Ilie Bolojan anunță că PNL va susține noua lege a salarizării: „Când creezi așteptări care nu pot fi onorate, riști să generezi nemulțumiri. Dacă sărim calul, lucrurile vor ieși prost pentru România”
Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că PNL va susține noua lege a salarizării, despre care spune că este necesară atât pentru respectarea angajamentelor asumate de România, cât și pentru menținerea credibilității țării în fața partenerilor europeni, a agențiilor de rating și a investitorilor.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE, GRATIS, AICI







„Legea de salarizare este importantă pentru România, pe de o parte, pentru că este un angajament luat de guvernele noastre în anii trecuți, necontestat de nimeni, și adoptarea acestei legi ține de menținerea credibilității noastre atât în fața partenerilor europeni, cât și în fața agențiilor de rating, a investitorilor, dar este și o măsură care evită pierderea a peste 700 de milioane de euro, care înseamnă jalonul din PNRR, valoarea acestei reforme legate de salarizare. În al doilea rând, important este că introduce o predictibilitate în domeniul salarizării în sectorul public în anii următori. Vom ști care va fi evoluția salariilor în următorii 2-3 ani de zile, evitând în felul acesta presiunile care pot apărea în anii electorali”, a transmis Ilie Bolojan.
Citește și: De ce nu va mai accepta Ilie Bolojan un guvern cu PSD: „Am răbdat un an de zile toate criticile, mizeriile, injuriile!”. Ce soluție propune
Ilie Bolojan anunță că PNL va susține noua lege a salarizării
Ilie Bolojan a insistat asupra necesității ca noua lege a salarizării să fie construită în limitele pe care economia României le poate susține. În opinia sa, majorarea cheltuielilor cu salariile bugetarilor peste capacitatea economiei ar putea avea efecte negative pe termen lung, inclusiv asupra ratingului de țară și, implicit, asupra veniturilor angajaților atât din sectorul public, cât și din cel privat.
„Unul dintre cele mai grave lucruri pe care le-am putea face este să votăm legi de salarizare în sectorul public a căror creștere totală, ca masă salarială, să depășească posibilitățile economiei României. Am mai făcut asta în 2023-2024 și uitați unde am ajuns. În condițiile în care am repeta aceeași greșeală, am face o creștere de salarii în sectorul public peste posibilitățile economiei noastre. Ăsta ar fi drumul sigur spre scăderea ratingului României, ceea ce ne-ar duce într-o situație în care orice guvern va veni, va trebui să ia niște măsuri care la final vor face ca salariile reale în sectorul public, dar și în cel privat, să fie mai mici decât cele pe care le avem astăzi. Aceasta este o chingă importantă de care orice guvern, orice partid care susține un amendament sau altul trebuie să țină seama. Aceste chingi le avem definite atât în contractele semnate cu Uniunea Europeană, dar și în jaloanele din PNRR. Spre exemplu, nu putem să depășim procentul din PIB care este dat de cheltuielile cu salariile publice”, a mai explicat premierul interimar, potrivit Digi24.
Citește și: Ilie Bolojan anunță investiții uriașe în baterii autonome. De ce vrea România să mizeze pe stocare și cine are de câștigat
Ilie Bolojan: „Au fost două runde de consultări cu reprezentanții Comisiei Europene"
Ilie Bolojan a explicat că forma actuală a legii salarizării a fost discutată și ajustată în urma negocierilor cu reprezentanții Comisiei Europene. Potrivit acestuia, estimările privind impactul financiar al reformei au fost reduse față de calculele inițiale, tocmai pentru ca proiectul să poată ține cont atât de limitele economiei, cât și de presiunile venite din partea sindicatelor și a partidelor.
„Au fost două runde de consultări cu reprezentanții Comisiei Europene, astfel încât estimările inițiale, care erau mai mari față de cele de astăzi, să poată fi ajustate și să existe o acomodare cu presiunile din spațiul public – sindicate, partide. Știți retorica. Toate aceste discuții au făcut ca toată lumea să conștientizeze că există niște limite. Trebuie să fim oameni responsabili și să înțelegem că, dacă sărim calul, lucrurile vor ieși prost pentru România, ceea ce îi afectează nu numai pe salariații din sectorul public, ci și pe cei din sectorul privat. Prin urmare, spațiul pentru creșteri este foarte redus, pentru că există aceste condiționări legate de economia noastră. Aici trebuie să discutăm foarte deschis: dacă s-ar reduce numărul angajaților din sectorul public, atunci salariile ar putea fi mai mari. Dar știți că, atunci când am vorbit despre tăierea posturilor, s-a vorbit despre o „austeritate sălbatică. În loc să plătești trei oameni prost, mai bine plătești doi oameni bine, iar al treilea se duce în privat”, a spus în continuarea Ilie Bolojan.
Citește și: Actrița Mihaela Ștempel a murit la 62 de ani: „Nu a fost doar o prezență luminoasă pe scenă, ci și un pilon de dăruire, pasiune și profesionalism”
Ilie Bolojan: „Când creezi așteptări care nu pot fi onorate, riști să generezi nemulțumiri"
În ceea ce privește așteptările privind creșterile salariale, Ilie Bolojan a susținut că mesajele transmise în spațiul public în ultimele luni au creat speranțe care, în forma actuală a economiei, nu pot fi susținute. Premierul demis consideră că noua lege trebuie să stabilească un cadru realist pentru evoluția salariilor și să corecteze diferențele existente în sistem, fără a genera promisiuni care nu pot fi respectate.
„Când creezi așteptări care nu pot fi onorate, riști să generezi nemulțumiri. Gândiți-vă ce ar fi însemnat ca retorica din aceste luni să fie mai așezată, să nu creăm așteptări nici celor care lucrează în sectorul public, nici sindicatelor, care nu pot fi onorate. Din punctul acesta de vedere, este evident că legea nu este o lege de creștere a salariilor tuturor angajaților, ci o lege care crește fondul de salarii la un nivel pe care îl poate suporta România și rezolvă niște inechități”, a mai spus Bolojan.

„Am auzit că, dacă nu trece această lege, nu se întâmplă nimic, chiar dacă pierdem banii, pentru că facem economii anul viitor. Nu, nu se vor face economii. Niciun guvern care va veni nu poate face o indexare a salariilor publice. Cei care au salarii azi foarte mari vor avea salarii și mai mari, iar cei care au salarii mici le vor avea un pic mai mari, dar inechitățile vor crește. În plus, dacă nu avem o astfel de lege, în orice moment, în 2027–2028, pe fondul mizelor electorale și al pulverizării pe care o avem în Parlament, ne vom trezi că ieșim din nou în decor”, a continuat el.
Sursa foto: Getty
Care este reactia ta cu privire la acest articol?
Like
0
Dislike
0
Love
0
Funny
0
Wow
0
Sad
0
Angry
0
Comentarii (0)