Nepoții lui Mircea Lucescu suferă enorm după bunicul lor. Cât de afectată este fiica lui Răzvan Lucescu: „Nu poate trece peste această perioadă!”
În familia Lucescu e o perioadă încărcată emoțional, în care totul pare să apese mai greu decât de obicei. Răzvan Lucescu încearcă să țină lucrurile în echilibru, dar suferința celor din jur se simte la fiecare pas. Nepoții au fost foarte apropiați de bunicul lor și resimt din plin absența, fiind afectați de tot ce se întâmplă în familie.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI, GRATIS, AICI
Mircea Lucescu a fost una dintre cele mai importante figuri din fotbalul românesc și internațional, cu o carieră impresionantă atât ca jucător, cât și ca antrenor. De-a lungul deceniilor, a construit un nume respectat în fotbalul european, lăsând în urmă performanțe notabile și o moștenire sportivă solidă. În tot acest parcurs, a fost sprijinit constant de familie, care i-a fost aproape în momentele esențiale ale carierei.












Citește și: Răzvan Lucescu, mărturisiri tulburătoare despre ultimele luni din viața lui Mircea Lucescu: „Se stingea, nu mai era el”
Răzvan Lucescu spune că familia lui este încă afectată după moartea tatălui său
Nepoții lui Mircea Lucescu trec printr-o perioadă extrem de dificilă după pierderea bunicului lor, de care erau foarte atașați. Răzvan Lucescu a vorbit despre situația din familie și despre cât de afectați sunt copiii. El a spus că relația dintre Mircea Lucescu și nepoți era una foarte apropiată, iar lipsa lui a lăsat un gol greu de acceptat pentru toți cei din familie.
„Ieri, după-amiază, eram cu fata mea și îmi spunea cât de tare a suferit și că își amintea că nu poate trece peste această perioadă…În ultima vreme devenise pentru ea, dar și pentru Matei, ca un tată. Era prezent în viața lor, tuturor le este greu în acest moment. Relația ei cu copiii este una tensionată. Matei mi-a spus că se simte singur, că nu știe unde să se ducă când are nevoie de sfaturi”, a declarat Răzvan Lucescu.
Citește și: Răzvan Lucescu, declarații sfâșietoare la două luni de la moartea tatălui său, Mircea Lucescu: "Acesta a fost sentimentul cel mai greu pentru mine, că am stat foarte puțin cu el"

Citește și: Larisa Udilă și Alexandru Ogică și-au botezat fetița! Nicole Cherry și soțul ei au fost nași, biserica a fost împodobită cu baloane și flori albe, iar micuța Asia și mama ei au purtat ținute asortate
De ce a plâns soția lui
Familia Lucescu trece printr-o perioadă dificilă, marcată de emoții puternice și momente sensibile. În familie se simte o tristețe apăsată, iar reacțiile vin firesc, pe fondul unor amintiri recente care au readus în prim-plan suferința.
Răzvan Lucescu a vorbit despre aceste clipe și despre felul în care încearcă împreună cu familia să gestioneze situația, între durere și acceptarea unui moment inevitabil din viață. În ciuda greutății, aceștia încearcă să rămână uniți și să își ofere sprijin reciproc.
„Dimineață, în drum spre serbarea de final de an a nepotului, am pus o melodie și soția mea a început să plângă. E un moment delicat, o perioadă complicată, dar știm foarte bine că nu suntem singuri. Este cursul normal al vieții, oamenii se duc, toți vom trece prin astfel de momente. E greu de acceptat, dar viața merge mai înainte. Vă mulțumesc mult tuturor, a mai adăugat el.
Sursa foto: Facebook
Care este reactia ta cu privire la acest articol?
Like
0
Dislike
0
Love
0
Funny
0
Wow
0
Sad
0
Angry
0
Comentarii (0)