Președintele PNL Neamț, Mugur Cozmanciuc, după ce a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență la Apele Române: „Sunt nevinovat”

Procurorii anticorupţie din Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Corneliu-Mugurel Cozmanciuc pentru trafic de influenţă. În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Vlad Marcoci, la data faptei inginer în cadrul Administraţiei Naţionale „Apele Române”, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, dar şi o persoană fizică, la […]

Președintele PNL Neamț, Mugur Cozmanciuc, după ce a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență la Apele Române: „Sunt nevinovat”

Procurorii anticorupţie din Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Corneliu-Mugurel Cozmanciuc pentru trafic de influenţă. În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Vlad Marcoci, la data faptei inginer în cadrul Administraţiei Naţionale „Apele Române”, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, dar şi o persoană fizică, la data faptei administrator al unei societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la cumpărare de influenţă, a transmis DNA, marți, printr-un comunicat.


UPDATE 19:20: Corneliu-Mugurel Cozmanciuc a reacționat, marți, pe Facebook, după anunțul DNA.


„Am luat la cunoștință CU SURPRINDERE, din comunicatul de presă, că procurorii DNA - Serviciul teritorial Bacău - au dispus trimiterea mea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Nu am săvârșit nicio infracțiune. Sunt NEVINOVAT”, a scris el.


Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada 4 - 27 noiembrie 2019, Corneliu-Mugurel Cozmanciuc ar fi pretins de la Vlad Marcoci 500.000 de lei, lăsând să se creadă că va interveni pe lângă ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor din acea perioadă pentru ca acesta să numească în funcţia de director general al Administraţiei Naţionale "Apele Române" o persoană apropiată de omul de afaceri.


"Banii urmau să fie remişi în două tranşe, iar cel care trebuia să asigure plata era omul de afaceri. Numirea respectivă nu s-a mai produs, deoarece, în data de 21 ianuarie, în funcţia de director general al ANAR a fost numită o altă persoană", arată anchetatorii.


Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 


Procurorii precizează că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.



Potrivit unui articol publicat de Libertatea pe 18 septembrie 2020, Cozmanciuc este un apropiat al lui Costel Alexe, și el urmărit penal într-un dosar în care procurorii îl acuză că a luat mită 22 de tone de tablă când era ministruCiteşte întreaga ştire: Costel Alexe, urmărit penal de DNA în dosarul în care e acuzat că a luat tone de tablă mită , soția sa fiind directoare de cabinet a unui secretar de stat de la Mediu, în mandatul fostului ministru.