Răbdarea și omenia unora dintre șoferi… De fapt lipsa lor m-a scos din sărite!

O întâmplare care a avut loc cu puțin timp în urmă în Ploiești m-a enervat la culme și m-a făcut să înțeleg clar că graba și nepăsarea sunt doi factori importanți care duc la numărul mare de accidente rutiere. Cu puțin timp în urmă, în centrul orașului Ploiești, chiar în fața Hotelului Central, unui taximetrist […] Articolul Răbdarea și omenia unora dintre șoferi… De fapt lipsa lor m-a scos din sărite! apare prima dată în Observatorul Prahovean.

Răbdarea și omenia unora dintre șoferi… De fapt lipsa lor m-a scos din sărite!
O întâmplare care a avut loc cu puțin timp în urmă în Ploiești m-a enervat la culme și m-a făcut să înțeleg clar că graba și nepăsarea sunt doi factori importanți care duc la numărul mare de accidente rutiere. Cu puțin timp în urmă, în centrul orașului Ploiești, chiar în fața Hotelului Central, unui taximetrist i s-a făcut rău în timp ce era la volan. Din fericire, acesta a reușit să oprească mașina și să treacă pe avarii, timp în care o altă persoană a sunat la Ambulanță. În tot acest timp, taxiul a rămas pe una dintre cele două benzi de mers pe sensul dinspre Gara de Sud spre Centru, din cauză că șoferul căruia i se făcuse rău nu a mai fost capabil să miște mașina din loc. În câteva minute, au claxonat zeci de șoferi, deranjați fiind de faptul că autoturismul îi încurca în trafic. Cât de greu e să-ți dai seama că, un taxi oprit pe avarii în mijlocul drumului și câteva persoane adunate în jurul lui, înseamnă ce e ceva mai mult decât nesimțirea unui taximetrist căruia i-a fost lene să găsească un loc de parcare în așteptarea clientului? Unde mai pui și că sunt două benzi de mers pe acel sens, adică deranjul de a semnaliza și de a depăși o mașină pe care o vezi de distanță că e pe avarii, nu e atât de mare? Dacă aș mai comenta și că nici măcar unul dintre cei care au trecut în trombă pe lângă taxi, nu a avut curiozitatea să oprească să vadă ce s-a întâmplat, deja aș exagera… În condițiile date, să nu ne mai întrebăm de ce au loc atâtea accidente rutiere zilnic. Articolul Răbdarea și omenia unora dintre șoferi… De fapt lipsa lor m-a scos din sărite! apare prima dată în Observatorul Prahovean.