Unirea Slobozia a pierdut printre degete o victorie în deplasare

Unirea Slobozia a remizat, scor 1 – 1, pe terenul formației Concordia Chiajna, una dintre pretendentele la promovarea în Liga 1. Unirea Slobozia a pierdut printre degete o victorie în deplasare după ce a fost egalată în minutele de prelungire ale partidei de la Chiajna. Remiza cu Concordia Chiajna, una dintre echipele încă neînvinse în actuala ediție din Liga 2, menține echipa lui Adrian Mihalcea în obiectiv, clasarea în primele 10 locuri. Unirea Slobozia a scăpat fără gol în prima repriză Concordia Chiajna a fost echipa mai bună în prima… Articolul Unirea Slobozia a pierdut printre degete o victorie în deplasare apare prima dată în InfoIalomita.ro - Știri actuale din județul Ialomița.

Unirea Slobozia a pierdut printre degete o victorie în deplasare

Unirea Slobozia a remizat, scor 1 – 1, pe terenul formației Concordia Chiajna, una dintre pretendentele la promovarea în Liga 1.

Unirea Slobozia a pierdut printre degete o victorie în deplasare după ce a fost egalată în minutele de prelungire ale partidei de la Chiajna.

Remiza cu Concordia Chiajna, una dintre echipele încă neînvinse în actuala ediție din Liga 2, menține echipa lui Adrian Mihalcea în obiectiv, clasarea în primele 10 locuri.

Unirea Slobozia a scăpat fără gol în prima repriză

Concordia Chiajna a fost echipa mai bună în prima jumătate a meciului disputat pe un teren sintetic nu de foarte bună calitate.

Lazăr, minutul 9, Younes, minutul 10, Marc, minutul 29, din nou Lazăr după jumătate de oră de joc și același Marc pe finalul primei reprize au dat mari emoții la poarta oaspeților.

Portarul Gurău a fost însă în zi mare și a adus disperarea pe banca gazdelor prin paradele sale salvatoare.

Preocupată în primul rând să nu primească gol, Unirea Slobozia a avut doar două șarje ofensive finalizate însă de Stoica (minutul 5) și Greu (minutul 28) cu șuturi prea slabe pentru a schimba albul tabelei de marcaj.

Golurile au picat pe finalul partidei

Concordia Chiajna a început în atac repriza secundă iar Younes a dat mari emoții în două rânduri. Mai întâi în minutul 47 a reluat cu capul de lângă fundașul Lazăr dar mingea trimisă înșelător a fost scoasă de sub transversală de portarul Gurău (vezi foto!).

Două minute mai târziu, același jucător al gazdelor s-a trezit cu mingea pusă perfect pe cap dar lovitura sa a semănat mai mult a pasă la portar, ratare ce l-a determinat pe antrenorul Claudiu Niculescu să-l schimbe.

De partea cealaltă, Adrian Mihalcea a operat rapid schimbări în formula de start și a imprimat o atitudine ceva mai ofensivă.

Matei a avut nevoie de două minute pe teren pentru a expedia în minutul 60 un șut din flancul stâng, minge trimisă cu boltă care l-a pus în reală dificultate pe Silveanu, portarul reușind să respingă cu greu în corner.

Unirea Slobozia preia frâiele meciului, se joacă mai mult în terenul Concodiei Chiajna și după șutul pe lângă expediat de Ivan în minutul 67 în minutul 80 portarul Silveanu scapă mingea chiar în fața nou-intratului Turcu dar acesta nu reușește să o ciupească suficient cât să o trimită în plasă din interiorul careului mic.

Cinci minute mai târziu Unirea reușește să deschidă scorul: Trașcu îi pasează lui Bolohan, acesta își întoarce adversarul și scoate în centrul careului până la Ivan care reia dintr-o poziție dificilă însă trimite perfect lângă bara din dreapta a porții gazdelor.

Fotbaliștii Concordiei se aruncă în atac și în minutele de prelungire reușesc să egaleze și să scape astfel de prima înfrângere a sezonului. Mingea respinsă inițiat în dreapta a fost centrată cu boltă în fața porții de Lazăr și reluată imparabil cu capul de Marc, urcat în careu.

Am pierdut victoria în prelungiri, dar după o primă repriză dominată clar de gazde. A două repriză a fost mult mai echilibrată, am avut și noi destule oportunități de a înscrie. Îi felicit pe băieți, asta e atitudinea! Dacă vom juca așa toate meciurile vom aduna puncte.(ADRIAN MIHALCEA, antrenor UNIREA Slobozia)

Concordia Chiajna și Unirea Slobozia încheie la egalitate și echipa lui Adrian Mihalcea mai șterge din impresia meciului slab făcut pe teren propriu cu Petrolul Ploiești. (VEZI AICI GALERIE FOTO DE LA MECIUL DE LA CHIAJNA!)

CONCORDIA Chiajna: Silveanu – Alexe, Palmeș, Marc, Cherecheș, Biceanu, Ion, Dușmanu, Anghelina, Lazăr, Younes. Au mai jucat: Popescu, Balint, Borța, Piper, Sandu. Antrenor: Claudiu Niculescu.

UNIREA Slobozia: Gurău – Ibrian, Dinu, Lazăr, Perju, Cruceru, Coadă, Bolohan, Greu, Marei, Stoica. Au mai jucat: Suciu, Ivan, Mustacă, Turcu, Trașcu. Antrenor: Adrian Mihalcea.

Articolul Unirea Slobozia a pierdut printre degete o victorie în deplasare apare prima dată în InfoIalomita.ro - Știri actuale din județul Ialomița.