Radioterapia redevine funcțională în Constanța după ce lucrările la noul laborator au fost finalizate

Laboratorul de Radioterapie al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța a fost complet reabilitat și urmează să devină funcțional în perioada imediat următoare. Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare a eliberat, vineri, autorizația pentru desfășurarea [...] The post Radioterapia redevine funcțională în Constanța după ce lucrările la noul laborator au fost finalizate first appeared on Constanța NEWS.

Radioterapia redevine funcțională în Constanța după ce lucrările la noul laborator au fost finalizate

Laboratorul de Radioterapie al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța a fost complet reabilitat și urmează să devină funcțional în perioada imediat următoare. Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare a eliberat, vineri, autorizația pentru desfășurarea de activități în domeniul nuclear după ce experții instituției au efectuat în cursul acestei săptămâni ultimul control al aparaturii.

Potrivit reprezentanților Spitalului Județean Constanța, noul laborator este dotat cu accelerator liniar de particule 6 MeV, computer tomograf simulator, sistem de imobilizare și sistem de planificare a tratamentului. Echipamentele, în valoare de 21.358.564,43 lei fără TVA, au fost achiziționate de către Ministerul Sănătății în cadrul proiectului „Reforma sectorului sanitar – Îmbunătățirea calității şi eficienței sistemului sanitar”, finanțat prin acordul de împrumut între România şi Banca Internațională pentru Reconstrucție şi Dezvoltare, urmând să fie livrate de către compania Elekta Limited UK.

Activitatea Laboratorului a încetat în aprilie 2016, când termenul de valabilitate al sursei de cobalt a expirat. În anul 2017, la sediul Guvernului, a fost semnat contractul pentru achiziționarea echipamentului, iar la începutul anului 2018 Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța a primit din partea CNCAN autorizarea pentru dezafectarea sursei vechi de cobalt. În luna martie vechea sursă a fost dezafectată și transportată în condiții de maximă siguranță la Institutul Nuclear Pitești. Abia după îndepărtarea sursei a început pregătirea buncărului pentru amplasarea acceleratorului, programată în 2019.

„Pentru mine este cea mai mare realizare: aceea de a le reda pacienților oncologici șansa să învingă cancerul. Constănțenii, de fapt dobrogenii trebuie să știe că vor beneficia gratuit de radioterapie la cele mai înalte standarde, aici, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța”, a declarat managerul SCJU Constanța, Cătălin Grasa.

În evidențele medicale ale Spitalului Județean Constanța, numai anul acesta au fost înregistrați aproape 1.000 pacienți diagnosticați cu cancer. Radioterapia este gratuită pentru toți cei care au nevoie de acest tratament.

The post Radioterapia redevine funcțională în Constanța după ce lucrările la noul laborator au fost finalizate first appeared on Constanța NEWS.