Cum i s-a schimbat viața Alessiei Pop după ce a câștigat Vocea României: „Am discutat cu Tudor Chirilă referitor la viitorul meu artistic”. Ce va face cu banii câștigați / EXCLUSIV
Sintagma „piele de găină“ devine pe deplin înțeleasă atunci când o auzi cântând pe Alessia Pop, tânăra de doar 16 ani care a câștigat Vocea României 2025 (PRO TV) în echipa lui Tudor Chirilă. Cu o maturitate artistică tulburătoare, Alessia a reușit nu doar să întoarcă toate scaunele în audiții, cu piesa „Djelem, Djelem”, ci să cucerească o țară întreagă. Am vrut, așadar, să aflăm de la câștigătoarea trofeului totul despre culisele succesului și despre legătura indestructibilă cu mama și fratele ei, care i-au susținut visul în ciuda tuturor obstacolelor.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI
Alessia, te felicităm din tot sufletul pentru victoria răsunătoare de la Vocea României! Este o realizare imensă și ne-ar plăcea să ne povestești cum a fost momentul în care ai ridicat trofeul și ce simți acum, când adrenalina s-a așezat.
Sentimentele pe care le-am trăit pe scena de la Vocea României au fost mereu particulare. Emoția pusă în fiecare interpretare, repetițiile și munca din spatele camerelor, așteptarea verdictului cu sufletul la gură au făcut parte din acest proces frumos de maturizare care, pas cu pas, m-a pregătit pentru finală. Cu toate acestea, aș putea spune că eu, cea din trecut, de la audițiile pe nevăzute, cu siguranță nu aș fi putut face față emoțiilor care pluteau în aer în momentul anunțării câștigătorului. 










Când mi-am auzit numele, nu am putut spune nimic, pentru că nu știam cum să reacționez; nu mă pregătisem deloc mental pentru acest pas, deoarece scopul meu din seara finalei era să realizez momente frumoase, cântate din suflet, să mă bucur pe scenă și să fiu mândră de mine pentru că am avut șansa să trăiesc o astfel de experiență la vârsta de 16 ani. Primul impuls pe care l-am avut a fost să plâng, și asta am și făcut, nu pentru că aș fi avut de ales, ci pentru că nu mă puteam controla. Mi-a luat puțin până am procesat toate evenimentele care avuseseră loc. Nici acum nu cred că sunt pe deplin conștientă de faptul că am reușit să câștig concursul la care mă uitam de mică și la care visam să particip într-o bună zi. E un sentiment frumos care pe mine mă motivează să muncesc și mai mult, cu speranța că voi reuși, în viitor, să ajung pe culmi cât mai înalte.
Citește și: Cine este Alessia Pop de la Vocea României 2025. Are 16 ani și a intepretat imnul național al rromilor pe scenă: „Durerea trebuie tratată. Ai dat dovadă de o maturitate extraordinară!”
Ce va face Alessia Pop cu banii câștigați la Vocea României
Acum că ești posesoarea premiului de 100.000 de euro, toată lumea se întreabă care sunt primele tale gânduri legate de viitor. Dorești să investești toți banii în cariera ta sau ai și alte planuri? Există vreun lucru pe care ți-l doreai de mult timp, dar pe care nu ți l-ai permis și pe care acum abia aștepți să îl bifezi?
Sunt foarte fericită că am avut șansa să câștig premiul și că visul meu a devenit realitate. O mare parte din bani îi voi investi în muzica mea, în viitorul meu ca artist, în tot ce înseamnă pregătire, creație și proiecte care mă ajută să cresc. E un pas foarte important pentru mine și cariera mea și abia aștept să văd ce-mi rezervă viitorul.
Citește și: Cum a reacționat Elena Vîșcu când a aflat despre relația lui CRBL cu Olga Guțanu, iubita mai tânără cu 23 de ani: „M-am blocat și mă gândeam cum să vorbesc cu Alessia!”
Cum i s-a schimbat viața Alessiei Pop după ce a câștigat Vocea României
Tudor Chirilă este cunoscut pentru faptul că păstrează legătura cu foștii săi elevi și după terminarea show-ului. Ați apucat să discutați despre o posibilă colaborare pe viitor sau despre lansarea unui prim single sub îndrumarea lui?
Am discutat puțin cu Tudor referitor la viitorul meu artistic, acum că s-a încheiat această competiție. Sper și îmi doresc din tot sufletul să am șansa să colaborez cu el pe viitor.
Citește și: Cântăreața Alessia este în conflict cu foștii socri, după divorțul cu scandal și ordin de protecție de acum 6 ani: „Primează fericirea copilului. Părinții lui nu vin la mine, păstrăm distanța”
Odată cu Vocea României, viața ta s-a schimbat radical peste noapte. Cum plănuiești să îți gestionezi faima la școală, printre colegi și prieteni? Ai început să dai autografe? Te recunoaște lumea pe stradă?
Viața mea s-a schimbat, într-adevăr, dar eu îmi doresc să rămân aceeași Alessia pe care o știu toți prietenii și colegii mei. Este o experiență nouă pe care o trăiesc cu multă recunoștință și nu cred că faima a avut vreun impact asupra caracterului meu.

QWER

