VIDEO Agresorii Activistului Buzoian, eliberați din arest de către judecătorii din Prahova

După o lună petrecută în arest, agresorii lui Robert Nițu, cunoscut și ca Activistul Buzoian, au fost eliberați și plasați sub control judiciar. Decizia aparține Tribunalului Prahova, care a admis contestațiile formulate de inculpați. Magistrații prahoveni au dispus, miercuri, înocuirea măsurii arestării preventive luată de judecătorii buzoieni faţă de contestatorii–inculpati, Cojocaru Florin si Ştefan Bogdan […]

VIDEO Agresorii Activistului Buzoian, eliberați din arest de către judecătorii din Prahova

După o lună petrecută în arest, agresorii lui Robert Nițu, cunoscut și ca Activistul Buzoian, au fost eliberați și plasați sub control judiciar. Decizia aparține Tribunalului Prahova, care a admis contestațiile formulate de inculpați.

Magistrații prahoveni au dispus, miercuri, înocuirea măsurii arestării preventive luată de judecătorii buzoieni faţă de contestatorii–inculpati, Cojocaru Florin si Ştefan Bogdan Constantin, cu măsura preventivă a controlului judiciar.

Măsura este valabilă pe o perioadă de 60 zile, de la data de 21 iulie 2021, până la data de 18 septembrie 2021 inclusiv.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații trebuie să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară şi la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemați, să informeze de îndată instanta cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la I.P.J Buzau–Serviciul Supravegheri judiciare,conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemați.

Nu au voie, de asemenea, să depăşească limita teritorială a judetului Buzau,decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată, să comunice cu coinculpaţii, cu persoana vătămată, cu martorii din cauză, direct sau indirect, pe nicio cale.

Agresiunea s-a produs în seara de 12 iunie, pe drumul judeţean 203K, între localitățile Săpoca și Cernătești. Victimă este Robert Niţu, cunoscut şi ca „Activistul Buzoian”, care documenta vânzarea de pui pe marginea drumului judeţean.

Robert Niţu a încercat să îi fotografieze pe samsari, pentru a sesiza public neregulile din judeţul Buzău, însă gestul său i-a iritat pe comercianţii de păsări, care au început să-l agreseze.

„A fost o urmărire că în filmele de western. Sau nici acolo nu cred că. Exact ca în cartelurile de Medelin din Columbia, unde traficanţii n-au nicio frică nici de lege, nici de poliţie, nici de nimeni”, spune Robert Niţu.

Agresorii nu doar că i-au spart geamul lateral şi i-au lovit maşina, dar l-au şi bătut cu pumnii şi picioarele. Activistul Buzoian a sunat la 112, cerând ajutorul poliţiei. Iar poliţia a venit, însă bărbatul a fost bătut din nou de acei indivizi, chiar de faţă cu organele legii.

”M-au aşteptat acolo. Momentul când am venit, au ocupat cu duba singura bandă de circulaţie care puteai să treci, şi ceilalţi cu Volvo care m-au alergat în trafic, m-au buşit în lateral, şi în stânga şi în dreapta, exact ca în filmele de acţiune. Deci urmărire ca în filme. Şi în acel moment, acei cu Volvo s-au dat jos, aici mi-au spart şi geamul, au dat şi în mine”, povesteşte Niţu.

 

Într-un final, agresorii au fost încătuşaţi în faţa postului de poliţie de la Mărăcineni.

Agresorii activistului civic din Buzău sunt doi fraţi, de 41 şi 44 de ani, şi un amic al acestora, de 27 de ani, care deţin mici crescătorii de păsări în localităţile Săpoca şi Cernăteşti. Doi dintre aceştia au primit mandat de arestare, iar cel de-al treilea a fost lăsat să plece acasă, fiind plasat sub control judiciar.

Pe 14 iunie, instanţa buzoiană a emis mandat de arestare preventiva în cazul a doi dintre agresorii activistului civic, faţă de al treilea cercetările fiind continuate sub măsura controlului judiciar.

Au ajuns în spatele gratiilor unul dintre fraţii implicaţi în conflict, cel de 44 de ani, şi amicul lor, de 27 de ani. Bărbatul de 41 de ani a fost lăsat să plece acasă. Cei trei bărbaţi din Săpoca şi Cernăteşti sunt cercetaţi pentru distrugere, lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.