Operațiunea JUPITER: 9 percheziții într-un dosar de evaziune fiscală
“PERCHEZIȚII ÎNTR-O CAUZĂ PENALĂ PRIVIND EVAZIUNEA FISCALĂ
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 10 iunie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, au pus în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară, în județele Dâmbovița, Giurgiu și în municipiul București.
Totodată, au fost puse în executare 7 mandate de aducere, emise pe numele a șapte administratori ai unor societăți comerciale, aceștia fiind conduși la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița pentru audieri.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2022-2024, persoanele cercetate ar fi evidențiat cheltuieli privind achiziții de prestări servicii în domeniul construcțiilor care nu ar avea la bază operațiuni reale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, având drept consecință prejudicierea bugetului de stat cu 974.000 de lei, reprezentând taxa pe valoare adăugată dedusă nelegal.
Cercetările sunt continuate, sub supravegherea procurorului de caz, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, în vederea documentării întregii activități infracționale.”IPJ Dâmbovița.
Articolul Operațiunea JUPITER: 9 percheziții într-un dosar de evaziune fiscală apare prima dată în DambovitaNews.
Care este reactia ta cu privire la acest articol?
Like
0
Dislike
0
Love
0
Funny
0
Wow
0
Sad
0
Angry
0
Comentarii (0)