Rata de infectare, în scădere în cea mai mare parte a țării. Situația pe județe

Rata de infectare continuă să scadă în majoritatea județelor din țară, doar Ilfovul rămânând cu peste 7 infectări la mia de locuitori. Marți, România a raportat peste 3.800 de cazuri noi, conform celui mai recent bilanţ al Grupului de Comunicare Strategică. Cea mai mare rată de incidență se înregistrează în continuare în Ilfov, 7,15 cazuri […]

Rata de infectare, în scădere în cea mai mare parte a țării. Situația pe județe

Rata de infectare continuă să scadă în majoritatea județelor din țară, doar Ilfovul rămânând cu peste 7 infectări la mia de locuitori.


Marți, România a raportat peste 3.800 de cazuri noi, conform celui mai recent bilanţ al Grupului de Comunicare Strategică.


Cea mai mare rată de incidență se înregistrează în continuare în Ilfov, 7,15 cazuri la mia de locuitori, însă e în scădere față de luni, 12 aprilie (7,34).


Urmează Bucureștiul, cu o rată de 6,05, și Clujul, cu 5,93, ambele în scădere.


În acest moment, 11 județe din țară și municipiul București sunt în scenariul roșu. Cele 11 județe sunt: Alba, Arad, Bihor, Brașov, Cluj, Constanța, Galați, Hunedoara, Ilfov, Sibiu și Timișoara. Dintre acestea, singurul județ unde a crescut rata de infectare, față de ieri, este Bihor - 3,1, de la 3,27.



Județele care au înregistrat cea mai mică rată de infectare cu noul coronavirus sunt: Suceava - 0,88, Gorj - 1,10 și Maramureș - 1,15.


De asemenea, 5 județe se află în scenariul verde, potrivit celui mai recent bilanț.


Peste 800 cazuri noi de COVID, în București


Capitala înregistrează cele mai multe cazuri noi de COVID, 832, în creștere față de ziua precedentă, când au fost 500 de noi îmbolnăviri.


Urmează județul Cluj, cu 318 cazuri noi, și județul Ilfov, cu 199 de cazuri noi.


Toate judeţele au înregistrat cazuri de coronavirus, iar cele mai puţine au fost raportate în Gorj (18), Tulcea (22) și Călărași (25).


Situația infectărilor cu coronavirus pe județe, astăzi, 13 aprilie:





FOTO: Hepta