Avetismentul medicilor legat de injectarea cu Aquafilling, intervenția estetică din cauza căreia Antonia, Andreea Sasu și Laurette au fost la un pas de tragedie: „E foarte greu de extras și e o procedură extrem de complicată”
Injectarea cu Aquafilling este considerată însă de mulți chirurgi plasticieni de la noi și nu numai un produs cu risc crescut, mai ales pe termen lung. Din cauza acestei intervenții estetice, numeroase femei ajung la spital, iar printre ele se numără și nume cunoscute: Antonia, Laurette sau Andreea Sasu au petrecut luni de zile în spital din cauza unor infecții grave.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE, GRATIS, AICI
Din cauza numărului tot mai mare de cazuri grave, Aquafilling nu este aprobat de FDA în Statele Unite. A fost interzis pentru augmentare mamară în Japonia și a fost a fost descurajat oficial de societăți medicale din Coreea de Sud și alte țări.








Avertismentul medicilor legat de injectarea cu Aquafilling
Medicii atrag atenția că problema majoră a Aquafilling-ului este faptul că materialul se infiltrează profund în țesuturi, devenind extrem de dificil, uneori imposibil, de îndepărtat complet.
Printre cele mai frecvente complicații ale injectării cu Aquafilling se numără: inflamații cronice, infecții severe apărute la ani distanță de injectare, formarea de abcese și fistule, migrarea gelului către alte zone ale corpului, noduli dureroși și deformări ireversibile.
În unele cazuri, fillerul a fost descoperit migrând din zona inițială spre coaste, axilă, spate sau chiar coapse, provocând asimetrii și dureri intense.
„A fost o intervenție foarte populară în urmă cu ceva ani, Aquafilling se numește produsul. De fapt, era un silicon lichid care se injecta la nivelul feselor. Pe o perioadă îndelungată a arătat foarte bine, însă la un moment dat se poate infecta.
E un corp străin care nu dispare din organism și oricând, pe parcursul vieții, la un mic traumatism sau uneori chiar spontan se poate infecta și cazul poate ajunge foarte complicat. E foarte greu de extras pentru că de obicei difuzează în toată fesa și e o procedură extrem de complicată, care durează mult timp cu o perioadă lungă de internare, cu sechele după din păcate.
Citește și: Coșmarul lui Laurette după procedura aquafilling și cele 23 de operații pentru a scăpa de infecția care i-a pus viața în pericol: „Nu mă pot deplasa normal. Mai am cel puțin jumătate de an de recuperare”
"Sunt paciente care stau peste o lună internate în spital"
La momentul respectiv, repet, era foarte populară intervenția. Eu personal nu am făcut-o niciodată tocmai de teama acestor riscuri. La început se credea că sunt foarte reduse, dar, pe măsură ce au trecut anii, au început să apară foarte multe cazuri din ce în ce mai severe și rezolvarea nu e una ușoară.
Sunt paciente care stau peste o lună internate în spital pentru a scăpa de această inflamație cronică, de infecții.
Din păcate, piața e inundată de o groază de produse, apărute peste noapte. În fiecare an vin produse noi, dar foarte multe, deși la început sunt foarte populare, după nu livrează rezultatele dorite, ba chiar au și complicații.
E bine să nu sărim neapărat pe ce e nou! Nu neapărat ce e nou e și bun! Aveți răbdare să treacă testul timpului, să vedem că nu sunt complicații", a declarat medicul estetician Alin Bortolini pentru Click!
Citește și: Cine a avut grijă de fiica lui Laurette în perioada în care a fost internată în spital: „A înțeles foarte bine situația mea, a fost alături de mine și m-a încurajat'
Prin ce a trecut Antonia din cauza Aquafilling
Aquafilling este numele comercial al unui filler injectabil utilizat pentru volumizare corporală și facială. Procedura presupune injectarea unui hidrogel pe bază de poliacrilamidă (PAAG), un material neabsorbabil, destinat să rămână permanent în organism.
Substanța este formată din aproximativ 98% apă și 2% copolimer sintetic de poliamidă, ceea ce i-a conferit, inițial, reputația unui produs „sigur” și „compatibil” cu țesuturile umane.
Citeste si: Antonia, presată de un medic estetician să facă injecții pe care nu le voia: „A încercat să mă convingă să-mi fac în față. Am fost puternică, nu am cedat”
Antonia a fost la un pas de tragedie din cauza Aquafilling. Cântăreața a suferit trei operații și a stat internată 11 zile în spital, iar urmările puteau fi tragice.
"Am trecut printr-o experiență traumatică și periculoasă care ar fi putut să aibă un final tragic. Totul a început în luna iunie și de atunci au urmat luni pline de încercări, proceduri (3 operații mai exact) și momente care m-au pus față în față cu limitele mele.
Sunt atât de fericită că după 11 zile în spital, astăzi m-am întors în sfârșit acasă și aștept cu liniște să mă vindec. Pentru a fi foarte clară, mi-am injectat Aquafilling în fesiere ca să am un fund mai bombat. Stupid girl, stupid decisions!", scria Antonia pe Instagram la finalul lui 2025.

Andreea Sasu a suferit 10 operații, Laurette - 24 de operații
În luna august, Laurette Attindehou face un an de zile de când se luptă cu complicațiile apărute de după injectarea cu gelul Aquafilling, intervenție realizată în 2019.
În ultima vreme, ea a stat mai mult prin spitale decât acasă și a suferit nu mai puțin de 24 de operații menite să îi salveze piciorul stâng în care substanța a migrat, provocând infecții severe.
"Am ajuns în punctul în care nu am mai putut merge absolut deloc normal. Nici acum nu sunt recuperată 100%. Mă rog la Dumnezeu măcar să ajung la 90% să pot duce o viață normală. A fost cea mai grea perioadă din viața mea. Nu am putut munci, nu am putut avea grijă de fetița mea, așa cum mi-aș fi dorit, nu am putut să fiu eu", spunea Laurette.
Citeste si: Andreea Sasu, motivul real pentru care a ajuns la spital, cu septicemie, și a suferit 10 operații: "Sunt multe fete care au trecut prin ceea ce am trecut eu!"
În luna martie a acestui an, Andreea Sasu, partenera celebrului designer german Philipp Plein, a ajuns de urgență la spital, cu septicemie. A trecut prin zece operații pentru a scăpa de infecție.
"Am avut o infecție, sunt multe fete care au trecut prin ceea ce am trecut eu. Eu am venit în România să-mi fac aquafilling, a fost o corecție la o parte din fese", a declarat Andreea Sasu.
Care este reactia ta cu privire la acest articol?
Like
0
Dislike
0
Love
0
Funny
0
Wow
0
Sad
0
Angry
0
Comentarii (0)