Restricții de trafic în weekend, în zona Sala Sporturilor din Constanța

Turneul Final 4 al Cupei României Fan Courier se va desfășura în acest weekend la Sala Sporturilor din Constanța. Programul semifinalelor este: sâmbătă, 14 mai, ora 11.00: Dinamo București – Minaur Baia Mare, ora 15.30: [...]

Restricții de trafic în weekend, în zona Sala Sporturilor din Constanța

Turneul Final 4 al Cupei României Fan Courier se va desfășura în acest weekend la Sala Sporturilor din Constanța.

Programul semifinalelor este: sâmbătă, 14 mai, ora 11.00: Dinamo București – Minaur Baia Mare, ora 15.30: HC Dobrogea Sud – Steaua București. Duminică, de la ora 11.00, se va disputa finala mică iar de la ora 18:00 va avea loc finala mare.

Pentru siguranța participanților la eveniment, sâmbătă, 14 mai, între orele 06.30 – 18.00, și duminică, 15 mai, între orele 06.30 – 21.00, va fi restricționat accesul autovehiculelor în parcarea Sălii Sporturilor din Constanța, dinspre bulevardul Tomis, iar traficul auto va fi interzis pe strada Decebal, tronsonul cuprins între bulevardul Tomis și strada Mircea cel Bătrân.