Și… zici că nu te deranjezi să votezi pe 6 decembrie?

Suntem supărați. Cei mai mulți dintre noi suntem, în această perioadă poate mai mult decât oricând. Pe cine credeți că ne răzbunăm, dacă nu mergem la vot? Eu zic că pe noi. Ba, mai mult decât să zic, o să și argumentez. Cum să nu fim supărați, după un asemenea an? Eram oricum, cu supărări […] Articolul Și… zici că nu te deranjezi să votezi pe 6 decembrie? apare prima dată în Observatorul Prahovean.

Și… zici că nu te deranjezi să votezi pe 6 decembrie?

Suntem supărați. Cei mai mulți dintre noi suntem, în această perioadă poate mai mult decât oricând.

Pe cine credeți că ne răzbunăm, dacă nu mergem la vot? Eu zic că pe noi. Ba, mai mult decât să zic, o să și argumentez.

Cum să nu fim supărați, după un asemenea an? Eram oricum, cu supărări acumulate timp de 30 de ani. Ce a fost înainte de 89 nu se mai pune, pentru că au murit niște oameni, tocmai ca România să își dea un reset.

Să ne referim doar la ultimii ani, cei în care colonia România a trăit poate cele mai mari umilințe. S-a ales praful de industria, de agricultura, de resursele și comerțul țării. Am stat inerți, lăsându-i pe alții să voteze pentru noi. Rezultatele se văd. Au făcut-o pentru 10 lei la pensie, pentru o pomană electorală, pentru tot felul de minciuni gogonate. Niciun partid nu e perfect, dar România a insitat în prostie, dând mereu girul comuniștilor reformați și securiștilor. S-au infiltrat prin toate partidele și le-au controlat, dar asta nu înseamnă că trebuia să insistăm pe ideea: ”dacă ne dau și nouă ceva, atunci sunt cei mai buni”.

Apropos, aveți pensiile dublate, triplate, cvadruplate, așa cum zicea Olguța? Și dacă bietele pensii au primit câte ceva, cum au evoluat prețurile la produse și servicii? A fost un fel de ce iei pe mere, dai pe pere, doar că ceea ai luat a venit din împrumuturi externe. Cât crezi că poți să trăiești pe datorie? Asta le lași copiilor? Și dacă ai primit ceva la pensie, în ultimii 4 ani, când ai ajuns în spital cum a fost? Ți-au ajuns ăia 10-50-100 de lei? Te-au apărat de șpăgi și de stafilococul auriu?

Ești supărat pentru că acum alocațiile nu s-au dublat și pensiile nu au crescut instant cu 40%. E normal să te supere asta, dar de unde, dacă nu producem suficient? Cum se face că ți se spunea că nu sunt bani? Păi bugetarul Dragnea și camarila erau milionari, Băsescu (reinventatorul Securității moderne) și camarila la fel, Năstase & Co… idem. Voi realizați că ăia care vă dădeau 50 de lei la pensie și 100 la alocație își dădeau 4400 de lei pensie specială pentru un mandat de parlamentar sau vreo 11.000 pentru trei mandate? Plus că au dat la alte categorii, ca să își asigure protecția…

Bani au fost, dar mereu am ales pe bază de firimituri, de pomeni, de ce a căzut de pe masa ălora care făceau împărțela. Era calea facilă, erau aparențele care mereu înșelau. Tu de ce nu ai o insulă?

Cum e azi? Greu de spus, greu să se întâmple minuni peste noapte, după 30 de ani de trăit pe datorie. Azi ai ce să le reproșezi și ăstora de la putere… destule. Te enervează Iohannis, dar uiți ce analfabetă ar fi putut fi în loc. Te enervează PNL, dar uiți ce măciuci și gaze ai luat de la PSD. Pe 10 august, copiii unora veniseră din pribegie, de unde sărăcia i-a obligat să plece, să protesteze cum cei de acasă nu au fost în stare. Celor de acasă le era bine cu sărăcia și umilința. Ești supărat că s-ar putea să nu-i vezi de Crăciun, în 2020? De câte ori nu și-au permis să vină în anii în care tu primeai câte 100 la pensie, ca să fie bine? Mureai de dorul lor, dar era bună suta aia…

Ești supărat azi pe ce se întâmplă, pe restricții și conspirații, deși vezi bine că în toată lumea se întâmplă asta. Să fie grupul de nebuni atât de mare, atâți medici demenți care să susțină o teorie a conspirației? Calea facilă e să găsești o explicație tembelă, viralizată pe net, dar niciodată argumentată, probată. ”Lasă că știm noi…” Ce știm?…

”Dacă nu poți să-i convingi, zăpăcește-i!” Vin valuri de cipuri, de 5G-uri, de manevre ocultiste, ca să ce? Suntem prea mulți, cică… Păi dacă eram prea mulți, nu se aruncau anual atâtea milioane de tone de mâncare, fie ea și procesată, de proastă calitate. E loc suficient să nu ne călcăm în picioare, nici măcar în marile aglomerări urbane.

De muncă este? Păi doar cine nu vrea nu muncește, exceptând cazurile medicale justificate. Că veniturile nu sunt cum am vrea, ar trebui să ne punem problema și ce livrăm, ce avem de oferit. Dacă în mediul privat se câștigă în multe poziții spre 10.000 de lei, iar asta nu pe posturi de conducere, ci pe profesii în care oamenii s-au pregătit, atunci înseamnă că se poate, dar depinde și de noi, de cât ne pregătim, de cum nu suntem dispuși să tragem chiulul.

