Mariana Ionescu Căpitănescu, mărturisiri cutremurătoare despre pierderea unei sarcini, când locuia în Canada: „A fost o traumă. Nu au vrut medicii nici măcar să mi-l arăte!”
Mariana Ionescu Căpitănescu, una dintre cele mai îndrăgite și respectate interprete de muzică populară din România, a vorbit cu o sinceritate dureroasă despre cel mai negru episod din viața sa. În urmă cu mai mulți ani, pe vremea când locuia în Canada alături de familie, artista a trecut prin drama supremă a oricărei mame: pierderea unei sarcini.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE, GRATIS, AICI
Dincolo de durerea fizică și emoțională a pierderii propriu-zise, vedeta a fost marcată pe viață de răceala și protocolul rigid al sistemului medical canadian din acea perioadă.









Mariana Ionescu Căpitănescu a pierdut o sarcină, în Canada
Pe vremea când locuia în Canada, în 1996, Mariana Ionescu Căpitănescu se pregătea cu emoție să își mărească familia. Totul părea să meargă conform planului, până când, într-o zi, artista a simțit că ceva nu este în regulă. Ajunsă la spital, medicii i-au dat vestea cumplită: inima bebelușului încetase să mai bată.
Sarcina era destul de avansată, ceea ce a însemnat că artista a trebuit să treacă prin calvarul unui avort spontan indus, conștientizând în fiecare secundă că își pierde copilul.
„Pentru mine a fost o traumă. Trăiam în Canada atunci. În 1996 mi s-a întâmplat asta.”, a spus Mariana Ionescu Căpitănescu.
Interpreta de muzică populară spune că bebelușul ar fi supraviețuit dacă medicii ar fi intervenit la timp.
„Nu au vrut să intervină medicii din Canada, au spus că o femeie când rămâne însărcinată nu este bolnavă, este însărcinată, și trebuie să ducă la termen sarcina așa cum dorește organismul ei.
Nu au vrut medicii nici măcar să mi-l arăte. Era acolo un psiholog și au zis că există pericolul să rămân marcată pe viață. Ce a fost în sufletul meu numai eu știu”, a mai spus artista de muzică populară.
Citește și: De ce nu a mai rămas Radu Ciucă la PRO TV, chiar dacă i s-au făcut mai multe oferte, înainte de a pleca la Antenă: „Asta a fost, de fapt, cheia deciziei mele'. Ce spune despre Cătălin Măruță / EXCLUSIV
Mariana Ionescu Căpitănescu a pierdut o sarcină și când era pe scenă
Invitată în podcastul „Gând la gând cu Teo”, artista a făcut unele dintre cele mai sincere și dureroase confesiuni din viața sa. Dorința de a deveni mamă a fost una profundă, însă drumul nu a fost deloc ușor.
„Ce norocoasă pot fi să am doi copii, în condițiile în care eu până la 30 de ani pierzând atâtea sarcini. Am crezut că sunt pedepsită de Dumnezeu. Și făceam și legătura de ce”, a spus ea.
Unul dintre cele mai grele episoade s-a petrecut în timpul unui recital la celebrul festival Cerbul de Aur.„Aveam 32 de ani atunci, Anthony avea 2 ani. M-am dus la Cerbul de Aur, eram în recital. O mare onoare pentru mine, era a doua sau a treia oară când ajungeam pe scena acestui mare festival”, a dezvăluit ea.

Încă de la repetiții, starea ei nu era una obișnuită, însă a ales să meargă mai departe.
„Simțeam o stare diferită, mă simțeam rău. Am avut hemoragie pur și simplue pe scenă. De la repetiție al început să mă simt rău. Am zis că o să reușesc”, a mărturisit artista.
A reușit să ducă recitalul până la capăt, însă imediat după coborârea de pe scenă, situația s-a agravat. „M-am simțit foarte rău, de pe scenă m-am dus direct la urgențe și am pierdut sarcina”, a precizat Mariana Ionescu Căpitănescu.
Care este reactia ta cu privire la acest articol?
Like
0
Dislike
0
Love
0
Funny
0
Wow
0
Sad
0
Angry
0
Comentarii (0)