Situația COVID-19 în Prahova din 26 octombrie. Rata de infectare a depășit 2 cazuri la mia de locuitori

Prefectura Prahova a dat publicității situația COVID-19 în Prahova din 26 octombrie. Astfel, în ultimele 24 de ore au fost raportate 114 noi îmbolnăviri, iar numărul pacienților internați a ajuns la 362 de persoane. Situația COVID-19 în Prahova din 26 octombrie: De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 9002 de […] Articolul Situația COVID-19 în Prahova din 26 octombrie. Rata de infectare a depășit 2 cazuri la mia de locuitori apare prima dată în Observatorul Prahovean.

Situația COVID-19 în Prahova din 26 octombrie. Rata de infectare a depășit 2 cazuri la mia de locuitori

Prefectura Prahova a dat publicității situația COVID-19 în Prahova din 26 octombrie. Astfel, în ultimele 24 de ore au fost raportate 114 noi îmbolnăviri, iar numărul pacienților internați a ajuns la 362 de persoane.

Situația COVID-19 în Prahova din 26 octombrie:

De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 9002 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2. Din totalul acestora, 296 de pacienți au decedat, conform raportărilor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova.

Ultimele decese înregistrate au fost în rândul a trei persoane de sex masculin (62, 81, 83 ani) și a unei persoane de sex feminin (79 ani). Cu excepția bărbatului, în vârstă de 62 de ani, pentru care nu au fost consemnate antecedente medicale, ceilalți aveau comorbidități.

Citește și Crește îngrijorător numărul de infectări? Ai la îndemână o soluție sigură de acces la opinii medicale avizate

Cele 114 de persoane nou confirmate cu SARS-CoV-2, în Prahova, fac parte din următoarele categorii de vârstă:

Grupa de vârstă (ani) Numărpersoane
0 – 18 9
19 – 29 10
30 – 39 17
40 – 49 31
50 – 59 18
60 – 69 18
70 – 79 8
80 – 89 3
Peste 90 0
Total 114

Citește și Cum poți intra în direct, pe internet, cu medicul Alin Scarlat. Avantajele consultației online

Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, în Prahova, este de 412, dintre care 362 de paturi sunt ocupate. La ATI, nu a fost raportat, luni dimineață, niciun loc liber pentru pacienții cu SARS-CoV-2.

De la intrarea în vigoare a Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, la nivelul județului Prahova, Direcția de Sănătate Publică a emis 2213 de decizii de izolare și 10830 de decizii de carantină.

Numărul de teste realizat în județ, de la începutul epidemiei și până în prezent, este de 32996 (nu sunt incluse în acest număr testele efectuate la cerere), conform centralizării DSP Prahova.

Incidența cumulată a cazurilor active (din ultimele 14 zile) din județ, raportată la 1000 de locuitori este de 2,08.

Echipaje mixte din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne au continuat acțiunile privind ordinea și siguranța publică și alte misiuni impuse de contextul actual.

Au fost efectuate verificări la 1769 de persoane dintre cele care au decizii de carantină sau de izolare la domiciliu, emise de către DSP Prahova. Au fost legitimate alte 3347 de persoane, 753 de auto au fost oprite în trafic în vederea controalelor specifice contextului și 286 de societăți comerciale au fost, de asemenea, verificate.

În urma acestor demersuri, au fost aplicate 452 sancțiuni (125 pentru nerespectarea măsurilor de asigurare a rezilienței comunităților LG 55/2020, cinci pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor, șapte pentru fapte de natură economică în context COVID-19, 286 aplicate în cadrul acțiunilor punctuale, 29 pentru nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare de către pasageri, a măștii de protecție, în mijlocul de transport pe toată durata călătoriei), în valoare totală de 166900 lei.

Totodată, au fost deschise și trei dosare de cercetare penală pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Documentele oficiale emise la nivel național în contextul pandemiei de COVID-19 pot fi consultate pe portalul stirioficiale.ro, în secțiunea „Hotărâri și legislație”. Amintim că o altă pagină web, ce cuprinde informații de interes în materia prevenirii răspândirii noului coronavirus, este www.cnscbt.ro. (Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică).
Cetățenii sunt sfătuiți să se informeze doar din surse oficiale, dar și să apeleze pentru recomandări sau alte informații la TELVERDE – 0800.800.358.

 

Articolul Situația COVID-19 în Prahova din 26 octombrie. Rata de infectare a depășit 2 cazuri la mia de locuitori apare prima dată în Observatorul Prahovean.