Poluare cu benzen la Ploiești. „Respirăm, zilnic, otravă!”

În plină vară, când temperaturile atmosferice ajung la peste 35 de grade Celsius, poluarea din Ploiești rămâne una dintre cele mai grave probleme ale orașului. La stația de monitorizare PH4, concentrația de benzen a fost, în noaptea de duminică spre luni, de aproape trei ori mai mare față de limita anuală prevăzută pentru protecția sănătății. […] Articolul Poluare cu benzen la Ploiești. „Respirăm, zilnic, otravă!” apare prima dată în Observatorul Prahovean.

Poluare cu benzen la Ploiești. „Respirăm, zilnic, otravă!”
În plină vară, când temperaturile atmosferice ajung la peste 35 de grade Celsius, poluarea din Ploiești rămâne una dintre cele mai grave probleme ale orașului. La stația de monitorizare PH4, concentrația de benzen a fost, în noaptea de duminică spre luni, de aproape trei ori mai mare față de limita anuală prevăzută pentru protecția sănătății. Un cititor al Observatorulph.ro ne-a semnalat incidentul la redacție, după ce la stația de monitorizare PH4 s-a înregistrat o concentrație de aproape trei ori mai mare la indicatorul benzem. Astfel, potrivit site-ului calitateaer.ro, în noaptea de duminică spre luni, la ora 03.00, concentrația de benzen a fost de 14,17 ug/m3, în condițiile în care valoarea limită anuală pentru protecția sănătății umane este de 5 ug/m3. Ce este mai grav este faptul că pe lângă disconfortul termic accentuat, ca urmare a faptului că indicele temperatură-umezeală (ITU) atinge și chiar depășește ușor pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime ajung la valori de 37 de grade Celsius, avem parte și de porția zilnică de poluare. „Respirăm, zilnic, otravă!”, ne-a scris cititorul Observatorulph.ro. Benzenul este considerat, potrivit calitateaer.ro, o „substanță cancerigenă, încadrată în clasa A1 de toxicitate, cunoscută drept cancerigenă pentru om. Produce efecte dăunătoare asupra sistemului nervos central”. Observatorulph.ro a solicitat un punct de vedere și din partea Comisariatului Județean Prahova al Gărzii de Mediu. Articolul Poluare cu benzen la Ploiești. „Respirăm, zilnic, otravă!” apare prima dată în Observatorul Prahovean.