Alex Leonte și Manuela Lupașcu s-au împăcat, la mai bine de un an de la despărțire. Cum s-au afișat împreună
După mai bine de un an în care au mers pe drumuri separate, Alex Leonte și Manuela Lupașcu s-au împăcat. Cei doi s-au afișat din nou împreună, iar imaginile recente îi surprind într-o ipostază care lasă puțin loc de interpretări. Nepotul lui Nea Mărin și fosta lui iubită au revenit unul în viața celuilalt, după ce, în 2025, anunțau că relația lor a ajuns la final.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI
Alex Leonte și Manuela Lupașcu au luat prin surprindere pe toată lumea cu noua apariție împreună. Cei doi au format un cuplu timp de aproximativ doi ani, însă în 2025 au decis să pună punct relației și să o ia pe drumuri separate. La acel moment, Alex Leonte, cunoscut și pentru relația de 5 ani pe care a avut-o în trecut cu Theo Rose, a transmis că despărțirea nu a fost provocată de un conflict, ci a fost o decizie asumată de amândoi.




















Un an mai târziu, însă, povestea lor pare să fi luat o întorsătură neașteptată. Alex și Manuela au reapărut împreună și, din imaginile publicate recent, se comportă cu naturalețe unul în preajma celuilalt, ca și cum pauza dintre ei nu ar fi existat.
Alex Leonte și Manuela Lupașcu s-au împăcat, la mai bine de un an de la despărțire
Cei doi s-au afișat împreună într-un clip video postat în mediul online. Alex Leonte și Manuela Lupașcu se pregăteau pentru un eveniment important, iar interacțiunea dintre ei a atras imediat atenția.
Citește și: Povestea de dragoste dintre Theo Rose și Alex Leonte. Au fost împreună cinci ani, au locuit în aceeași casă și s-au despărțit în anul 2022, când artista a început o relație cu Anghel Damian
S-au ajutat reciproc și au avut un comportament apropiat, iar imaginile i-au făcut pe mulți să creadă că cei doi au decis să reia relația. De altfel, mesajul transmis de Manuela Lupașcu în mediul online confirmă că Alex face din nou parte din viața ei.
„Ne pregătim de nuntă și, ca niciodată, el și-a ales ținuta înaintea mea. Să îi urăm <La mulți ani> lui Alex și noi vă urăm, în egală măsură, tuturor celor care își sărbătoresc astăzi ziua de nume”, a transmis Manuela Lupașcu, pe TikTok.
Apariția celor doi vine la mai bine de un an de la momentul în care anunțau că relația lor s-a încheiat. Dacă atunci păreau hotărâți să meargă mai departe separat, timpul petrecut departe unul de celălalt pare să-i fi apropiat din nou.
Ce spunea Alex Leonte după despărțirea de Manuela Lupașcu
În momentul în care relația lor a ajuns la final, Alex Leonte a ales să vorbească public despre separare pentru a pune capăt speculațiilor. Nepotul lui Nea Mărin preciza atunci că decizia fusese una matură și asumată de amândoi și că nu a existat un conflict care să ducă la despărțire.
Citește și: Ce nume are Theo Rose după ce s-a căsătorit cu Anghel Damian. Artista a aflat la nuntă cum îl cheamă pe soțul ei, de fapt: „S-a greșit când s-au înfăptuit documentele. În loc de Damian, nume de familie, au trecut…'
„Am ales să vă comunic faptul că relația mea cu Manuela a luat sfârșit. Astfel, ne dorim să evităm orice speculație și să nu lăsăm loc de interpretări. Această decizie nu este rezultatul unui conflict, ci al unei înțelegeri mature și asumate că drumurile noastre, deși s-au întâlnit frumos, merg acum în direcții diferite.
Uneori, separarea nu înseamnă sfârșit, ci început – un nou capitol pentru fiecare, în care evoluăm, învățăm și ne regăsim, individual. Credem cu tărie că respectul reciproc presupune și capacitatea de a ne oferi spațiu, intimitate și liniștea necesară pentru a ne continua parcursul personal. Nu vom oferi alte detalii, tocmai pentru că prețuim ceea ce a fost și alegem să închidem acest capitol cu discreție și demnitate. Vă mulțumim pentru înțelegere”, a scris Alex Leonte la vremea respectivă.

Alex Leonte și Manuela Lupașcu au avut o relație de doi ani înainte de a se despărți
Alex Leonte și Manuela Lupașcu au trăit o frumoasă poveste de dragoste timp de doi ani. Cei doi s-au cunoscut printr-o cunoștință comună, iar de atunci au decis să formeze un cuplu.
Citește și: Cum și-a găsit Majda tatăl biologic, după 25 de ani. Mama ei a susținut-o: „Nimeni nu se aștepta să-l mai găsesc, având în vedere că eu aflasem că el murise”. Ce relație a avut cu tatăl vitreg / EXCLUSIV
„Ne-a prezentat o cunoștință comună. (…) La un moment dat mi-a cerut telefonul și eu, foarte natural, i l-am dat, dar nu înțeleg de ce. Și-a dat singur follow. Nu mai știu ce am făcut, trebuia să ajung cu mașina la service. Știu că a vorbit el, a aflat unde merg, a venit și a stat cu mine', a declarat Manuela Lupașcu, în trecut, la Știrile Antena Stars.
Acum, după mai bine de un an de la despărțire, drumurile celor doi par să se fi întâlnit din nou. Alex Leonte și Manuela Lupașcu își trăiesc din nou povestea, iar imaginile recente îi surprind mai apropiați ca niciodată.
Care este reactia ta cu privire la acest articol?
Like
0
Dislike
0
Love
0
Funny
0
Wow
0
Sad
0
Angry
0
Comentarii (0)