Mircea Badea s-a sesizat, după ce Smiley a anunțat că are concert la Cernavodă în plină criză energetică: „Păi nu era nenorocire? Să fim responsabili, ziseră!”
Anunțul că Smiley va susține un concert de amploare tocmai la Cernavodă, orașul-simbol al energiei naționale, în plină criză energetică, nu a trecut neobservat. Mircea Badea a reacționat imediat la această situație și a amendat, în emisiunea sa de la Antena 3, contrastul dintre discursul oficial privind economisirea și spectacolul din teren.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE, GRATIS, AICI
Realizatorul „În gura presei”, de la Antena 3 CNN, și-a îndreptat atenția către Smiley în ultima ediție a emisiunii sale. De data aceasta, declanșatorul a fost un anunț legat de un concert pe care artistul urmează să îl susțină la Cernavodă, chiar în mijlocul discuțiilor aprinse despre criza energetică.
Mircea Badea, uluit de faptul că Smiley are concert la Cernavodă
Să organizezi un spectacol cu reflecting de mare putere, instalații de sonorizare masive și ecrane LED fix în orașul care găzduiește centrala nucleară a țării pare, la prima vedere, o glumă involuntară. În timp ce cetățenilor li se recomandă responsabilitate la fiecare kilowatt, pe scenă se dă drumul la distracție pe consum maxim.
Taxând această dublă măsură, Mircea Badea a intervenit ironic pe marginea subiectului.
„Hai acum să vă arăt ceva amuzant. Este un cetățean care se numește Smiley. Sau ceva de genul. Că nimeni nu se mai numește cum se numește acum. Se numește Smiley. Smiley. Ce e? Cântăreț? Cu vocea aia? E cântăreț? Da? Pe bune? Bun.
Înțeleg că e băiat bun ăsta, Smiley ăsta. Și pe sistemul, da, tu cu ce te ocupi în viață? Sunt băiat bun. Corect. Așa. Deci e artist. Cred că e artist. Fii atent ce ne spune nouă artistul Smiley. Hai să vedem. Ia zi, tată", și-a început Badea discursul. Ulterior, a dat pe post anunțul lui Smiley legat de concertele următoare:
Citește și: Mircea Badea, atac fără precedent la adresa lui Florin Ristei: „Deci forma asta de viață, Tristei, sau cum îl cheamă, spune o cretinătate, o monstruozitate”/ De la ce a pornit totul
„Săptămâna asta călătorim aproape în toată țara. Miercuri, pe 5 august, ne vedem la The Artist Awards la Nibiru.
Joi, pe 6, ne vedem la Antol pe Main Stage. Pe 7, adică vineri, ne vedem la Borsec. Sâmbătă, adică pe 8, ne vedem la AER, la Cernavodă. Iar duminică, pe 9, ne vedem la Center Stage la Nibiru. Am plecat!”.
Citește și: Mircea Badea i-a luat în colimator și pe Răzvan și Dani, în direct, după ce l-a pus la punct pe Ristei: "De când sunt eu coleg cu nu știu ce Gigel?!"
"Bă, nu era criza, nu era fix la Cernavodă?"
Astfel, având în vedere că ne aflăm în plină criză energetică, potrivit autorităților, și se face zilnic apel la populație și companii să stingă becurile și să reducă consumul de energie electrică, Mircea Badea se întreabă cum de autoritățile din Cernavodă au aprobat în continuare bugete uriașe și risipă de curent pentru spectacolele și concertele din oraș.
"Ați inteles? Am plecat! Băi, deci ăștia reduc ei… Intensitatea iluminatului, că sunt responsabili, tu îți dai seama câtă concerteală sau ce sunt astea.

Oricum, muzică nu i-aș putea spune, că nu e muzică, dar harnela asta, îți dai seama câtă beculeală e la harnelile astea de la enumerat în fiecare zi? Bă, inclusiv la Cernavodă!
Bă, nu era criza, nu era fix la Cernavodă? Aia adică, știi că… Hei, hei, hei, și mergem la Cernavodă? Păi dar nu era nenorocire? Să fim responsabili, ziseră! Pe bune? Prieteni, deci e o harneală. E o harneală", a mai spus Mircea Badea.
Care este reactia ta cu privire la acest articol?
Like
0
Dislike
0
Love
0
Funny
0
Wow
0
Sad
0
Angry
0
Comentarii (0)