VIDEO| Furtunile violente fac prăpăd. Cinci persoane din Argeș, prinse de viitură. Suceava, lovită de grindină

Vremea continuă să facă ravagii, județul Suceava a fost lovit de grindină, iar vântul puternic a pus la pământ mai mulți copaci. În Argeș cinci persoane au fost prinse de o viitură, scrie ziarul Argeșul. În Alba, mai multe gospodării au fost afectate de inundațiile din ultimele ore. A fost nevoie de mai puțin de […]

VIDEO|  Furtunile violente fac prăpăd. Cinci persoane din Argeș, prinse de viitură. Suceava, lovită de grindină

Vremea continuă să facă ravagii, județul Suceava a fost lovit de grindină, iar vântul puternic a pus la pământ mai mulți copaci. În Argeș cinci persoane au fost prinse de o viitură, scrie ziarul Argeșul. În Alba, mai multe gospodării au fost afectate de inundațiile din ultimele ore.


A fost nevoie de mai puțin de o oră pentru ca
ploaia să facă ravagii. În mai multe localități din județul Suceava, grindina a
făcut prăpăd și a distrus mai multe culturi. Vântul puternic a pus la pământ
mai mulți copaci, iar pompierii au intervenit imediat.


De asemenea, din județ nu au lipsit nici inundațiile. Salvatorii de la ISU Suceava au fost solicitaţi să intervină, joi, la mai multe gospodării din cartierul Iţcani, după ce curţile oamenilor s-au umplut de apă din cauza ploilor, scrie Monitorul de Suceava.


Situație disperată și în județul Argeș, unde
ploile torențiale din ultimele ore au făcut dezastru. Cinci  persoane au fost prinse de viitură în
autoturism, în zona barajului Râușor. Aceștia erau în drum spre Voina, când
s-au desprins pietre de pe versanți dar și un brad uscat, ajungând pe partea
carosabilă, blocând o bandă de circulație.


Autoturismul plin cu pasageri ar fi rămas blocat în trafic pentru că nu a mai putut înainta, zona fiind afectată pe mai mulți kilometri, potrivit ziarului Argeșul.


Probleme au fost și în județul Alba. O ploaie torențială de o jumătate de oră a făcut ravagii, joi după amiază, în comuna Poiana Vadului din Munții Apuseni. Cantitatea mare de precipitații acumulată de pe versanți într-un pârâu  s-a revărsat peste gospodăriile oamenilor și pe drumurile din comună.


Ploaie torențială a durat nu mai mult de o jumătate de oră, dar a fost de ajuns să provoace o viitură care să acopere cu apă o parte din gradinile și drumurile din localitate.