Cum s-a afișat Toto Dumitrescu pe rețelele de socializare, la aproape o lună de când a fost internat la Obregia. A publicat o imagine din club, în compania a două tinere
Toto Dumitrescu a revenit în atenția publicului după ce a publicat pe rețelele de socializare imagini surprinse într-un club, unde apare alături de două tinere. Postările vin la aproape o lună de la incidentul care a dus la internarea actorului la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia”, iar apariția sa a stârnit numeroase reacții în mediul online.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE, GRATIS, AICI
Fiul fostului internațional Ilie Dumitrescu a traversat în ultimii ani mai multe episoade dificile, atât în plan personal, cât și juridic. Actorul a fost implicat în mai multe incidente mediatizate, iar în luna aprilie 2026 a fost condamnat la doi ani și trei luni de închisoare cu suspendare în dosarul accidentului rutier în urma căruia o femeie a fost rănită, după ce a părăsit locul faptei. Tot atunci, anchetatorii au transmis că testele au indicat prezența cocainei în organism. La sfârșitul lunii iunie, Toto Dumitrescu a ajuns din nou în atenția autorităților în urma unui conflict petrecut în București, fiind ulterior internat la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia”. Acum, actorul a publicat primele imagini după acel episod.













Citește și: Iubita lui Toto Dumitrescu este însărcinată. Avocatul actorului care se află în arest la domiciliu a confirmat informația: „Da, este adevărat!'
Cum s-a afișat Toto Dumitrescu pe rețelele de socializare, la aproape o lună de când a fost internat la Obregia
După o perioadă în care nu a mai avut apariții publice, Toto Dumitrescu a revenit pe Instagram cu mai multe fotografii. În una dintre imaginile publicate pe profilul său apare într-un club, alături de două tinere, ținând în mână o sticlă de vin. Actorul a însoțit fotografia de un mesaj scurt, care a atras atenția urmăritorilor.
„Eu, tu, tu, eu, mi-e dor de tine”, este descrierea imaginii în care a etichetat-o pe una dintre tinere, pe nume Andreea.
În secțiunea de comentarii a urmat un schimb de replici între cei doi, care, evident, are legătură cu fotografiile postate de Toto Dumitrescu pe Instagram.
„Poza 2”, i-a scris Andreea.
„My love”, i-a răspuns Toto Dumitrescu.
„Evident xoxo”, a fost replica tinerei.
Într-una dintre fototgrafii, actorul apare alături de două tinere în club, cu sticla de vin în mână, în alta este cu pachetul de țigări, iar într-una dintre fotografii își arată tatuajul de pe tâmplă. Întâmplător sau nu, actorul și-a tatuat simbolul internațional pentru biohazard (pericol biologic). Acesta poate sugera o personalitate „periculoasă”, rebelă sau faptul că persoana a trecut și a supraviețuit unei perioade ori relații toxice din viața sa. De asemenea, simbolizează capacitatea de a rezista în medii ostile sau de a depăși o „infecție” metaforică (o boală, o dependență sau un traumatism).
Nu este cunoscut momentul în care au fost realizate fotografiile și nici dacă acestea au fost surprinse înainte sau după episodul care a dus la internarea actorului. Până în prezent nu au fost comunicate oficial informații privind data externării sale.
Actorul a trecut prin mai multe momente dificile în ultimele luni
Postările apar după o perioadă complicată pentru Toto Dumitrescu. La începutul verii, actorul a fost implicat într-un incident petrecut în Sectorul 4 al Capitalei, unde autoritățile au intervenit în urma unui apel la 112. Potrivit informațiilor comunicate la acel moment, conflictul ar fi continuat și după ieșirea dintr-un magazin, iar polițiștii au decis să îl imobilizeze și să îl transporte la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia”, unde medicul de gardă a hotărât internarea sa.
Acest episod a venit la scurt timp după condamnarea primită în dosarul accidentului rutier produs în anul precedent. Instanța l-a condamnat la doi ani și trei luni de închisoare cu suspendare, după ce o femeie a fost rănită, iar actorul a părăsit locul accidentului. Ulterior, autoritățile au anunțat că analizele au indicat prezența cocainei în organism.
În prezent, Toto Dumitrescu nu a făcut declarații publice despre situația sa și nici despre imaginile publicate recent, care reprezintă prima apariție în mediul online după incidentul de la finalul lunii iunie.

Ce declara Toto Dumitrescu despre consumul de substanțe interzise
Problemele lui Toto Dumitrescu cu legea au început să atragă atenția publică în 2024, după accidentul rutier în urma căruia o femeie a fost rănită. Actorul a părăsit locul accidentului, iar ulterior a fost identificat de polițiști.
După accidentul din 14 septembrie, produs pe bulevardul Mircea Eliade din București, Toto Dumitrescu a fost arestat preventiv pentru părăsirea locului faptei. Testele biologice efectuate ulterior au indicat și consum de substanțe interzise, complicând și mai mult situația sa juridică.
La acel moment, Toto Dumitrescu a vorbit deschis despre consumul de substanțe interzise, afirmând că regretă cele întâmplate și lansând un apel pentru combaterea fenomenului.
„Tu crezi că sunt surprins? Nu sunt surprins. Nu am condus sub influență, că este o suspiciune fără acuzații fondate. Punct. (…) Am consumat după accident, da, îmi pare rău, sunt victima consumului, opriți drogurile de pe străzi, să dispară! Și atunci o să ne revenim și noi”, a declarat actorul după ce a fost eliberat din arestul preventiv.
Care este reactia ta cu privire la acest articol?
Like
0
Dislike
0
Love
0
Funny
0
Wow
0
Sad
0
Angry
0
Comentarii (0)