Cum gestionează Andreea Berecleanu hate-ul din online: „Eu am reguli clare prin care blochez sau șterg ce depășește limita bunului-simț și evit să intru în polemici care doar alimentează răutatea” / EXCLUSIV
După mai bine de trei decenii petrecute în fața camerelor de filmat, Andreea Berecleanu rămâne una dintre cele mai apreciate și credibile prezențe din televiziunea românească. Admirată pentru eleganța, echilibrul și discreția sa, vedeta vorbește deschis, într-un interviu pentru VIVA!, despre presiunea imaginii publice, despre cum gestionează hate-ul din mediul online, dar și despre valorile care au ajutat-o să își păstreze relevanța într-o industrie aflată într-o continuă schimbare.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI, GRATIS, AICI
De peste 30 de ani, publicul o urmărește pe Andree Berecleanu și îi acordă aceeași încredere, indiferent de transformările prin care au trecut televiziunea, societatea sau chiar generațiile de telespectatori. Într-un dialog sincer, Andreea ne-a vorbit despre responsabilitatea de a fi privită ca un model, despre autenticitate, despre presiunea perfecțiunii, despre lecțiile pe care le-a învățat în toți acești ani petrecuți în lumina reflectoarelor, dar și despre hate-ul din online, care, inevitabili face simțită prezența.















Cum gestionează Andreea Berecleanu hate-ul din online
Andreea, spune-ne cât de greu este să fii un etalon, practic, pentru multe femei și mai ales, cum decizi cât vrei să expui public și unde tragi linie?
A deveni „un etalon” după 30 de ani de expunere publică nu mi s-a părut un rol pe care l-am „inventat”, ci mai degrabă unul pe care l-am construit treptat: prin consecvență, prin felul în care lucrez, mă prezint și prin faptul că nu am renunțat la viața “în ritmul ei”, indiferent de vârstă.
E, în același timp, frumos și greu. Frumos, pentru că pot transmite ideea de continuitate, adică nu „se termină” ceva după o vârstă, ci se schimbă forma. Greu, pentru că îți vine automat presiunea să fii mereu impecabilă, sigură pe tine — ca și cum ar exista o singură variantă acceptabilă. (râde)
Mai e o componentă pe care multe persoane nu o văd și anume, oamenii proiectează, iar tu trebuie să rămâi om — cu zile bune și zile mai puțin bune, cu introspecții și limite. Eu am ales dintotdeauna să expun ce mă reprezintă.
Ești admirată de foarte multă lume, nu e dubiu, dar cum e inevitabil, de multe ori apar și comentarii răutăcioase. Tu cum le gestionezi? Cât de tare te consumi? Sau iei totul ca atare?
Citește și: Andreea Berecleanu a spus care e cea mai mare provocare în căsnicia cu medicul Constantin Stan: „Avem regulile noastre de cuplu, pe care le respectăm, nu ne abatem de la ele” / EXCLUSIV
Se întâmplă, inevitabil — și, da, uneori comentariile răutăcioase dor, chiar dacă “sunt obișnuită” cu ele. Însă nu le tratez ca pe un adevăr. Pentru mine, un comentariu e mai degrabă o fereastră spre starea celui care îl scrie, nu o evaluare a valorii mele. Oricum, știu să separ critica de atac. Critica (argumentată și punctuală) poate fi utilă, dar atacul nu merită energie.
Eu am reguli clare prin care blochez sau șterg ce depășește limita bunului-simț și evit să intru în polemici care doar alimentează răutatea.

Andreea Berecleanu: "Televiziunea s-a schimbat enorm în ultimii 30 de ani"
O carieră de peste 30 de ani în televiziune este cu adevărat impresionantă, mai ales într-un spațiu atât de competitiv și schimbător. Ce crezi că te-a ajutat cel mai mult să rămâi relevantă și credibilă într-o industrie dominată de imagine, presiune și reinventare continuă?
Citește și: Cum a afectat-o pe Andreea Berecleanu plecarea copiilor în străinătate, la studii, și ce relație are cu ei: „Casa s-a golit. Eva pleacă la job în Barcelona, Petru va rămâne la Londra pentru continuarea facultății' / EXCLUSIV
Autenticitatea, constanța, rezistența, pasiunea, răbdarea, atenția, concentrarea, adaptarea, talentul. Să știi că pot continua (râde), dar va suna a laudă, și nu sunt genul. A trebuit mai degrabă să mă pliez pe realitatea socială și politică mereu schimbătoare, încercând să analizez mereu pentru a înțelege.
Cel mai mult cred că m-a ținut relevantă și credibilă un mix între disciplină, adaptare și ancorare în meserie - nu în „imagine” de dragul imaginii. (zâmbește)
Curiozitatea și curajul de a învăța mereu sunt atuurile mele. Televiziunea s-a schimbat enorm în ultimii 30 de ani, iar eu n-am tratat schimbarea ca pe o amenințare, ci ca pe o oportunitate.
Care este reactia ta cu privire la acest articol?
Like
0
Dislike
0
Love
0
Funny
0
Wow
0
Sad
0
Angry
0
Comentarii (0)