Diana Matei recunoaște că este „strictă” și „severă” cu fiul ei. Ianis îi calcă pe urme tatălui său, Marian Cleante: „Totul a venit firesc când i-am pus vioara în brațe!” / EXCLUSIV
Diana Matei și soțul ei, Marian, au împreună un băiat în vârstă de 11 ani, iar educația lui Ianis ocupă un loc important în viața lor. Artista recunoaște că ea este părintele mai strict, care ține la reguli și disciplină, în timp ce Marian este ceva mai ușor de convins atunci când fiul lor își dorește ceva. Cu toate acestea, cei doi se completează reciproc în rolul de părinți și încearcă să îl crească pe Ianis în spiritul valorilor în care cred.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI
Pe lângă școală, Ianis studiază vioara și a urcat deja pe scenă alături de mama lui. Talentul său muzical nu este o surpriză, având în vedere că face parte dintr-o familie cu o lungă tradiție în interpretarea la vioară, pe linie paternă. Diana Matei a povestit cum a început drumul fiului său în muzică și a explicat că, indiferent de alegerile pe care le va face în viitor, ea și Marian îl vor susține să își urmeze propriul drum.










Citește și: Cum a luptat Diana Matei pentru iubirea ei cu Marian Cleante, în ciuda celor care i-au spus că face o alegere greșită: „Am simțit că îmi voi construi o viață alături de acest bărbat” / EXCLUSIV
Diana Matei recunoaște că este „strictă” și „severă” cu fiul ei
Ianis, fiul vostru, are acum 11 ani și este în clasa a V-a. Cum s-a schimbat viața voastră după ce ați devenit părinți și ce ați descoperit despre voi doi, ca oameni și ca parteneri?
Într-adevăr, venirea lui Ianis pe lume ne-a schimbat viața. Am devenit părinți și, odată cu asta, relaxarea care exista înainte nu mai este aceeași, pentru că, din momentul în care devii părinte, copilul este pe primul loc. Confortul și binele lui devin întotdeauna prioritare. Noi împărtășim aceleași valori în ceea ce privește familia, relația, iubirea și dăruirea față de cei dragi, față de cuplu și față de tot ceea ce reprezintă familia noastră. Pentru noi, familia este întotdeauna pe primul loc.
Ce fel de educație îi dați fiului vostru? Cum vă împărțiți rolurile de părinți și cine dintre voi este mai strict atunci când Ianis încearcă să mai negocieze câte ceva?
Cred că este destul de clar: relația noastră este una complementară. Cumva, alternăm rolurile, deși, de cele mai multe ori, eu sunt „polițistul rău“. Sunt mai strictă, mai severă și țin mai mult la reguli.
Cu soțul meu, Marian, se negociază puțin mai ușor. Ianis reușește să obțină mai repede ceea ce își dorește de la el. Și, atenție, Ianis este extrem de consecvent când vine vorba despre dorințele lui! Nu se lasă cu una, cu două. Cu mine se negociază mai greu. Eu merg pe reguli, strictețe și disciplină. Bineînțeles, situația nu este chiar atât de rigidă. Mai permitem câte o excepție, dar doar cât să întărim regula.
Ianis îi calcă pe urme tatălui său
Ianis studiază vioara și chiar a urcat alături de tine pe scenă, deci e clar că vă calcă pe urme. Voi știți însă cel mai bine că viața de artist vine și cu multe renunțări, drumuri, nopți pierdute și perioade în care familia trebuie să se adapteze programului profesional. V-ați dori ca fiul vostru să aleagă acest drum pentru el sau, tocmai pentru că știți cât de mult presupune, ați prefera să aibă o profesie cu un ritm de viață mai așezat?
Oricât de mult și-ar dori părinții să controleze traseul copiilor lor, știm foarte bine că acest lucru este imposibil. Cu toate acestea, atunci când vezi în copilul tău un potențial și un talent, este firesc să încerci să îl îndrumi. Dacă vorbim despre Ianis, nu avea cum să nu moștenească talentul pentru vioară, pentru că este a șaptea generație de violoniști pe linie masculină din familia tatălui său. Din momentul în care i-am pus vioara în brațe, totul a părut să vină firesc, așa că este normal să îl îndrumăm în această direcție.
Citește și: Cum se înțelege Diana Matei cu soțul ei, Marian Cleante, după mai bine de 22 de ani de relație: ”Ce e cel mai dificil? Să fim colegi pe scenă și acasă să fim soț și soție. Este un test la care sunt supusă în fiecare moment” / EXCLUSIV

Citește și: Tony, fiul cel mic al Mădălinei Apostol, a spus cine a luat gențile de firmă ale mamei sale: "Le-au furat, le-au vândut. Mai sunt și alte obiecte. Nici adidașii ei nu mai sunt, costă în jur de 1.000 de euro"
Nu știm dacă, pentru el, vioara va deveni drumul principal sau va rămâne un drum secundar. Datoria noastră, ca părinți, este să îi oferim și această posibilitate și să îl susținem. Dacă, mai târziu, își va dori să facă altceva, îl vom susține și atunci. Iar dacă vorbim despre renunțările pe care le presupune viața de artist, într-adevăr, ele există și nu sunt ușoare: nopți pierdute, o viață petrecută pe drumuri... Însă satisfacția pe care o simți în momentul în care urci pe scenă este fabuloasă. Numai un om care trăiește asta poate înțelege că, în final, totul merită.
Sursa foto: Facebook
Care este reactia ta cu privire la acest articol?
Like
0
Dislike
0
Love
0
Funny
0
Wow
0
Sad
0
Angry
0
Comentarii (0)