Ce a discutat Simina Tănăsescu în timpul întâlnirii neanunțate cu Ilie Bolojan. Reacție după ce i s-a cerut demisia: „Nu am discutat nimic legat de dosare!”

18 Aug 2026 - 21:05
0 0
Ce a discutat Simina Tănăsescu în timpul întâlnirii neanunțate cu Ilie Bolojan. Reacție după ce i s-a cerut demisia: „Nu am discutat nimic legat de dosare!”

Scandalul din politică ia amploare după întâlnirea dintre Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu, președinta Curții Constituționale. Discuția a avut loc cu doar câteva zile înaintea unor decizii importante ale CCR, iar momentul a ridicat semne de întrebare în spațiul public. Acum, șefa Curții a explicat care a fost motivul întâlnirii și de ce aceasta nu a fost anunțată în prealabil.


CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE, GRATIS, AICI


Întâlnirea a avut loc vineri, 14 august, iar reacțiile nu au întârziat să apară. Mai multe instituții din sistemul judiciar au cerut clarificări, pe fondul contextului în care CCR urma să se pronunțe asupra unor dosare cu miză importantă. Simina Tănăsescu susține însă că discuția cu Ilie Bolojan a vizat strict o chestiune administrativă, legată de spațiile de care Curtea are nevoie, și că nu s-a discutat nimic despre dosarele aflate pe rol.














Citește și: Sorin Grindeanu cere explicații după întâlnirea dintre Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu, șefa CCR: „Faptul că s-au întâlnit ridică semne de întrebare şi ar fi foarte bine ca aceste lucruri să fie clarificate”


Ce a discutat Simina Tănăsescu în timpul întâlnirii neanunțate cu Ilie Bolojan


Simina Tănăsescu a explicat că discuția cu Ilie Bolojan a pornit de la o nevoie administrativă a Curții Constituționale. Șefa CCR susține că instituția are nevoie de spații suplimentare și că o astfel de problemă nu putea fi clarificată doar printr-un schimb de documente.


„Am adresat o întrebare, dacă ar fi posibil ca din toată clădirea aceea, pe 5-6 etaje, să fie alocate, nu știu, una, două încăperi, spații administrative, și pentru Curtea Constituțională. Unele chestiuni se pot rezolva și prin schimb de documente, prin corespondență, altele se pot rezolva telefonic, dar aspectele acestea, legate de care birouri, unde și cum, pentru astea chiar trebuie să discuți”, a declarat Simina Tănăsescu.


De ce a fost nevoie de o întâlnire


Președinta CCR a precizat că nu i-a solicitat personal lui Ilie Bolojan alocarea unui anumit spațiu, ci a ridicat problema în cadrul Secretariatului General al Guvernului. Pentru a vedea dacă există o soluție, însă, a fost nevoie de o discuție directă.


„Nu, n-am cerut-o în mod particular. Am adresat o întrebare la Secretariatul General al Guvernului, dar pentru a stabili modul în care ar fi posibil, fie și doar teoretic, să beneficiem de spații adiționale era necesară o întâlnire”, a afirmat ea.


De ce întâlnirea nu a fost anunțată


Simina Tănăsescu a explicat și de ce întâlnirea cu premierul nu a fost anunțată înainte. Potrivit acesteia, totul s-a petrecut într-un interval foarte scurt, după o ședință extraordinară de Guvern, astfel că nu a existat timpul necesar pentru un anunț public.


„O ședință a Guvernului în care s-a aprobat acest lucru, înțeleg că a fost o ședință extraordinară, am aflat de ordinea de zi prin mijloacele uzuale, iar între momentul în care s-a terminat ședința de guvern și momentul în care a avut loc întâlnirea nici nu știu dacă a trecut mai mult de o oră, o oră și ceva. Fizic n-aveam când să anunț", a spus președinta CCR.


Șefa Curții a recunoscut că lipsa unui anunț poate ridica întrebări, însă susține că situația care a dus la discuție nu este una apărută peste noapte, ci o problemă cu care instituția se confruntă de mai mult timp.


"Poate fi și asta o întrebare legitimă, numai că situația foarte constrângătoare în care ne aflăm nu datează doar de o zi, de două, datează de un an de zile", a declarat șefa CCR.


Citește și: Dominic Fritz, reacție după ce CCR a declarat constituțional amendamentul care îl lasă fără mandatul de primar al Timișoarei: "Drumul meu continuă la CEDO, unde nu ajung telefoanele din Kiseleff"



Citește și: Claudiu Manda, mesaj dur către premierul Ilie Bolojan: "Poate că este timpul să faceți și dumneavoastră un sacrificiu. Plecați"


"Nu am discutat nimic legat de dosare"


În contextul reacțiilor apărute după întâlnirea cu Ilie Bolojan, Simina Tănăsescu a ținut să precizeze foarte clar că discuția nu a avut nicio legătură cu dosarele aflate pe rolul Curții Constituționale. Președinta CCR spune că a făcut deja această precizare în scris și că o poate repeta ori de câte ori este nevoie.


"Am făcut afirmația aceasta în două rânduri în scris, o poate ori de câte ori e nevoie. Nu cred că își poate cineva imagina că o discuție referitoare la dosarele Curții se poate purta în afara cadrelor legale - sau, cel puțin, imaginația mea nu poate ajunge până acolo. Nu am discutat nimic legat de dosare", a spus șefa CCR.


Sursa foto: Facebook


Care este reactia ta cu privire la acest articol?

Like Like 0
Dislike Dislike 0
Love Love 0
Funny Funny 0
Wow Wow 0
Sad Sad 0
Angry Angry 0

Comentarii (0)

User