Zborurile cu aeronavele MiG-21 LanceR au fost reluate, anunță MApN

Activitatea de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR din dotarea Forţelor Aeriene Române a fost reluată, pentru o perioadă de un an, a anunțat marți seară Ministerul Apărării Naționale (MApN), potrivit news.ro. Avioanele fuseseră oprite de la zbor după ce două astfel de aparate s-au prăbușit în primăvara acestui an. „În baza hotărârii Consiliului Suprem de […]

Zborurile cu aeronavele MiG-21 LanceR au fost reluate, anunță MApN

Activitatea de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR din dotarea Forţelor Aeriene Române a fost reluată, pentru o perioadă de un an, a anunțat marți seară Ministerul Apărării Naționale (MApN), potrivit news.ro. Avioanele fuseseră oprite de la zbor după ce două astfel de aparate s-au prăbușit în primăvara acestui an.


"În baza hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru aprobarea memorandumului cu tema «Scoaterea din serviciu a aeronavelor MiG-21 LanceR şi tranziţia accelerată la exploatarea aeronavelor F-16 din dotarea Forţelor Aeriene Române», activităţile de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR din dotarea Forţelor Aeriene Române au fost reluate începând de luni, 23 mai, pentru o perioadă de aproximativ un an", a transmis MApN, într-un comunicat de presă.


Conform MApN, aeronavele MiG-21 LanceR vor fi întrebuinţate, până la data de 15 mai 2023, exclusiv pentru executarea misiunilor specifice Serviciului de Luptă Permanent Poliţie Aeriană şi pentru menţinerea antrenamentului de zbor al piloţilor selecţionaţi în scopul continuării utilizării acestui tip de aeronavă. După această dată, aeronavele de acest tip urmează a fi scoase din serviciul Forţelor Aeriene Române.


Ministerul precizează că, în acelaşi timp, au fost dispuse măsuri pentru accelerarea demersurilor în vederea achiziţionării celor 32 de aeronave F-16 din Norvegia, care vor constitui, în perioada următoare, încă două escadrile în cadrul Forţelor Aeriene Române.


"Proiectul legii de aprobare a acestei achiziții a parcurs etapa de transparență legislativă și se află în circuitul de avizare, urmând a fi prezentat Parlamentului României în cel mai scurt timp. De asemenea, Forțele Aeriene Române vor dispune măsuri de inițiere a demersurilor pentru programul de înzestrare cu aeronave de generația a V-a", a mai transmis MApN.


Generalul Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Apărării, a anunțat sâmbătă, 20 mai, că avioanele MiG-21 LanceR nu vor mai fi folosite începând cu 2023 și vor fi înlocuite de avioanele F-16 pe care România le va cumpăra din Norvegia.


Petrescu a precizat că țara noastră a accelerat programul F-16 Fighting Falcon, program care a devenit și mai important după „problema cu MiG-21 Lancer”, generalul făcând referire la prăbușirea aeronavei la Constanța, în martie.


România deține acum 17 avioane F-16 și a demarat în decembrie 2021 procedurile de achiziționare a încă două escadrile de F-16. Practic, vor fi cumpărate alte 32 de aeronave, la un preț de 354 de milioane de euro, la care se adaugă pachetul logistic de 100 de milioane de euro.


Pe 15 aprilie, Ministerul Apărării Naţionale a anunţat suspendarea activităţilor de zbor cu avioanele MiG-21 LanceR, măsura fiind luată "având în vedere incidenţa considerabilă a evenimentelor şi accidentelor de aviaţie înregistrate pe timpul exploatării aeronavelor MiG-21 LanceR, soldate cu mai multe victime şi aeronave avariate sau distruse".


Premierul Nicolae Ciucă afirma atunci că este vorba de o suspendare temporară a zborurilor MiG-21 LanceR, pentru a putea fi efectuată o analiză tehnică şi verificări pentru a se asigura că aeronavele pot zbura în siguranţă.


Pe 2 martie, un avion MiG-21 și un elicopter IAR 330-Puma s-au prăbușit în județul Constanța. Opt militari şi-au pierdut viaţa în urma dublei catastrofe aviatice. Ulterior, ministrul apărării, Vasile Dîncu, a recunoscut că militarii români şi-au riscat viaţa zburând cu aeronavele de tip MiG-21, din cauza vechimii lor şi a faptului că banii disponibili „nu au permis mai mult decât modernizarea”, iar „consecințele se văd acum”.


Pe 12 aprilie, un alt MiG-21 Lancer, care efectua un zbor de instrucție, a înregistrat o problemă la trapele trenului de aterizare și a fost nevoit să aterizeze la o oră după ce a decolat de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu. În acest context, ministrul apărării, Vasile Dîncu, a decis să oprească temporar de la zbor MiG-urile 21 LanceR.


Aeronavele MiG-21 LanceR sunt printre cele mai vechi din dotarea Armatei României, unele dintre ele fiind fabricate chiar și în urmă cu patru decenii. Aceste avioane au fost implicate, din 1994 și până în prezent, în peste 20 de accidente aviatice.