Oana Roman spune că primește semne de la Mioara Roman, la mai bine de doi ani de la moartea ei: ”Eu vorbesc cu ea, îi aprind lumânări, merg la cimitir”/ EXCLUSIV
Au trecut mai bine de doi ani de la moartea Mioarei Roman, însă Oana Roman spune că legătura cu mama sa nu s-a întrerupt niciodată. Vedeta mărturisește că primește în continuare semne prin intermediul unor persoane apropiate și că simte permanent prezența celei care i-a fost sprijin o viață. În același timp, Oana Roman ne-a vorbit și despre schimbările din viața sa, după ce ea și fiica ei, Isabela, au adoptat un stil de viață mai sănătos.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI, GRATIS, AICI
Pe Oana Roman am întâlnit-o la petrecerea organizată de revista Unica, unde a atras atenția nu doar cu ținuta, ci și cu noua sa siluetă, după ce a reușit să slăbească 12 kilograme în ultimele luni. Vedeta spune că transformarea a venit odată cu schimbarea stilului de viață, pe care l-a adoptat împreună cu fiica sa, Isabela. Dincolo de acest capitol, Oana Roman vorbește cu aceeași emoție despre mama ei, Mioara Roman, despre care spune că îi este aproape și astăzi și că simte, din când în când, că îi transmite semne.
































Citește și: Cum arată Oana Roman în rochie mulată, după ce a slăbit considerabil cu același program ca și fiica ei: „Mergem la control la două săptămâni, facem analize la două luni” / A atras toate privirile la Unica Urban Party
Oana Roman și fiica ei au slăbit spectaculos
Schimbarea fizică prin care a trecut Oana Roman nu a fost rezultatul unei diete de moment, ci al unui program recomandat de medic. Pentru că și Isabela avea nevoie să își îmbunătățească anumite analize, cele două au decis să urmeze împreună planul alimentar. Astăzi spun că se motivează reciproc și că rezultatele le încurajează să continue.
Bună, Oana! Ce faci? Cum ești?
Foarte bine. Am început vacanța. Ne pregătim să plecăm în vacanță, să mergem la mare, la plajă, să ne plimbăm, să ne vedem cu prietenii. E lungă ziua, e frumos, e cald, e soare... E perioada care mie îmi place cel mai mult.
Arăți senzațional. Ai mai și slăbit...
Da. Am slăbit 12 kilograme în ultimele trei luni și jumătate.
Ai ținut o dietă?
Da. Am explicat. Am fost la doctor, am făcut analize și am urmat un plan foarte strict. Și eu, și Isa, și s-au văzut rezultatele.
La pachet cum ar veni!
Da. Ea avea nevoie pentru că avea niște probleme de sănătate, niște analize modificate. Și, ca să o încurajez, am început și eu cu ea.
Citește și: Cum gestionează Oana Roman valul de hate din ultima perioadă: „Am parte de așa ceva de mulți ani, cumva m-am obișnuit, dar mă doare când se iau de copilul meu, de tata, de familia mea”
Oana Roman: ”Ne-am creat un nou mod de viață...”
Vă impulsionați una pe cealaltă?
Da. Ne-am creat un nou mod de viață, dacă vrei.
E greu?
A fost greu la început dar acum ne-am obișnuit și e mult mai simplu. Când ai rezultate te și impulsionează chestia asta, te motivează. E un drum care continuă și important este că îi ies analizele bune. Acesta este scopul.
Până la urmă sănătatea este pe primul loc.
Da.
Tatăl tău ce face?
A tot fost plecat. Cred că mâine revine. A fost în Franța, a fost în Spania... Peste tot se duce să țină conferințe. Este invitat peste tot și e tot timpul plecat. Acum e ciudat că el vine mâine și eu sâmbătă plec. probabil o să apucăm să ne vedem puțin. Noi apoi plecăm în vacanță. Și o să ne vedem după aceea. Anul acesta este ziua lui... Vreau să spun că o să împlinească 80 de ani pe 22 iulie. Dar e foarte în formă, ca să spun așa.
Citește și: Eva și David Măruță, declarații sincere despre părinții lor. Ce activități fac împreună și cine e mai exigent: „Tata poate fi convins mai repede!” / EXCLUSIV
Oana Roman: ”Asta e o tradiție de familie...”
Oana, înseamnă că de la el ai moștenit pasiunea pentru călătorii?
Da. Dar și de la mama, care a fost jurnalist și corespondent de război. Mama călătorea... Bunicul a fost ambasador... Mai degrabă, cred că mama a călătorit mult înaintea lui. Și chiar de mică. Bunicul a plecat la primul lui post când mama avea doar 5 ani. Ea a fost cu călătoriile, mai degrabă.
Și cu limbile străine. Araba vorbea perfect...
Și tata, și mama. Amândoi erau cu asta. Și mama vorbea limbi străine, și tata, și le vorbește foarte bine.
Asta este o tradiție de familie, cumva.
Oana Roman spune că primește semne de la Mioara Roman, la mai bine de doi ani de la moartea ei
O mai visezi, Oana?
Nu am mai visat-o în ultima vreme, dar am prieteni care au visat-o.
Ce interesant. Îți transmite semne prin alte persoane?
Da. Le spune mesaje pentru mine.
Incredibil.
Da.
Citește și: Există viață după televiziune! La 56 de ani, Raluca Moianu are mai multe job-uri, merge în vacanțe și este și bunică full-time: ”O iubire extraordinară. Cea mai tare este mama, pentru că este străbunică” / EXCLUSIV
Știu că tu îi respecți tot ce trebuie, îi faci parastasele... Te-am văzut...
Da. E normal. Dar, cred că eu mai important, decât să îi faci parastasele, este să ai credință. Eu am o viziune ușor diferită, în ceea ce privește religia, pentru că eu fac distimcția între credință și religie și cred că mai importantă este credința, nu religia. Adică ceea ce crezi tu în tine și în relația ta directă cu Dumnezeu. Religiile sunt diferite, dogmele sunt diferite, dar credința trebuie să fie pe primul loc. Adică să crezi cu adevărat. Asta cred eu, că mai presus de toate regulile și de toate rânduielile făcute de oameni, important este să crezi.
Așa este dar e bine să le aprindem lumânări celor adormiți... să-i pomenim la slujbe.
Eu vorbesc cu ea, îi aprind lumânări, merg la cimitir... Și faptul că ea trimite semne arată că fac bine ce fac.
Foarte bine. Și unde o să plecați, Oana?
Plecăm în Franța, ca de obicei. Merg la Cannes de 35 de ani. Mă văd și cu prietenele mele care sunt acolo... Anul acesta merg deja a patra oară la Cannes. Încerc să merg cât mai mult acolo, ca în timp să ajung să stau jumătate din timp.

Oana Roman: ”Am călătorit în multe locuri din lumea asta...”
Bine, Franța este la sufletul tău de când ai terminat studiile acolo sau mă înșel?
Dintotdeauna, Franța a fost în sufletul meu. Am descoperit Coasta de Azur la 14 ani. Apoi am călătorit în multe locuri din lumea asta dar în niciun loc nu-mi place mai mult.
Am înțeles. Îți mulțumesc mult, Oana! Vacanță frumoasă!
La fel. Vă pup!
Foto: Facebook.
Care este reactia ta cu privire la acest articol?
Like
0
Dislike
0
Love
0
Funny
0
Wow
0
Sad
0
Angry
0
Comentarii (0)