Cum arată casa din 2 Mai a lui Alexandru Arșinel, la patru ani de la decesul marelui actor. Detaliul neașteptat observat de turiști
La patru ani de la trecerea în neființă a marelui Alexandru Arșinel, casa din stațiunea 2 Mai a actorului își păstrează farmecul de altădată, fiind îngrijită atent de cei rămași în urmă. Totuși, trecătorii și turiștii care au ajuns în zonă în această vară au remarcat un detaliu neașteptat chiar la intrarea pe proprietate.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE, GRATIS, AICI
Alexandru Arșinel s-a stins din viață la data de 29 septembrie 2022, la vârsta de 83 de ani, la Spitalul Universitar de Urgență din București. În ultimii ani din viață, îndrăgitul actor s-a confruntat cu afecțiuni severe - diabet zaharat, hipertensiune arterială, o intervenție chirurgicală pe cord cu montare de stent în 2017, dar și un transplant renal efectuat la Cluj-Napoca în 2013.



















Cum arată casa din 2 Mai a lui Alexandru Arșinel
Regretatul actor Alexandru Arșinel, una dintre cele mai emblematice figuri ale teatrului de revistă și comediei românești, a lăsat în urmă o moștenire culturală impresionantă, dar și câteva proprietăți la care a ținut enorm.
Printre proprietățile lăsate în urmă de Alexandru Arșinel se numără și frumoasa vilă de vacanță din stațiunea 2 Mai (comuna Limanu, județul Constanța), un loc de suflet unde maestrul își găsea liniștea în timpul verii.
Vila din 2 Mai rămâne în administrarea celor doi fii ai actorului, Bogdan și Cristian Arșinel, care ajung frecvent pe litoral pentru a se ocupa de întreținerea proprietății și a grădinii. Curtea este plină de flori și vegetație bine îngrijită, păstrând atmosfera caldă pe care marele actor o iubea atât de mult.
Citește și: Ce se întâmplă cu vila de pe litoral a lui Alexandru Arșinel, la 10 luni de la moartea actorului. Imagini cu locuința de la 2 Mai, care a fost spartă de hoți de 5 ori
Elementul surprinzător care a atras atenția celor din zonă este o mică tarabă amplasată chiar în apropierea vilei. Sub un cort de grădină amenajat în curte se află o masă cu lădițe pline cu roșii proaspete și suc de roșii realizat în gospodărie, puse spre vânzare pentru localnici și turiști.
Citește și: Decizia luată de Bogdan, fiul lui Alexandru Arșinel în privința casei din Dolhasca, la trei ani de la moartea actorului: "Sunt și mici regrete"
Moștenitorii lui Alexandru Arșinel nu mai închiriază casa din 2 Mai
Construită în anul 2012, vila din satul 2 Mai se află pe strada Mihail Kogălniceanu, la doar 6 minute de mers pe jos de plaja de nudiști din localitate. Proprietatea se întinde pe o suprafață de 160 de metri pătrați și dispune de 3 dormitoare spațioase și spații de locuit confortabile, o grădină generos amenajată cu vegetație bogată și o terasă primitoare și facilități pentru grătar.

Initial, vila a fost destinată exclusiv vacanțelor în familie. Totuși, începând cu anul 2018, pe fondul agravării problemelor de sănătate ale actorului, familia a decis ca locuința să fie introdusă în circuitul turistic sub numele de Vila Andrei, permițând turiștilor să se bucure de confortul și liniștea locului.
Conform ultimelor date disponibile de pe platformele de rezervări, ultimele recenzii lăsate de turiștii care s-au cazat în vilă datează din anul 2025, iar în prezent proprietatea nu mai figurează drept activă pe site-urile de închirieri turistice, fiind păstrată mai mult pentru uzul familiei.
Care este reactia ta cu privire la acest articol?
Like
0
Dislike
0
Love
0
Funny
0
Wow
0
Sad
0
Angry
0
Comentarii (0)