Tânăr lăsat fără permis și amendat cu 1.305 lei, după ce a fost prins gonind cu 167 km/h

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța și ai Serviciului Rutier Tulcea au desfășurat, miercuri, 24 februarie, o acțiune pentru prevenirea și combaterea încălcării normelor rutiere privind viteza de deplasare și efectuarea depășirilor neregulamentare pe DN [...]

Tânăr lăsat fără permis și amendat cu 1.305 lei, după ce a fost prins gonind cu 167 km/h

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța și ai Serviciului Rutier Tulcea au desfășurat, miercuri, 24 februarie, o acțiune pentru prevenirea și combaterea încălcării normelor rutiere privind viteza de deplasare și efectuarea depășirilor neregulamentare pe DN 22.

În urma acțiunii, polițiștii au aplicat 148 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 48.560 de lei, dintre care 104 pentru depășirea limitei de viteză. Totodată, au fost reținute 27 de permise de conducere, dintre care 23 pentru depășirea cu peste 50 km/h a vitezei maxime admise și 4 pentru depășire neregulamentară.

Astfel, potrivit IPJ Constanța, în timpul acestei acțiuni, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au identificat un bărbat de 22 de ani, care a condus un autoturism pe DN 22, în afara localității Tariverde, având o viteză de 167 km/h pe un sector de drum cu limita de viteză de 100 km/h.

Tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei și suspendarea permisului de conducere pe o perioadă de 90 de zile.