PSD are soluții pentru stoparea haosului din Educație!

“Continuă singurul program dedicat educației românești: HAOSUL! Este singura constanță a Guvernului PNL aplicată în acest domeniu, care a generat un șir de decizii proaste România resimte astăzi lipsa unui plan coerent care să asigure pregătirea corespunzătoare a elevilor în condițiile impuse de pandemie. Deși pandemia se manifestă de luni de zile, Guvernul PNL încă […] Articolul PSD are soluții pentru stoparea haosului din Educație! apare prima dată în DambovitaNews.

PSD are soluții pentru stoparea haosului din Educație!

“Continuă singurul program dedicat educației românești: HAOSUL! Este singura constanță a Guvernului PNL aplicată în acest domeniu, care a generat un șir de decizii proaste

România resimte astăzi lipsa unui plan coerent care să asigure pregătirea corespunzătoare a elevilor în condițiile impuse de pandemie. Deși pandemia se manifestă de luni de zile, Guvernul PNL încă ia decizii de pe o zi pe alta, fără eficiență.

O simt și profesorii, elevii și părinții din județul nostru, obligați să față unor situații și decizii care se schimbă de la oră la oră.

Un studiu realizat de Asociația ”Salvați Copiii”, în colaborare cu Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar, în 915 unități școlare din învățământul preuniversitar, din 40 de județe, arată că după o lună de la debutul anului școlar, peste 20% din unitățile școlare incluse în eșantionul studiului, și-au schimbat scenariul stabilit anterior. Ponderea schimbării scenariului a fost mai ridicată în mediul rural (24%) decât în mediul urban (17%).

Vineri, în România, erau 2500 de școli în scenariul roșu, generat de rata de incidență Covid-19 sau din cauza cazurilor de Covid-19, depistate în școli, iar 4902 unități erau în scenariul galben.

Astăzi, numărul lor este mai mare.

Iar ministrul Educației declară nonșalant că din cele 250 000 de tablete, au ajuns la elevi doar 26.000 (din cele 82.000 achiziționate).

Guvernul Orban închide școlile, dar lasă deschise afterschool-urile! Virusul nu alege, domnilor guvernanți! Nu știe care este școală sau afterschool. E ilogic, stupid, să consideri că școlile din zonele roșii sunt mai riscante decât afterschool-urile din aceleași zone roșii, pentru care permiți funcționarea.

Astfel de aberații au distrus încrederea și au făcut ca oamenii să ia în derizoriu deciziile autorităților.

Soluția corectă, pe care PSD a propus-o guvernanților, este testarea epidemiologică rapidă, izolarea doar a celor pozitivi – copii sau profesori – și continuarea normală a cursurilor pentru cei sănătoși.

Pentru Partidul Social Democrat, educația a reprezentat întotdeauna o prioritate. Venim în fața cetățenilor cu un program de guvernare care are ca fundament asigurarea unui trai mai bun pentru fiecare român.

Pentru noi este important să asigurăm o educație modernă, de calitate, accesibilă tuturor și adaptată la cerințele actuale de pe piața muncii.

Programul de guvernare al PSD se va axa pe 5 direcții strategice de acțiune în domeniul educației:

– Acces egal la educație;

– Accentul pe elev/student;

– Modernizarea arhitecturii curriculare/programelor școlare;

– Creșterea beneficiilor profesionale și salariale pentru profesori și consolidarea statutului profesional al acestora;

– Dialog și participare a cadrelor didactice, elevilor, studenților și părinților la guvernanța instituțiilor de învățământ.”, a spus Claudia Gilia, deputat PSD de Dâmbovița.

Articolul PSD are soluții pentru stoparea haosului din Educație! apare prima dată în DambovitaNews.