Daniel Cristian Stan: Aproape 400 de milioane de lei pentru reabilitarea termică a blocurilor din Târgoviște

17 Jun 2026 - 17:35
0 2
Daniel Cristian Stan: Aproape 400 de milioane de lei pentru reabilitarea termică a blocurilor din Târgoviște

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a prezentat stadiul programelor de reabilitare termică aflate în derulare, precizând că administrația locală gestionează investiții de aproape 400 de milioane de lei pentru creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe.

Potrivit edilului, municipiul beneficiază de finanțări de aproximativ 50 de milioane de lei prin PNRR, alte 50 de milioane de lei prin Programul Regional Sud-Muntenia și aproape 300 de milioane de lei prin Programul Național de Renovare Energetică și Reabilitare Termică a Blocurilor de Locuințe. Prin acest din urmă program sunt vizate aproximativ 4.000 de apartamente.

Primarul a subliniat că reabilitarea termică nu poate fi realizată fără implicarea asociațiilor de proprietari, acestea fiind obligatorii pentru accesarea fondurilor disponibile.

„Primăria nu poate interveni asupra unor proprietăți private fără mandatul legal acordat de asociațiile de proprietari”, a declarat Daniel Cristian Stan.

În prezent, lucrările sunt în desfășurare în mai multe zone ale municipiului, iar alte aproximativ 80 de blocuri sunt pregătite pentru depunerea cererilor de finanțare imediat ce vor fi lansate noi programe.

Edilul a dat asigurări că toate problemele apărute pe șantiere vor fi remediate înainte de recepția lucrărilor și a făcut apel către proprietari să se implice activ în programele de reabilitare termică pentru a beneficia de oportunitățile de finanțare disponibile.

Articolul Daniel Cristian Stan: Aproape 400 de milioane de lei pentru reabilitarea termică a blocurilor din Târgoviște apare prima dată în DambovitaNews.

Care este reactia ta cu privire la acest articol?

Like Like 0
Dislike Dislike 0
Love Love 0
Funny Funny 0
Wow Wow 0
Sad Sad 0
Angry Angry 0

Comentarii (0)

User