Romanița Iovan recunoaște că moartea lui Adrian Iovan i-a schimbat viața pentru totdeauna: „Sunt o femeie care a învățat să nu renunțe. Mi-a fost foarte greu, însă am avut un motiv care m-a obligat să rămân puternică” / EXCLUSIV
Romanița Iovan a vorbit, într-un interviu exclusiv, despre una dintre cele mai dureroase perioade din viața sa și despre felul în care moartea lui Adrian Iovan a schimbat-o pentru totdeauna. Creatoarea de modă a mărturisit că au existat momente în care i-a fost extrem de greu să meargă mai departe, însă responsabilitatea de mamă și dorința de a-i fi alături fiului său, Albert, au ajutat-o să găsească puterea de a se ridica de fiecare dată. Romanița recunoaște că rănile nu se vindecă niciodată complet, însă a învățat să transforme durerea într-o lecție despre curaj, demnitate și recunoștință.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE, GRATIS, AICI
Romanița, ai trecut prin momente extrem de grele de-a lungul vieții, unul dintre ele fiind moartea dramatică a tatălui lui Albert. Cum reușești să mergi înainte atunci când viața îți pune în față astfel de obstacole? Te consideri o femeie puternică?
Cred că nimeni nu este cu adevărat pregătit pentru astfel de încercări. Sunt momente care îți schimbă viața pentru totdeauna și care lasă răni ce nu se vindecă complet. Înveți doar să trăiești cu ele și să mergi mai departe. Au existat perioade în care mi-a fost foarte greu, însă am avut un motiv care m-a obligat să rămân puternică pentru Albert. Ca mamă, nu ai luxul de a te prăbuși. Copilul tău are nevoie de tine și, chiar dacă în interior suferi enorm, găsești resurse despre care nici nu știai că există.









Citește și: Romanița Iovan, declarații rare despre colegii ei de podium, Janine Sârbu și Bote, la 40 de ani de când lucrau la modele: "Atunci nimeni nu stătea să se gândească cine va deveni celebru" / EXCLUSIV
Romanița Iovan recunoaște că moartea lui Adrian Iovan i-a schimbat viața pentru totdeauna
Am înțeles că viața nu îți promite că va fi dreaptă, dar îți oferă mereu șansa de a alege cum răspunzi încercărilor ei. Eu am ales să nu mă las definită de tragedii, ci să transform durerea într-o lecție despre curaj, demnitate și recunoștință pentru ceea ce am.
Dacă sunt o femeie puternică? Nu știu dacă aș folosi acest cuvânt despre mine. Cred, mai degrabă, că sunt o femeie care a învățat să nu renunțe. Puterea nu înseamnă să nu plângi sau să nu suferi, ci să ai curajul să te ridici de fiecare dată când viața te pune la pământ. Iar dacă experiențele mele pot inspira măcar o persoană să nu își piardă speranța, atunci poate că toate aceste încercări au avut un sens.
Citește și: De ce Romanița Iovan nu a făcut nuntă cu Iulian Gogan, deși s-au logodit în urmă cu 14 ani: "Nu cred în deciziile luate din obligație sau pentru a răspunde așteptărilor celor din jur" / EXCLUSIV
Romanița Iovan: "Sunt într-un moment al vieții în care mă bucur de fiecare proiect nou"
Ce mai urmează pentru tine acum pe plan profesional, cu ce ne mai surprinzi anul acesta? Dar pe plan personal?
Sunt într-un moment al vieții în care mă bucur de fiecare proiect nou și încerc să fac lucrurile cu aceeași pasiune. Îmi doresc să continui și să creez haine care să le ofere femeilor încredere și să le facă să se simtă elegante și autentice, indiferent de tendințele momentului.
Citește și: Cum și-a petrecut Andreea Ibacka prima zi de naștere după divorțul de Cabral: "Barometrul distracției? Avem noi o tradiție în familie"

Pe plan personal, îmi doresc, înainte de toate, sănătate și timp petrecut alături de cei dragi. Da, am programat vacanța și de-abia aștept să mă bucur de mare și de soare.
Care este reactia ta cu privire la acest articol?
Like
0
Dislike
0
Love
0
Funny
0
Wow
0
Sad
0
Angry
0
Comentarii (0)