Cum a fost surprins Mircea Radu alături de fiica lui: „Eu şi Ea. Fotografiați de El” / Clara are 9 ani și apare foarte rar pe rețelele de socializare
Cunoscut pentru discreția absolută în ceea ce privește viața sa de familie, Mircea Radu și-a surprins plăcut urmăritorii de pe rețelele de socializare cu o fotografie de colecție. Fostul prezentator al emisiunii „Din dragoste” a distribuit o imagine emoționantă în care apare alături de fiica lui, Clara.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE, GRATIS, AICI
După mai bine de un deceniu de căsnicie, Mircea Radu și Raluca au decis să meargă pe drumuri separate, divorțul având loc în mare discreție, în urmă cu aproximativ un an și câteva luni. Chiar dacă nu mai formează un cuplu, cei doi rămân legați prin cei doi copii ai lor, Clara și Tudor.















Mircea Radu, imagine rară împreună cu fiica lui, Clara
Ieșirea în public alături de cei mici este un eveniment rar pe paginile de social media ale vedetei TV. De această dată însă, cadrul a fost unul deosebit, fiind imortalizat chiar de către fiul său, Tudor.
În fotografia realizată din spate, Mircea Radu și Clara merg ținându-se de mână pe stradă, bucurându-se de o plimbare liniștită în oraș.
Detaliul care a atras atenția tuturor a fost ținuta cocheta a micuței: o rochiță chic cu volane, accesorizată cu o geantă și o pereche de cizme elegante.
Prezentatorul a afișat o ținută casual și relaxată, purtând o cămașă albă și pantaloni bej. Textul scurt, dar plin de încărcătură afectivă, publicat de Mircea Radu a spus totul: „Eu şi Ea. Fotografiați de El”.
Citește și: Cum l-a schimbat pe Mircea Radu succesul emisiunii Din dragoste: „Este impresia aceea că nu poți fi atins de nimeni și de nimic și că…'. Ce gafă a făcut la debutul său în jurnalism
Povestea numelui fiicei lui Mircea Radu
Născută în februarie 2017, Clara Elena are astăzi 9 ani și este mezina familiei. Mircea Radu a dezvăluit în trecut semnificația deosebită a numelui ales pentru fiica sa.
Dacă primul nume, Clara, a fost ales pentru muzicalitatea și claritatea sa, cel de-al doilea nume, Elena, poartă o încărcătură emoțională profundă: a fost pus în memoria mamei prezentatorului, care s-a stins din viață după o luptă grea cu cancerul pe vremea când Mircea Radu avea doar 10 ani.
„Pe fiica mea o va chema Clara Elena. Sunt nume frumoase, limpezi, melodioase iar unul dintre ele este în memoria mamei mele”, declara Mircea Radu în 2017.
Mircea Radu a divorțat în 2025, după 13 ani
Deși Mircea Radu și fosta sa soție, Raluca, au decis să divorțeze în urmă cu aproximativ un an, în mare secret și la notar, cei doi au păstrat o relație extrem de civilizată și armonioasă de dragul celor doi copii ai lor, Tudor și Clara Elena.

Separarea s-a produs fără scandaluri sau conflicte, prioritatea amândurora rămânând creșterea și educația copiilor. Decizia de a părăsi agitata capitală pentru a se stabili la Piatra Neamț a fost luată tocmai pentru a le oferi micuților un stil de viață mai sănătos, într-un mediu mai liniștit și aproape de natură.
Cei doi și-au unit destinele în 2013 și au împreună doi copii, Clara Elena și Tudor. Raluca Olaru este de profesie medic oncolog și a reușit să-l cucerească pe Mircea Radu atunci când el avea 44 de ani.
Care este reactia ta cu privire la acest articol?
Like
0
Dislike
0
Love
0
Funny
0
Wow
0
Sad
0
Angry
0
Comentarii (0)