Un bărbat din Michigan a câștigat 4 milioane de dolari la loz în plic, pentru a doua în trei ani

Un bărbat în vârstă de 50 de ani din Michigan, SUA, a câștigat luna aceasta jackpot-ul cel mare în valoare de 4 milioane de dolari, după ce o mai făcuse o dată în urmă cu trei ani, relatează CNN. ”Nu crezi că vei câștiga milioane o dată și cu siguranță nu crezi niciodată că s-ar […]

Un bărbat din Michigan a câștigat 4 milioane de dolari la loz în plic, pentru a doua în trei ani
Un bărbat în vârstă de 50 de ani din Michigan, SUA, a câștigat luna aceasta jackpot-ul cel mare în valoare de 4 milioane de dolari, după ce o mai făcuse o dată în urmă cu trei ani, relatează CNN. ”Nu crezi că vei câștiga milioane o dată și cu siguranță nu crezi niciodată că s-ar întâmpla de două ori. Este greu să explic în cuvinte exact ceea ce simt”, a spus Mark Clark, din South Rockwood, Michigan, după lovitura dată zilele trecute. Pentru Mark Clark, povestea norocasă a început în urmă cu trei ani. La acea vreme, el livra combustibil la o benzinărie din Hudson, Michigan. A cumpărat un loz în plic și apoi l-a răzuit. Biletul spunea să meargă la vânzător și așa a făcut, scrie CNN. ”În timp ce vorbeam, vânzătorul a curățat restul biletului, iar apoi m-a privit cu o privire șocată și mi-a spus: "Mark, ai câștigat doar 4 milioane de dolari!"”, a povestit norocosul milionar după prima lovitură. De data asta, Mark spune că l-a ajutat o monedă talisman primită de la tatăl lui. "Am curățat biletul în magazin cu o monedă pe care tata mi-a dat-o acum aproximativ 10 ani", a dezvăluit norocosul milionar, potrivit unui comunicat al Loteriei din Michigan. "L-am pierdut pe tata acum aproximativ un an și cred că acea monedă norocoasă m-a ajutat să câștig mare încă o dată marele premiu", a mai precizat Mark Clark, care spune că se va întoarce la viața sa liniștită de pensionar pasionat de pescuit.