Întrebați un privat din zona celor mici, cu o afacere de familie, cam cât muncește, la ce oră se trezește, la ce oră ajunge acasă, dacă are de multe ori weekenduri. Întrebați pe unul care filmează evenimente, câte nopți pierde, cât filmează, cât montează, nu cât cere pe o nuntă. Întrebați-l pe unul care livrează legume și fructe, când mai dă pe acasă, cât a durat să își facă o mână de clienți fideli. Întrebați pe oricine, indiferent ce lucrează, nu cât câștigă, ci cât a investit. Nu despre bani e vorba, pentru că banii vin dacă ai investit timp, pasiune, multă muncă, dacă ai făcut sacrificii. Ăștia au plătit taxe și impozite.

Nu-i întrebați pe cei care acum se jelesc că vor fi concediații din diverse instituții publice. Dacă sunt atât de buni pe cât se cred, cu siguranță își vor găsi un job. Din UPETROM au plecat vreo 10000 de prahoveni. Și nu am văzut pe nimeni din CJ, la vremea respectivă să iasă în stradă, să protesteze pentru semenii lor, să se jelească. Cei concediați succesiv după revoluție au mers mai departe, către alte locuri. Unora chiar le este mai bine acum, pentru că nu au așteptat nimic, dar s-au apucat să își construiască noi cariere.

Acum, în mare măsură, depinde de fiecare în parte să ieșim din marele rahat mondial în care ne aflăm. Dacă cei care muncesc în propriile afaceri sau pentru afacerile altora mor, murim toți, de foame. Dacă afacerile lor mor, cucu ne mai plătește pensiile, alocațiile, șomajul unde va fi cazul. Da, ne împrumutăm în continuare și o vom mai face. Dar ne împrumutăm pentru halul în care ne-au adus toate guvernările anterioare.

Și oricât de mult nu îmi place Cîțu, nu prea am cum să îl înjur pentru tot ce a fost, eventual să îmi pun problema să revină Teodorovici sau Olguța. Au fost când nu era nicio criză sanitară. Nenorocirile lor au adus spitalele în halul în care sunt azi. Nenorocirile lor au subfinanțat sistemul în care ard oameni de vii. Amintiți-vă cum se murea în SJU Ploiești, ce se mânca acolo, ce infecții intraspitalicești aveau urmări cumplite. Chiar vreți să se repete? A câta oară să mizezi pe aceiași?

Nu de puține ori am înjurat, chiar și în ultimul an, spunându-mi că nu voi mai vota. Un fel de frondă, de răzbunare, de refulare pentru toate frustrările acumulate. Pe cine mă răzbun, dacă nu pe mine? Mi-am revenit destul de rapid, de fiecare dată, mergând să votez, dacă nu din convingere, măcar pentru a da șansa ca ororile să nu se mai repete. Poate vin altele, de la alții, dar nu uita că cine te-a trădat o dată o va mai face de câte ori o să-i mai oferi ocazia. La fel de adevărat este că sunt sătul și de ”m..e X, m..e Y”, atât timp cât este tot ceea ce au de spus în campanie, fără să auzi de la ei despre ce gânduri de viitor au, despre programe. M..a asta o vom lua tot noi, dacă doar atât au de oferit. Și jur că nu văd nicio diferență între m..a pesedistă și aia hipsteristo-globalistă. Diferența se face între cine o dă și cine o ia. Aveții dubii despre cine stă la primire?

Și dacă nu mă duc la vot, citându-i pe cei care spun ”e pandemie, voi ați zis că e periculos să ies, așa că nu merg nici la vot, na!”, să știți că dacă ies trei oameni și pun ștampila, atunci urmează 4 ani în care vom fi conduși de cei pe care s-a pus ștampila. Iar ăia 3 ies, pentru că reprezintă electoratul ”disciplinat” prin pomeni. Mai ies vreo 3 din convingere, dar asta nu schimbă nimic, pentru că tot vom fi conduși de cineva. Așa funcționează sistemul. Și, atunci, e cazul să îi lași pe ei să decidă pentru tine?

Pe cine să votezi? Asta nu pot să îți spun, nu e normal, nu vreau și nici nu contează. Votează cum îți dictează conștiința, cum simți, cu cine îți reprezintă interesele, cu cine nu te-a mai umilit, cu cine vrei. Ține cont doar de experiențe, de ceea ce ai trăit. E democrație și poți să decizi. Unii dintre noi am prins și dictatura. Nu e cazul să mai scriu acum și despre asta, am scris destul de mult și așa, dar sigur nu vrei să ajungem iar acolo. Caută echilibrul, dă șansa și altora, susține-i pe cei care vezi că se chinuie să schimbe ceva, apoi rupe-le capul, protestează în stradă, pune presiune, dacă își bat joc. Măcar încerci să nu repeți greșelile trecutului, să nu-ți condamni copiii la un viitor al analfabeților, al sărăciei, al datului de pomană, care niciodată nu te va scoate din sărăcie.

Criza asta se va termina. Depinde de fiecare dintre noi cum vom face lumea care va urma, categoric schimbată față de tot ceea ce știam. Nu pe ei te răzbuni dacă nu votezi… Dacă vrei cu adevărat răzbunare, dacă asta te satisface, atunci votează. E singura armă pe care încă nu ți-o pot lua.

sursa foto reddit

Articolul Și… zici că nu te deranjezi să votezi pe 6 decembrie? apare prima dată în Observatorul Prahovean.