea legilor din domeniul integrității; legea privind decarbonizarea sectorului de încălzire și răcire.

Articolul Ștefan Țintă, deputat PSD, vot pentru proiecte de lege necesare apare prima dată în InfoIalomita.ro - Știri actuale din județul Ialomița.

Care este reactia ta cu privire la acest articol?

Like Like 0
Dislike Dislike 0
Love Love 0
Funny Funny 0
Wow Wow 0
Sad Sad 0
Angry Angry 0

Comentarii (0)

User