Preotul Sorin Neculăescu, Cetățean de Onoare al comunei Vlădeni! Recunoaștere pentru contribuția la construirea noii biserici

07 Nov 2026 - 09:20
0 2

Preotul Sorin Neculăescu a primit titlul de „Cetățean de Onoare al Comunei Vlădeni”, în semn de apreciere pentru contribuția sa la construirea noii biserici din localitate și pentru implicarea constantă în viața comunității.

Distincția i-a fost înmânată de primarul comunei Vlădeni, Maria Poșircă, în cadrul unui eveniment la care au participat și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, precum și prefectul județului, Marian Tănase.

Un rol important în acordarea acestei distincții l-a avut implicarea părintelui în ridicarea noului lăcaș de cult, o realizare deosebită pentru comunitate, care reprezintă astăzi un reper al credinței și al unității localnicilor.

Dincolo de activitatea pastorală, părintele Sorin Neculăescu s-a remarcat prin implicarea în proiecte dedicate comunității. Totodată, acesta deține mai multe funcții și responsabilități eparhiale în cadrul Arhiepiscopiei Târgoviștei.

În cadrul aceluiași eveniment, o distincție a primit și Gheorghe Ana, fost deputat și președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, pentru contribuția sa la istoria administrativă a localității. Acesta a susținut inițiativa legislativă din 2003, prin care satul Vlădeni a dobândit statutul de comună de sine stătătoare, un moment important pentru dezvoltarea localității.

De asemenea, a fost adus un omagiu post-mortem profesorului Ștefan Stan, în semn de respect pentru activitatea sa didactică și pentru generațiile de elevi pe care le-a format.

Prin aceste distincții, administrația locală a dorit să onoreze oamenii care, prin activitatea și implicarea lor, au contribuit la dezvoltarea și identitatea comunei Vlădeni.

L.S

Articolul Preotul Sorin Neculăescu, Cetățean de Onoare al comunei Vlădeni! Recunoaștere pentru contribuția la construirea noii biserici apare prima dată în DambovitaNews.

Care este reactia ta cu privire la acest articol?

Like Like 0
Dislike Dislike 0
Love Love 0
Funny Funny 0
Wow Wow 0
Sad Sad 0
Angry Angry 0

Comentarii (0)

User