TCE Ploiești a dat lovitura! Noul autobuz Urus, oferit de Lamborghini

Nici nu știm cum să ne facem mai repede abonamente la TCE. Sau să cumpărăm toate biletele disponibile? După ce ani la rând am râs amar de junghiurile de autobuze din dotarea TCE Ploiești, transportatorul public din subordinea municipalității ne-a închis gura. Prea eram noi ironici și o meritam. Paparazzi Observatorulph.ro, camuflați în cititori fideli, […] Articolul TCE Ploiești a dat lovitura! Noul autobuz Urus, oferit de Lamborghini apare prima dată în Observatorul Prahovean.

TCE Ploiești a dat lovitura! Noul autobuz Urus, oferit de Lamborghini

Nici nu știm cum să ne facem mai repede abonamente la TCE. Sau să cumpărăm toate biletele disponibile?

După ce ani la rând am râs amar de junghiurile de autobuze din dotarea TCE Ploiești, transportatorul public din subordinea municipalității ne-a închis gura. Prea eram noi ironici și o meritam.

Paparazzi Observatorulph.ro, camuflați în cititori fideli, au surprins în stația de autobuz de pe Bulevardul Independenței, zona London House, noul autobuz din dotarea TCE, un Lamborghini Urus, expus ca să moară de oftică și Firea și Nicușor Dan, iar Emil Boc să aibă palpitații.

O singură remarcă negativă avem: nu are burduf. Spunem asta, în ideea în care TCE nu e în stare să facă o treabă ca lumea, până la capăt. Mureau dacă luau și ei unul, să încapă și blatiștii la burduf?

Cu această ocazie, municipalitatea ploieșteană confirmă că gratuitățile acordate pentru pensionari chiar se justifică și nu au afectat bugetul TCE, care își permite o asemenea aroganță. Na!

Credeți că e posibil să ne fi înșelat? Să nu fie autobuz? Să fie doar un cetățean derutat, care a parcat neregulamentar? Să se fi simțit rău după rapel și să se fi cățărat pe trotuar, la umbra bătrânilor castani, ca să-și mai vină în fire? Nuuu, așa ceva nu se întâmplă în Ploiești, pentru că Poliția Locală este peste tot și nu ar permite!

Rămâne cum am stabilit: e autobuz și circulă pe traseul 30. Dacă îl vedeți, urcați-vă în/pe el, dar să aveți bilet sau cupon de pensie. Sigur bagă ăștia controlori. Și nu uitați să vă luați și o pungă cu semințe. Șoferul nu se va supăra, că doar e mediul lui.

Ne scuzați pentru remarca de final, dar se dovedește încă o dată că cei ca el fac ceva cu boltă pe ”autorități”. Legile sunt doar pentru fraieri. Să le respectăm, așadar!

Articolul TCE Ploiești a dat lovitura! Noul autobuz Urus, oferit de Lamborghini apare prima dată în Observatorul Prahovean.