Cum arată și cu ce se ocupă iubitul Oanei Tomoiagă de la Asia Express. Cântăreața l-a cunoscut pe Denis Bătrînu după divorț: „Nu este ușor să alegi un bărbat atunci când ai un copil”

30 Oct 2026 - 17:05
0 2
Cum arată și cu ce se ocupă iubitul Oanei Tomoiagă de la Asia Express. Cântăreața l-a cunoscut pe Denis Bătrînu după divorț: „Nu este ușor să alegi un bărbat atunci când ai un copil”

Oana Tomoiagă, cunoscuta interpretă de muzică populară și una dintre cele mai îndrăgite concurente de la Asia Express, unde face echipă alături de Mirela Vaida, traversează o perioadă înfloritoare pe toate planurile. Dacă în plan profesional participarea la show-ul de pe Drumul Mătăsii i-a adus un val uriaș de notorietate, în plan personal artista trăiește o poveste de dragoste discretă și împlinită cu Denis Bătrînu.


CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI


Căsnicia anterioară a artistei s-a încheiat după doar trei ani și jumătate. Deși s-a căsătorit de tânără, la vârsta de 22 de ani, Oana a mărturisit că din acel mariaj a rămas cu cel mai mare dar al vieții sale: fiul ei, Vlad. După separare, alegerea unui nou partener nu a mai fost o simplă decizie romantică, ci un pas calculat cu responsabilitate de mamă.












Cum arată iubitul Oanei Tomoiagă


După ce a trecut printr-un divorț dureros, artista și-a regăsit liniștea și echilibrul în brațele lui Denis Bătrînu, bărbatul alături de care își construiește o viață de aproape cinci ani.


Denis Bătrînu activează tot într-o zonă creativă și artistică. El este creator de conținut video, specializat pe producția videoclipurilor de nuntă și a clipurilor muzicale. Munca sa presupune captarea celor mai importante momente și emoții, iar proiectele sale sunt foarte apreciate.


Citește și: Scena nedifuzată de la Asia Express dintre Oana Tomoiagă și cuplul Valerie Lungu – Alex Gâlcă. Ce s-a întâmplat, de fapt, între ei


Deși preferă să rămână o prezență mai discretă și departe de luminile reflectoarelor din televiziune, Denis Bătrînu este un sprijin constant pentru Oana Tomoiagă și îi este alături în toate inițiativele și proiectele sale.


„Am o relație de patru ani, cinci ani. Am o relație frumoasă, foarte frumoasă. Să știi că nu este ușor să alegi un bărbat în viața ta, pentru că atunci când ai un copil trebuie să ții cont de el prima dată.


Adică dacă primul criteriu după care îți alegi pe cineva în viața ta, alegi un om care să-l placă pe copilul tău, după care să vezi că-l iubește copilul pe al tău, iar relația pe care o am cu Denis de cinci ani de zile mă împlinește foarte tare”, a declarat Oana Tomoioagă.


Citește și: Cine este Oana Tomoiagă de la Asia Express 2026. Este cântăreață de muzică populară, are un fiu și a fost căsătorită timp de 3 ani


Iubitul Oanei Tomoiagă are o relație apropiată și cu fiul artistei


Oana Tomoiagă a declarat că mariajul ei s-a consumat rapid, la trei ani de la nuntă, însă este fericită că în urma căsniciei a rezultat cel mai de preț dar pentru ea: copilul ei, Vlad.


„După ce am terminat Facultatea, la 22 de ani m-am căsătorit. Foarte rapid pentru că eram copii amândoi. Nici nu a fost o cerere în căsătorie, a fost o discuție în care am zis eu să facem nunta. Căsătoria mi-a adus cea mai mare fericire a vieții mele, băiatul meu Vlad, un copil special, un copil minunat.


Căsnicia noastră a durat 3 ani jumate. Căsnicia a fost frumoasă cât a fost, la un moment dat ne-am dat seama că nu aveam aceleași idealuri, nu mai gândeam la fel. Vlad avea atunci 2 ani”, a spus Oana Tomoiagă.


Citește și: Oana Tomoiagă a intervenit în scandalul dintre Mirela Vaida și Valerie Lungu: „Acum sunt mult mai liniștită și tu ești traumatizată”


Denis Bătrînu a reușit să creeze o legătură extrem de apropiată și caldă cu micuțul Vlad, devenind un pilon de bază în viața lor de familie. Acesta a fost și detaliul definitoriu care i-a oferit artistei armonia și stabilitatea de care avea nevoie pentru a privi cu încredere spre viitor.



Oana Tomoiagă a povestit și un moment amuzant dintre cei doi. La un moment dat, băiețelul a fost curios să afle cum de Denis reușește să își păstreze calmul.


„Denis este foarte calm, foarte cald. Chiar îl întreba Vlad la un moment dat: «Denis, dar nu te enervezi niciodată?»”, a mai spus artista.


Care este reactia ta cu privire la acest articol?

Like Like 0
Dislike Dislike 0
Love Love 0
Funny Funny 0
Wow Wow 0
Sad Sad 0
Angry Angry 0

Comentarii (0)

User