Samsung ar putea readuce suportul Voice Unlock pe telefoanele Galaxy S21

Viitorii posesori de telefoane Galaxy S21 ar putea avea încă o opțiune pentru deblocarea ecranului, Samsung pregătind reintroducerea funcției Voice Unlock, ca alternativă la recunoașterea facială și autentificarea cu amprentă. Disponibilă și în trecut prin […] Articolul Samsung ar putea readuce suportul Voice Unlock pe telefoanele Galaxy S21 apare prima dată în Go4IT.

Samsung ar putea readuce suportul Voice Unlock pe telefoanele Galaxy S21

Viitorii posesori de telefoane Galaxy S21 ar putea avea încă o opțiune pentru deblocarea ecranului, Samsung pregătind reintroducerea funcției Voice Unlock, ca alternativă la recunoașterea facială și autentificarea cu amprentă.

Disponibilă și în trecut prin intermediul Bixby, opțiunea Voice Unlock a dispărut de pe telefoanele Samsung de generație mai nouă. Cu siguranță va fi mai puțin sigură decât scanarea amprentei și chiar recunoașterea facială, alternativa deblocării vocale ar putea fi o soluție în momentele când desfășori activități care împiedică manevrarea directă a telefonului.

Samsung readuce Voice Unlock pe telefoanele Galaxy S21

Rămâne de văzut cum anume va diferi noua implementare de cea folosită anterior. Potrivit zvonurilor, Samsung va activa Voice Unlock inițial doar pe telefoane Galaxy S21, urmând ca și alte dispozitive să o primească cu ocazia actualizării la interfața One UI 3 (posibil 3.1).

Samsung Voice Unlock

Funcționalitatea va putea fi activată selectând Bixby din panoul cu setări de securitate al meniului Lock Screen. Totuși, înainte de a face asta trebuie avut în vedere faptul că vocea este mult mai ușor de falsificat decât trăsăturile faciale, o simplă înregistrare redată la calitate rezonabilă putând fi de ajuns.

Aparent, Samsung nu are planuri pentru promovarea Voice Unlock în campaniile de promovare Galaxy S21, aceasta intrând doar pe o listă extinsă de caracteristici suportate. În schimb, va fi pus accent pe îmbunătățirile aduse camerei foto, în special avantajele senzorului optic de 108MP ajuns la cea de-a doua generație, rezervat pentru modelul Ultra. Alte aspecte importante vor fi capabilitățile pentru filmare 4K și 8K, noul chipset Snapdragon și funcțiile preluate de la seria Galaxy Note, împreună cu accesoriul S Pen.

Potrivit informațiilor circulate până acum, Samsung va lansa noua serie Galaxy spre finalul lunii ianuarie cu stocuri limitate în magazine.

Articolul Samsung ar putea readuce suportul Voice Unlock pe telefoanele Galaxy S21 apare prima dată în Go4IT.