Luciana Cristea, alături de copiii din Titu: cărți, povești și zâmbete în cadrul campaniei „Biblioteca de vară din satul meu”
Copiii din Titu au petrecut câteva ore speciale printre cărți, povești și zâmbete, în cadrul campaniei naționale „Biblioteca de vară din satul meu”, derulată de Organizația Femeilor Social-Democrate (OFSD).
Luciana Cristea a fost alături de cei mici, împreună cu președinta OFSD Dâmbovița, Carmen Holban. Întâlnirea a fost una plină de energie și curiozitate, copiii descoperind personaje și povești care le-au deschis imaginația către lumi noi.
„Sunt momente din copilărie care rămân cu noi pentru totdeauna”, a transmis Luciana Cristea, evidențiind importanța lecturii și a activităților dedicate celor mici.
Campania „Biblioteca de vară din satul meu” se desfășoară la nivel național și urmărește să aducă lectura mai aproape de copii, oferindu-le oportunități de învățare, dezvoltare și acces la cultură.
La Titu, mesajul a fost unul simplu, dar important: o carte poate însemna începutul unei aventuri, al unei pasiuni sau chiar al unui vis.
Prin astfel de întâlniri, lectura devine mai accesibilă și mai atractivă pentru copii, iar câteva ore petrecute în compania cărților se pot transforma în amintiri frumoase pentru întreaga viață.
„O carte poate deschide o lume, iar un gest simplu poate rămâne în suflet”, a mai transmis Luciana Cristea.
L.S
Articolul Luciana Cristea, alături de copiii din Titu: cărți, povești și zâmbete în cadrul campaniei „Biblioteca de vară din satul meu” apare prima dată în DambovitaNews.
Care este reactia ta cu privire la acest articol?
Like
0
Dislike
0
Love
0
Funny
0
Wow
0
Sad
0
Angry
0
Comentarii (0)