Tânăr din Vaslui acuzat că a răpit și violat o fată de 13 ani, lăsat în libertate. Apoi și-a contactat victima: „Sper să nu îmi faci probleme”

Bărbatul în vârstă de 22 de ani, din localitatea vasluiană Alexandru Vlahuță, acuzat că a sechestrat o minoră de 13 ani din județul Brăila și a violat-o, este cercetat în libertate, fără control judiciar, după ce a declarat la audieri că fata a plecat cu el de bună voie și a consimțit actul sexual. După […]

Tânăr din Vaslui acuzat că a răpit și violat o fată de 13 ani, lăsat în libertate. Apoi și-a contactat victima: „Sper să nu îmi faci probleme”

Bărbatul în vârstă de 22 de ani, din localitatea vasluiană Alexandru Vlahuță, acuzat că a sechestrat o minoră de 13 ani din județul Brăila și a violat-o, este cercetat în libertate, fără control judiciar, după ce a declarat la audieri că fata a plecat cu el de bună voie și a consimțit actul sexual. După ce a fost eliberat, tânărul a contactat victima și i-a propus o sumă de bani ca să-și retragă plângerea, au declarat surse judiciare pentru Libertatea. „Sper să nu îmi faci probleme”, i-a scris el într-un sms.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui au precizat că în acest caz se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și viol.

„Nu a fost luată nicio măsură preventivă, încadrarea juridică exactă a faptei se va face după efectuarea expertizei medico-legale”, a declarat, pentru Libertatea, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mădălina Popa.

Potrivit unor surse judiciare, fata a fost contactată de suspect când aceasta de afla la centrul DGASPC, unde este consiliată, aceasta provenind dintr-o familie vulnerabilă și fiind victima unui alt abuz sexual, în urmă cu câteva luni.

Bărbatul i-a solicitat să își retragă plângerea, promițându-i în schimb sume de bani. „Sper să nu îmi faci probleme”, i-a scris tânărul într-un SMS.

Victima a sunat la 112 după ajutor


Cazul s-a înregistrat pe 23 noiembrie. Tânărul de 22 de ani s-a deplasat cu o mașină, împreună un prieten, în județul Brăila pentru a se întâlni cu o fată de 18 ani pe care a cunoscut-o pe rețelele sociale. La destinație au întâlnit-o pe verișoara acesteia, minora de 13 ani. A urcat-o în autoturismul condus de prieten și au plecat spre Vaslui.

Potrivit oficialilor IPJ Vaslui, prima care a sunat la 112 a fost mama fetei de 13 ani. Femeia a sesizat polițiștilor dispariția fetei la câteva ore după ce aceasta a urcat în autoturismul înmatriculat în Vaslui. Ulterior, minora de 13 ani, profitând că a rămas singură în încăpere, a sunat la 112 pentru anunțând că fost violată.

Victima a fost găsită de polițiști într-o casă din satul Bălțăteni, comuna Băcani, acolo locuia prietenul tânărului de 22 de ani. A fost audiată în  prezența unui psiholog. Polițiștii au solicitat sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui, minora fiind condusă la un centru din Bârlad, în vedere evaluării.

Tânărul a declarat la audieri că minora ar fi acceptat să se deplaseze cu el de la Brăila la Vaslui și să întrețină relații sexuale. După audierile celor doi, procurorul de caz a apreciat că nu este necesară nici măcar măsura controlului judiciar față de bărbatul acuzat.

Victima nu avea capacitatea de a-și exprima voința


Psihologii care au evaluat minora au concluzionat că aceasta nu a avut capacitatea de a-și exprima consimțământul, neavând discernământ pentru a anticipa consecințele faptelor. Au raportat această concluzie la vârsta victimei, la starea sa psihică, la situația familială, la educația precară, la experiența redusă de viață, dar și la gradul de credulitate și a posibilităților de a se apăra. În opinia psihologilor, tânărul de 22 de ani a speculat vulnerabilitățile minorei.

În timpul audierilor, fata a declarat că a mai fost victima unui abuz sexual în luna iunie a acestui an. Ancheta a fost atunci finalizată rapid de procurorii din Brăila, care au concluzionat că minora a întreținut relații consimțite cu un bărbat de 24 de ani. Dosarul a fost înaintat recent spre soluționare instanței.

Avertismentul psihologilor


”Istoricul victimal de abuz sexual a sporit gradul de vulnerabilitate al victimei”, au subliniat psihologii, care au precizat că sunt necesare măsuri de protecție speciale în acest caz. La sfârșitul săptămânii trecute, minora a fost preluată de către reprezentanții DGASPC Brăila.

”Mărturia copilului-victimă în proceduri judiciare are forță probată și trebuie protejat în toate acțiunile sale prin aplicarea măsurilor preventive față de făptuitor pentru a-l securiza. Atunci când victima nu vede o astfel de reacție din partea organelor de aplicare a legii, apare convingerea unei lumii dezorganizate cu dificultatea de a face diferența între bine și rău. Costurile pentru recuperarea victimei vor fi mari și riscante în succesul reabilitării”, atrage atenția psihologul Ionel Bratianu.